Arhive dupa aprilie 2014

Ce ne spune opera lirică?

de Andrei Marga După Al Doilea Război Mondial, opera lirică a fost socotită a fi prea convențională și în contrast prea direct cu complexitatea vieții. Pierre Boulez clama: „aruncați în aer teatrele de operă!”, după ce acuza aspectul muzeal al repertoriilor. La nivelul anilor șaizeci, cu generații de dirijori și interpreți de mare valoare, opera a revenit în actualitate, ariile ei căpătând din nou circulație largă. Azi, situația pare ambiguă:  operele clasice atrag, dar sunt montate cu atât de mare libertate regizorală, încât seamănă prea puțin cu originalul. Luciano Pavarotti se arăta nemulțumit, pe drept, chiar de filmul operei Traviata, a lui Verdi, și spunea că operele clasice, asemenea pieselor de mobilă veche, nu ar trebui smulse din ambientul în care și-au dobândit sensul. Ne dăm seama ce s-ar putea spune astăzi, când acțiunea din Rigoletto, de pildă, este plasată în mediul gangsterilor de altădată din Chicago. Dar situația de astăzi trebuie descrisă, mai întâi. Sintezele (vezi, de pildă, Andras Batta, Hrsg., Opera. Komponisten, Werke, Interpreten, Könemann, Köln, 1999, 926 pagini) ne spun că au fost compuse până în zilele noastre aproximativ 1000 de opere lirice, dintre care teatrele de operă din lume cântă în mod frecvent vreo 60. Compozitorii cei […]

Citește mai mult

Îl cunoaștem pe Isus?

de Andrei Marga Sărbătorile pascale readuc în minte ceea ce s-a petrecut la Ierusalim în urmă cu peste nouăsprezece secole. Un tânăr bine legat, impresionant prin cunoștințele, înțelepciunea și darurile sale extraordinare, pe care tot mai mulți oameni îl urmau plini de speranță, a fost răstignit, la capătul unei sumare proceduri romane și al unei confuzii de rațiuni politice și motive religioase. A treia zi, o tânără aparte, Maria din Magdala, a vestit lumii că mormântul este gol, iar cel care-și încheiase viața pe cruce a înviat. Isus din Nazaret se dezvăluise adepților săi a fi așteptatul Cristos, iar pe învățătura lui, transmisă prin evanghelii și epistole ale apostolilor săi, s-a clădit cea mai influentă religie a istoriei – creștinismul. În peste nouăsprezece secole s-a scris enorm despre Isus, mai mult decât despre orice altă personalitate. Se spune că sunt înregistrate peste 20000 de cărți. Asupra lui avem mai multe informații decât despre oricine din istoria veche. O cotitură istorică a reprezentat-o asumarea, alături de vestirea lui Isus ca mântuitor, a cercetării lui Isus pe terenul istoriei. De la Reimarus (1778) încoace, cercetarea istorică nu a încetat să crească. Învățați creștini și învățați iudei sunt de acord astăzi asupra datelor […]

Citește mai mult

Societatea actuală în concepția lui Francisc

de Andrei Marga În consecința înaltei calificări a teologilor de referință –  Karl Rahner, de Lubac, Congar, spre exemplu –  și a unor cardinali care au ocupat poziții hotărâtoare sub pontificate de cotitură istorică –  cardinalul Bea sau cardinalul Montini sau cardinalul Ratzinger, de pildă – s-a ajuns la o tradiție solidă de enciclice ce au captat problemele timpului și au înnoit orizonturile. Enciclici precum Mater et Magistra (1961), a lui Ioan al XXIII-lea, sau Populorum Progressio (1967), a lui Paul al VI-lea, Solicitudo rei socialis (1987), Fides et ratio (1998), ale lui Ioan Paul al II-lea, Deus caritas est (2005), Caritas in veritate (2009), ale lui Benedict al XVI-lea sunt expresii reprezentative ale epocii precum mari creații din literatură, artă, știință, filosofie. Și prin ele epoca și-a lăsat sigiliul în curgerea istoriei lumii. Din multe considerente, se aștepta cu mult interes encliclica de început a papei Francisc. Căci pe scenă a venit nu doar primul papă iezuit, ce întruchipează în mod firesc vederile ordinului care a marcat definitiv educația și gândirea lumii, ci și un papă al cărui centru de acțiune este pastorația. Ioan al XXIII lea avea ca centru al preocupării reforma, Paul al VI-lea raportarea la modernitate, […]

Citește mai mult

Politică și onestitate

Politică și onestitate   de Andrei Marga Democrația bine înțeleasă nu se închide în agitația cu care politica este confundată, ci pleacă de la ceea ce trebuie să fie politica spre a evalua ceea ce se petrece. Nu este vorba aici de a aplica politicii vreo moralizare, ci de a începe cu ceea ce fac în politică oamenii atunci când sunt responsabili. Chiar și în  exersata democrație americană s-a resimțit nevoia unei alte conceperi a politicii decât epuizanta luptă pentru putere. O asemenea luptă oferă spectacol, dar nu rezolvă problemele cetățenilor. 1. O cotitură în politică Cel care este considerat, cu destule motive, cel mai mare gânditor politic al secolului al XX-lea, John Rawls, și-a asumat să lege din nou politica de dreptate (justice) și, mai departe, de onestitate (fairness). El a oferit o formulare a politicii în care Constituția are o importanță hotărâtoare, iar convingerile cetățenilor sunt valori conducătoare. Patru dintre ideile sale ne interesează aici. Politica se face cu gândul nu numai la interese, ci și la principii. „Dreptatea ca onestitate (justice as fairness) începe cu ideea că, acolo unde sunt necesare principii comune și în avantajul fiecăruia, acestea trebuie elaborate din punctul de vedere al unei situații […]

Citește mai mult

Nesfârșita tranziție

de Andrei Marga După 1989, România a căutat să ducă reformele până la capăt și să intre, asigurând bunăstare și democrație cetățenilor ei, între țările lumii civilizate. Această căutare este încă departe de rezultatele dorite. Care sunt cauzele? Întrebarea se repune odată cu prăbușirea celei mai recente forganizări în care s-a făcut încercarea – Uniunea Social Liberală. O societate poate fi examinată sub aspectul economiei, al administrației, al politicii și al culturii ei. Nu se poate ocoli nici în cazul României observația că politica este sistemul ce conduce evoluția. M-am referit în alt loc (vezi, de pildă, Andrei Marga, România actuală.Diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011) la starea societății românești. Aici mă opresc doar asupra întrebării: de ce nu reușește în România încercarea recentă de a încheia capitolul tranziției (sau al postcomunismului)? Știm prea bine că tranziția presupune reforme care sunt mai mult decât îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, cum se crede. În plus, s-a putut observa că unele reforme au fost deteriorate după negocierile de aderare (vezi, de pildă, crearea pieței de capital, educația etc.). Negocierile pe unele capitole (precum agricultura, resursele naturale etc.) au fost diletante și au nevoie de corectură. Reformele anilor nouăzeci trebuie completate și, peste […]

Citește mai mult

Pragmatismul inferențialist al lui Brandom

de Andrei Marga Wilfrid Sellars a opus empirismului, în interpretarea cunoașterii, un holism axat pe stabilirea semnificației expresiilor plecând de la ansamblul logico-lingvistic. Richard Rorty a conceput raționalitatea cunoștințelor plecând de la standardele pe care o comunitate și le dă. Pe umerii celor doi s-a elaborat în Statele Unite ale Americii o o nouă filosofie originală, de cea mai mare anvergură – pragmatismul inferențialist al lui Robert B. Brandom (n.1950). Absolvent de matematică, filosofie și istoria artelor, strălucitul gînditor american și-a asumat o inițiativă filosofică profundă, cu susținerea unei vaste culturi. Relația sa cu Rorty a fost de la discipol aflat pe un drum al său la un antecesor care a schimbat convingător filosofarea. „În fapt – scrie Brandom – Rorty vede filosofia cu un rol cultural absolut crucial de jucat în situația dată – un rol cu mult mai semnificativ decât cel avut în vedere de către cei mai mulți dintre filosofii analiticieni” (Robert B. Brandom, Introduction, în Robert B. Brandom, ed., Rorty and His Critics, Blackwell, Malden Mass., Oxford, 2001, p.X). La rândul său, filosoful din Pittsburg a lărgit cadrul interogațiilor filosofice și a redat filosofiei, după decenii de restricții analitice, răspunderea clasică, pe fondul unei culturi actualizate […]

Citește mai mult

Fapte și fabricații

Cu un ritm și o obsesie demne de o cauză mai bună, de la începutul schimbării regimului politic, din primăvara anului 2012, se aruncă pe piață tot felul de fabricații legate de numele meu. Că aș fi vrut să schimb direcția relațiilor externe, că aș fi citat excesiv o invenție tehnică, că aș fi colaborat cu fosta securitate, că nu aș fi dat la timp un raport etc. Toate acestea, ca și altele, sunt debitate de persoane care nu au realizat ceva, dar care profită de confuzia valorilor din societatea actuală pentru a semăna diversiuni. Nu sunt nicidecum singurul asupra căruia se proiectează dezinformarea organizată, dar mi se întâmplă și mie. În plus, cu insistenta preocupare de fixare a falsurilor, ca și cum ar fi vorba de fapte. Precizez încă o dată că în fiecare dintre cazuri este vorba de simple intoxicări. Ultima în serie este chiria record a apartamentului pe care l-am ocupat în București ca demnitar al statului, ca și cum mi-aș fi dat singur respectivul apartament. În fapt, nu m-a întrebat nimeni ce apartament prefer. Am primit apartamentul stabilit de instituția care se ocupă de cazarea demnitarilor cu domiciliul în provincie. Am părăsit acel apartament, precum odinioară, […]

Citește mai mult