Arhive dupa ianuarie 2014

Demnitatea umană ca principiu

de Andrei Marga Ne confruntăm aproape zilnic cu situații ce pun pe gânduri. Serviciul  personal al firmei trântește ușa în nasul unuia care cere doar de lucru. Un sătean nu-și poate da copilul la școală, fiind nevoit să-l pună să muncească de timpuriu. Se televizează ridicarea unei persoane de către poliție, pentru anchetare, ca și cum aceasta ar fi deja condamnată. Acuzații sunt umiliți public, iar gestul este considerat procedură. Se răspândesc minciuni pe seama unor persoane, pentru a le afecta imaginea, iar faptul este interpretat ca libertate de opinie. Unii intelectuali se interesează mai mult de statele de plată ale regimurilor, decât de ceea ce se petrece în jur, gestul fiind atribuit economiei de piață. Personalități experimentate sunt excluse de la preluarea de roluri de decizie sub diverse motive, în vreme ce unora senilizați în clișee sau nepricepuți li se încredințează răspunderi pe care nu le pot duce. Enumerarea ar putea continua, desigur, căci cazuistica din societatea noastră este, din nefericire, bogată! Situațiile de acest fel pun nu doar chestiuni de drepturi și libertăți, ci și problema  profundă a demnității umane. Trebuie să spunem dintru început că societățile moderne sunt astfel  încât, chiar și în condițiile exercitării fără cusur a […]

Citește mai mult

Transilvania în cultura europeană

de Andrei Marga Despre Transilvania s-a scris mult, fără a se evidenția destul ceea ce s-a ridicat din arcul Carpaților în cultura europeană. Este meritul istoriografiei săsești, înainte de toate, de a fi sesizat că în acest teritoriu s-a realizat, în timp, ceva distinct și valoros și de a fi atras atenția asupra contribuțiilor transilvane la cultura lumii. Mă gîndesc, în primul rînd, la Harald Zimmermann, care nu numai că a investigat prezența Transilvaniei în istoria europeană (vezi fermecătorul său studiu Siebenbürgen in der europäischen Geschichte, 1986), dar a și pus în relief inițiative în științe și câmpul larg al culturii, care au venit din acest teritoriu (vezi, de pildă, conferința sa Berühmte Siebenbürger Sachsen  in Wien, 1993). Ilustrul medievist era de părere, de altfel, deja la începutul anilor optzeci, că se apropie timpul în care nu “cantitatea de ani (Quantität der Jahre)” , ci “calitatea prestației (Qualität der Leistung)” va conta, și că se va produce o deplasare în istoriografie, de la  “speculația istorică”, la folosirea “izvoarelor  scrise” disponibile (Harald Zimmermann, Siebenbürgen und seine Hospites Teutonici, Böhlau, Koln, Weimar, Wien, 1996, p.5). Teza sa este, de altfel, simplă și solidă : “Abia odată cu venirea lor [a sașilor nn], […]

Citește mai mult

Alternativa reconstrucției

de Andrei Marga Cu toate că dezbaterea asupra situației din România este firavă, se pot sesiza câteva puncte de vedere distincte în acest moment. Ele merită a fi circumscrise pentru a putea profila așteptata viziune asupra a ceea ce este de făcut.  Unii consideră că, în 2009-2012, țara noastră ar fi intrat în reforme, precum reforma sănătății, a educației, a salariilor, a pensiilor, a administrației, care ar fi chiar reforma statului și ar fi  de dus la capăt. Acest punct de vedere nu distinge între schimbări și reforme. Adepții săi ignoră vizibil ceea ce înseamnă reforma și trec sub tăcere împrejurarea că niciuna dintre schimbările întreprinse  nu a dat rezultate. „Austeritatea” carpatică nu s-a aplicat în nicio altă țară și seamănă mai curând cu deciziile  Italiei anilor douăzeci. Ea nu s-a dovedit a fi nicidecum politica  dezvoltării, de care țara noastră are nevoie. Alții acuză alunecarea României în statutul unei colonii, ca urmare a dezindustrializării, preluării marilor sectoare (bănci, energie, etc.) de către companiile străine (care transferă profitul , fără a mai face investiții la noi) și convertirii populației în simplu consumator. În țara noastră, scoaterea statului din poziția de actor economic ar fi fost dusă mai departe decât în […]

Citește mai mult

Pontificatul lui Francisc

de Andrei Marga La sfârșitul săptămânii trecute, publicații precum „The Telegraph” sau „La civilta cattolica” anunțau interviul cu Papa Francisc și rezumau ceea ce considerau a fi nou. Este limpede că după șase luni de pontificat încep să ia formă explicită schimbările ce intervin în abordarea Bisericii, societății și lumii odată cu noul pontif. Fiind vorba de o instituție cu pondere majoră în viața umanității, interesul pentru pontificat rămâne, firește, mare, chiar și în această epocă de secularizare a conștiințelor și de expansiune a unei religiozități după ureche și frecvent improvizată. În plus, noul papă vine, în premieră, din cultura extraordinar de fecundă în urmări a iezuiților (Karl Rahner fiind reperul său dintre teologii secolului trecut), cu experiența pastorală din America Latină și cu o formație teologică desăvârșită la Frankfurt am Main, sub influența lui Romano Guardini. Peste toate, stăruie întrebarea: care va fi direcția de acțiune caracteristică a Papei Francisc? Se știe prea bine că papii aleși în perioada postbelică au marcat, fiecare, istoria. Bunăoară, Ioan al XXIII-lea și-a asumat  acel aggiornamento teologic și eclesial ce a schimbat profund cursul lumii, Paul al VI-lea a condus grupul de teologi de rară calificare (de Lubac, Congar, Ratzinger, Kung și alții) […]

Citește mai mult

Arheologie biblică

de  Andrei Marga Este fascinant să observi ce se petrece în câmpul tot mai important al religiei, atât cu privire la scripturi și istoria lor, cât și în ceea ce privește conceptualizările teologice și eclesiale. Două prejudecăți se cer însă mereu depășite. Prima este opinia că nu ar fi nimic nou sub soare în religii, încât ne-am putea rezema pe ceea ce știm deja. A doua prejudecată este că doar credința trăită în intimitate contează, restul, acțiunile personale și alte manifestări exterioare, fiind nesemnificativ. Ambele prejudecăți întâmpină astăzi contraargumente hotărâtoare (pe unele le-am desfășurat în volumele Religia în era globalizării, 2005, și Teologia șiphilosophia hodje, 2008). Aceste contraargumente sunt parte a culturii de astăzi, încât cel care este în mod serios religios și responsabil le ia în seamă. După cum ar trebui să le ia în seamă și cei care se pronunță asupra religiei. Pentru cine împărtășește tradiția iudeo-creștină (folosesc acest termen consacrat de Jean Danielou) rămâne crucială relația dintre „Iisus escatologic” și „Iisus istoric”, adică dintre Iisus redat de Noul Testament ca mesia și Iisus prezentat de cercetările istorice din ultimii două sute cincizeci de ani, în fapt de la Reimarus încoace. Suntem după schimbări majore, iar generațiile care […]

Citește mai mult

Bibliometria în discuție

de Andrei Marga De aproape un deceniu s-au introdus și în România metode cantitative de evaluare a prestației în cercetarea științifică. Revistele și editurile sunt, fiecare, cotate și ierarhizate, iar performanțele autorilor sunt evaluate după efectivul de lucrări, locul în care au fost publicate, citări și alte criterii de acest fel. Sistemul a apărut în SUA, în contextul în care s-a trecut la noi organizări universitare – „universitatea antreprenorială” și „universitatea de cercetare științifică (research university)” – pe fondul chestionării competitivității și al trecerii la un nou management. China a contribuit la universalizarea sistemului elaborând „clasificarea Shanghai” a universităților, în vederea fundamentării politicii de avansare rapidă a universităților chineze printre cele mai performante din lume. Uniunea Europeană nu s-a putut sustrage tendinței, în pofida numeroaselor voci ce pretind elaborarea unui sistem propriu, european de evaluare a prestației în cercetarea științifică din universități și institute. În fiecare dintre țări se caută evaluarea cu ajutorul metodelor cantitative și aproape în fiecare universitate europeană  importantă întâlnim astăzi un soi de exasperare vis-a-vis de birocrația pe care sistemul o aduce cu sine. Provenit din SUA și răspîndit cu ajutorul Chinei, sistemul se aplică mecanic în multe țări, ignorându-se două aspecte fundamentale. Pe de o […]

Citește mai mult

Întâmpinare

de Andrei Marga Pe treptele înalte de complexitate, organizările umane fac loc conducerii ca acțiune distinctă. Ne desfășurăm viața în legătură cu firme ce sunt filiale și cu instituții publice subordonate, în care se pun în aplicare decizii. Societățile în care trăim presupun autonomia sistemelor (tehnologic, economic, social, politic, administrativ, cultural) și a valorilor corespunzătoare, care sunt aduse, de fiecare dată, la un acord. Cu mulțimea comunităților locale ce le compun, țările noastre acoperă un anumit teritoriu, la nivelul căruia se fac coordonări. Ne aflăm, cel puțin în Europa, într-o uniune de state ce împărtășesc scopuri comune și acționează în consecință. Lumea timpului nostru are actori nenumărați, încât probabilitatea ca unul să îi poată controla pe toți este mică, dar nu poate eluda nevoia orientării. Dincoace de toate acestea și, desigur, de alte exemple, ce pot fi invocate, felul în care se conduc entitățile diferențiate lăuntric și, în general, forma conducerii unităților în condiții de complexitate crescută au devenit astăzi întrebări de importanță crucială. Istoricește, tocmai s-a încheiat al treilea val al democratizării postbelice (după Germania și Italia, care au fost primul val, au urmat Grecia, Spania, Portugalia, apoi țările Europei Centrale și Răsăritene) și se așteaptă valul următor (democratizarea […]

Citește mai mult

Despre credință

de Andrei Marga Chestionarele aplicate în Europa în ultimele decenii (vezi concludenta analiză din Hermann Denz, Hrsg., Die europäische Seele. Leben und Glauben in Europa, Czernin, Wien, 2002) dau ca rezultat ușoara, dar continua creștere a ponderii credincioșilor. Unii sociologi ne previn că aceasta nu înseamnă creșterea religiozității. Dar religia înseamnă credință, încât se pune întrebarea „ce înțelegem prin credință?”. Și atunci când vedem mulțimi îmbulzindu-se la moaște nu putem să nu ne întrebăm despre ce fel de credință este vorba. Nu ne putem reprima întrebarea când întâlnim preoți avari, care fac orice compromis să adune averi pământești, în pofida a ceea ce predică. Sau păstori preocupați mai curând de aranjamente cu autoritățile decât de samavolniciile din jur. Nu o putem face nici când televiziunile se umplu, la Crăciun și Paște, de discuții de prost gust despre tăiatul porcilor și sacrificarea mieilor și despre „bucate”, evident fără vreo legătură cu ceea ce s-a petrecut odinioară în jurul Jerusalimului. Întrebarea revine când vedem teologi care au o informație lacunară chiar despre Iisus și apostoli. În sfârșit, întrebarea „ce este credința?” nu poate fi ocolită nici atunci când unii dintre cei care spun că fac cercetare științifică perorează neinformați asupra relațiilor cu […]

Citește mai mult

Lumea văzută din China

de Andrei Marga Suntem obișnuiți să vedem lumea prin “ochelarii” creați de opțiunile și valorile culturii europene (occidentală, după ce a mai fost considerată greacă, romană, iudeo-creștină, caracterizări ce au rămas insuficient precizate). Socotim tacit, ca un fel de reflex, că lumea în care trăim gravitează în jurul nostru, în comunitățile noastre avându-și centrul, cel puțin ca un mănunchi de criterii de  evaluare a ceea ce se petrece. Chiar dacă revoluția copernicană a avut loc de mult, tendința multor oameni este de a gîndi ptolemaic, doar că în coordonate împinse incomparabil mai departe. Puține au fost provocările istoriei la a gândi altfel, încât tendința s-a stabilizat și pare indiscutabilă. Cîteva cercetări majore recente ne atrag însă atenția că se află deja în ascensiune alternativa – o lume care este văzută altfel, iar imaginea este relevantă și are consecințe practice. Gilles Chance evoca (în volumul China and the Credit Crisis. The Emergence of a New Worldorder, John Willey & Sons, Singapore, 2010) rapiditatea reacției chinezilor la dificultăți, importanța pieței interne fără egal a țării devenite al doilea producător al lumii și trăgea concluzia că nu mai dă rezultate neîndoielnice privirea sistemului chinez cu optici europene (p.202). O tradiție de interpretare dominantă […]

Citește mai mult

Iesirea din ignoranță

de Andrei Marga Faptul că formația folclorică „Dor Transilvan” (din rețeaua Primăriei municipiului Cluj-Napoca), a cuprins în repertoriu, a multiplicat (din 2010) și, în cele din urmă, a proiectat pe TVR 3 o colindă cu versuri primitive, de genul „jidovii” care s-au răfuit cu Iisus Cristos, nu poate fi luat nici ca accident și nici superficial. De ce ? În mod clar nu este vorba de obișnuita culegere de folclor, căci abia folclorul degradat al istoriei a operat cu asemenea clișee. În plus, cultivarea folclorului nu înseamnă nicăieri colecționarea a tot felul de rime și note ce trădează doar incultura. Nu este vorba nici de libertatea de opinie, căci nimeni în lumea civilizată nu pune în față opinii ce se infirmă din prima clipă. Oamenii maturi concurează cu idei veritabile, nu cu opinii demult clasate. Nu este vorba nici de credință religioasă, căci credința este altceva decât exhibarea prostului gust. Pe de altă parte, credința creștină este diferită de ritualurile rudimentare (care duc, de pildă, la „sfințirea” a tot felul de tarabe ruginite și drumuri desfundate sau la premierea șefilor zilei!). Nu este vorba nici măcar de preluarea aproximativă a unor formulări ale Evangheliei după Ioan. Azi se știe că […]

Citește mai mult

Începutul cercetării istorice a lui Isus

de  Andrei Marga Una dintre marile înnoiri  din epoca modernă pentru cultura originată in iudaism și creștinism a fost cercetarea istorică a lui Isus. Tânărul cu înzestrări fără seamăn din Nazaret a rămas inițiatorul unei dizidențe în sânul iudaismului, care a dus, istoricește, la apariția celei mai influente religii a lumii – creștinismul. De departe, pentru noi, cea mai cunoscută personalitate a antichltății, Isus din Nazaret a inspirat, prin spusele și viața lui, deja de două milenii cultura lumii. În raport cu învățătura și viața lui Isus s-au constituit curente de gândire hotărâtoare ale istoriei. Din toate aceste rațiuni, cercetarea istorică a lui Isus din Nazaret are importanță mai  mult  decât  istorică:  ea  marchează înțelegerea  de  sine  a urnanității. Să aruncăm o privire  în începutul acestei cercetări care, la noi, a fost neglijată, iar efectele neglijării se resimt în nivelul culturii religioase. Cercetarea istorică a lui Isus a inceput cu Hermann Samuel Reimarus (1698-1768). Acesta a dat, cum spune Albert Schweitzer, „cel mai impunător produs in cercetarea vieții lui Isus.” Cu Reimarus începe de fapt examinarea istorică a relatărilor din Evanghelii, într-un efort de a aduce credința crestină pe terenul „rațiunii   naturale”   a   oamenilor,   prin   […]

Citește mai mult

Despre integritate

Într-o societate modernă sistemul de drept trebuie să fie cât se poate de autonomizat (să-și elaboreze, altfel spus, deciziile fără influență din afară, adică să fie „autopoetic”, cum se spune în noua teorie a sistemelor).  Este limpede că și în cazul „dreptății” se poate spune ceva analog cu ceea ce s-a spus în cazul „adevărului”: contează dreptatea pe care o decid magistrații în instanțe, dar împreună cu calea pe care s-a ajuns la ea.  Astăzi se face tot mai mult distincție între „a fi membru al unui grup profesional” și „a te comporta ca profesionist”. Această distincție cel mai important pedagog al acestor ani (Howard Gardner, Five Minds for the Future, Harvard Bussiness Press, 2008, p.129) a rafinat-o și a consacrat-o din nou. Distincția este valabilă în orice profesie. Câți dintre membrii unui grup profesional se comportă ca profesioniști și câți fac altceva? Fiecare dintre noi are un răspuns pe baza propriei experiențe cu membrii unui grup profesional sau altul. În orice caz, o seamă de profesii – profesor, prelat, magistrat, jurnalist, de pildă – pretind, pentru a putea fi exercitate conform sensului lor, ceva mai mult decît alte profesii. Ele pretind, pe lângă cultură solidă, experiență de viață complexă […]

Citește mai mult

Piedici ale justiției

de Andrei Marga Conform sondajelor, mai mult de jumătate din populația țării nu are încredere în felul în care se soluționează cauzele în instanțe. Dacă așa stau lucrurile, nu poate fi vorba doar de cei implicați în cele două milioane de litigii care, ni se spune, ajung anual pe masa judecătorilor, ci de mult mai mulți cetățeni. Semnificativ de mulți, în orice caz, încât se cuvine să ne întrebăm: de ce? de unde vine neâncrederea? Opinia mea este că sunt piedici în funcționarea instituțiilor de drept care duc la neâncredere. Iată o seamă dintre ele.  Unii preopinenți politici își atacă rivalii, în țară și la Bruxelles sau Berlin, acuzând strident „aceștia nu au încredere în justiție!”, ca și cum aici ar fi un argument. Să o spunem direct: nimeni, absolut nimeni  nu poate fi bănuit că nu are încredere în justiție. Nu există vreun fapt care să sprijine o asemenea acuzare. În fapt, justiția este o valoare (cu presupoziții, firește, complexe) pe care orice cetățean matur și-o dorește. Nu justiția stârnește, în fapt, neâncredere, ci felul cum este împărțită dreptatea în sentințele din sistemul judiciar, încât disputa are sens pe terenul funcționării instituțiilor acestuia. Un fapt nu mai poate fi […]

Citește mai mult