Arhive dupa februarie 2014

În lumea falsurilor oficiale

de Andrei Marga Mi-am reprimat mereu impulsul de a reacţiona la minciunile stârnite în jurul meu, considerând că ele se demit de la sine (chiar dacă unii se ocupă doar de a le lansa). În definitiv, tot ceea ce am făcut este în acte înregistrate în arhive, de la perioada studenţiei la săptămânile din urmă. Aceste acte se pot consulta de către orice om de bună credinţă: de la lucrarea de doctorat, prima preluare a Şcolii de la Frankfurt în România, trecând prin volumele mele Anii reformei1997-2000 (2007) şi Profilul şi reforma universităţii clujene. Discursuri rectorale (2011), la cartea care tocmai a fost tipărită în aceste zile, intitulată Criza şidupă criză. Schimbarea lumii (2012), ce se referă la ministeriatul de la Externe. Aceste cărţi, precum şi numeroase altele (aflate în multe biblioteci din lume), la care se adaugă documentele de rigoare, dau seama de angajamentele mele publice, de la cel de universitar, trecând prin cele de decan, prorector şi rector (aproape două decenii), la cele de ministru al Educaţiei Naţionale şi ministru al Afacerilor Externe al României. Cine vrea să judece echitabil are la dispoziţie datele necesare. Se ştie că este matur să judecăm pe fapte, şi nu pe zvonuri […]

Citește mai mult

Răspunsuri

de Andrei Marga O mobilizare – ce arată din nou că unii nu se ocupă de altceva decât să-i împiedice pe alţii să lucreze – s-a stârnit în jurul meu după preluarea Ministerului Afacerilor Externe, în 7 mai 2012. Cum nu s-a găsit vreun motiv pentru a putea fi atacat, s-a inventat unul dictat de tot felul de interese: pretinsa colaborare cu Securitatea. Cineva a pierdut procesul împotriva unui profesor cunoscut, care a votat în defavoarea lui la un concurs (profesor pe care eu, ca rector al Universităţii „Babeş Bolyai”, l-am apărat!), şi debitează, răzbunător, verzi şi uscate. Un consilier îşi apără stăpânul confundându-mă cu tot felul de nume conspirative, de care aud pentru prima oară. Altcineva îşi scrie memoriile şi speră să-şi amplifice audienţa implicând un ministru. Alţii perorează în preajmă, să nu scape ocazia, precum în jurul unei victime planificate. Sunt nevoit să precizez din nou câteva fapte. Am fost examinat, sub aspectul raporturilor cu Securitatea, de nenumărate ori. Am făcut parte din trei guverne (1996-2000) şi am fost investigat în acest sens. Am fost vreme de cincisprezece ani (1993-2004; 2008-2012) Rectorul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca şi am fost examinat, de asemenea, de fiecare dată când cineva […]

Citește mai mult

Răspuns la falsificări

de Andrei Marga Am aflat de pe site-uri că publicaţia 22 publică o „ştire” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securităţi. Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeş-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat şi recent. Nu s-a găsit nimic compromiţător. În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanşată, cum se ştie, de un consilier prezidenţial. La această campanie s-au ataşat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR şi acţiunile mele de demantelare a unei feude. Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educaţiei naţionale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat şi se inventează, după maxima „murdăreşte că tot rămâne ceva”. Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator şi nu am dat niciun fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. […]

Citește mai mult

Argument

de Andrei Marga După cartea Cultură, democraţie, modernizare (Editura ICR, Bucureşti, 2012), publicată pentru a face cunoscute orientările instituţiei, tipăresc acum, în volumul Sincronizarea culturii române. Un proiect (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 268 pagini), noile intervenţii pe care le-am făcut în calitate de preşedinte al Institutului Cultural Român. O fac din respect pentru cei care urmăresc activitatea acestei instituţii publice. De aceea, reiau câteva texte programatice din cartea amintită, la care adaug intervenţiile ulterioare. O fac, de asemenea, pentru a risipi falsurile, zvonurile şi confuziile semănate de campaniile îndârjite de denigrare ce au venit dintr-o primitivă înţelegere a opiniei şi a politicii, care s-a instalat din păcate, în ultimul deceniu, în viaţa publică a României şi printre intelectuali. În viaţa publică, se minte mult, de la nivele înalte ale puterii, încât s-a subţiat speranţa că se mai poate stabili univoc adevărul, iar puţini mai fac efortul. Destui auto-proclamaţi intelectuali îşi construiesc cariera nu doar pe scrieri fără valoarea pe care o pretind (şi pentru care, ca inşi ce aparţin emfatic „dreptei”, pretind să fie plătiţi din greu tocmai de către stat!), ci şi pe falsificări de informaţii. Aceştia se exprimă  fără a citi ceva despre ceea ce vorbesc şi fără grija […]

Citește mai mult

Cărțile și promovarea de instituții

de Andrei Marga Mă alătur celor care consideră că la falsurile ce se debitează în jur nu este cazul să se răspundă. Pentru un om cu capul pe umeri, acestea se demit singure. Nu se poate lupta cu ignoranța, cu reaua credință și cu obișnuința de a minți cerând celor atinși de acestea revenirea la rațiune. De aceea, nu am reacționat când,  după evocarea unei invenții tehnice din Transilvania (despre care au scris istoricii germani, precum ilustrul Harald Zimmermann, iar eu, ca și alții, folosisem exemplul deja în 2004!), printre alte performanțe indigene de recunoaștere internațională, s-a perorat cu o ignoranță demnă de compătimire. Nu am reacționat când s-a vorbit copios de o nepoată pe care aș fi angajat-o, căci nu a existat. Am reacționat  sporadic atunci când s-au pus în circulație alte minciuni grosolane, până la falsificarea biografiei. Am făcut, în cele din urmă, doar două lucruri: 1. am publicat toate luările de poziție și programele ca președinte al ICR într-un volum ( Andrei Marga, Sincronizarea culturii române. Un proiect, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 260 pagini ), iar documentele acțiunii ca ministru de externe le-am adunat în alt volum (vezi Romeo Couți, România într-o lume în schimbare. Interviuri cu […]

Citește mai mult

Invățământul superior – încotro?

de Andrei Marga Orice țară care s-a reconstruit după Al Doilea Război Mondial și-a pus în ordine, în prealabil, universitățile. Germania, Japonia, China, Turcia sunt exemple la îndemână. Ideea era însă veche. Sfântul Scaun a creat rețeaua de universități din Europa pentru a-i reprezenta învățătura. Iar statele naționale au resimțit, la ora consolidării, că universitățile sunt adevărate locomotive pentru ele.  Doar că, între timp, ca fapt istoric, universitățile nu mai sunt locomotivele proiectelor naționale, ci mai curând promotori ai dezvoltării. Ar fi fost util pentru români ca și România să-și pună în ordine universitățile. Mai cu seamă că se făcuse încercarea în succesiunea Marii Uniri din 1918, când a existat o asemenea intenție, stinsă apoi sub lovitura extremismelor politice. Încercarea a fost reluată după 1995, dar s-a oprit din 2001. Ar fi util să se facă ceva și în zilele noastre, dar faptul, se vede bine,  întârzie. Din 2004 încoace universitățile au intrat în carcasa unei legislații eronate,  din care se iese greu. Dificultatea ține acum nu numai de epuizarea politicii în lupta dintre persoane, și nu între proiecte. Nu numai de slaba capacitate de a elabora o viziune coerentă, în locul măsurilor pe apucate. Au intrat în joc factori […]

Citește mai mult

Rădăcini ale antisemitismului

de Andrei Marga Există indicatori ai solidității unei comunități democratice, între care calitatea sistemului electoral, valoarea programelor partidelor, înlocuirea violenței cu dezbaterea argumentativă (așa cum ne arată analiza lui Raoul Girardet din Mythes et mythologies politiques, Seuil, Paris, 1986, p.53). Printre indicatori se situează poziția față de evrei, care ne spune mult despre mentalitatea colectivă, profunzimea religiei, atitudinea față de mituri și fantasme ale istoriei și tendințele culturale. Cu douăzeci de ani în urmă, cercetarea antisemitismului în Europa Răsăriteană (vezi Leon Volovici, Antisemitism in Post-Comunist Eastern Europe: A Marginal or Central Issue?, SICSA, The Hebrew University of Jerusalem, 1994, pp. 23-24) trăgea concluzia că, „printre complexele probleme ale Europei Răsăritene de astăzi, antisemitismul nu este cea mai importantă, nici cea mai acută și serioasă”(p. 23), că scena este dominată de reevaluarea trecutului. Cercetarea menționa însă că situația rămâne deschisă. „Potențialul pentru centralizarea chestiunilor <evreiești> este mereu prezent datorită importanței evreului stereotipic și mitic în retorica naționalistă și în tradiția istorică și culturală” (p. 24). Aș adăuga doar că poziția față de evrei nu este nici în această parte a Europei doar o chestiune a evreilor, ci o problemă a oricărui membru al comunității democratice, ce pretinde reflecții și rezolvări. Care […]

Citește mai mult

Universitățile private astăzi

de Andrei Marga În 1997, ca ministru al Educației Naționale, am fost invitat să inaugurez moderna clădire a Universității „Dimitrie Cantemir” din București. Am dat curs invitației și nu am regretat. Făceam parte dintr-un guvern de coaliție, condus de Convenția Democratică, menit să pregătească România pentru obținerea invitației de a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeană (invitație care a și sosit, grație reformelor întreprinse, în decembrie 1999!). Majoritatea profesorilor universității  bucureștene făceau parte din opoziția de atunci. Cu toate acestea, am avut o cooperare de oameni maturi, care nu ignoră ceea ce îi desparte, dar știu să fructifice ceea ce îi unește. Atunci l-am cunoscut pe venerabilul fondator al universității, profesorul  Momcilo Luburici,  care reușise deja să atragă în instituție numeroși specialiști remarcabili. De atunci, l-am întîlnit încă de câteva ori, dar, în timp, impresiile inițiale  în ceea ce privește instituția pe care o inițiase mi-au rămas pozitive. Universitatea „Dimitrie Cantemir” mi s-a părut cea mai izbutită dintre inițiativele de universitate privată din România de după 1989. O preocupare de a se înzestra cu profesori autentici, de a-și asigura infrastructura proprie, de a nu repeta programele universităților publice, de a interacționa cu instituții din alte țări le-am socotit caracteristice. […]

Citește mai mult