Arhive dupa august 2014

China în cultura lumii actuale

După 1978, China s-a dezvoltat în lărgime și intensitate într-o asemenea măsură, încât a urcat pe primele locuri ale scenei mondiale. Nu întâmplător, după preluarea mandatului la Departamentul de Stat, Hilary Clinton a făcut prima vizită în China și a exprimat evaluarea de cotitură: „împreună, SUA și China pot soluționa criza din lume”. Iar președintele de atunci al Chinei, Hu Jintao, a putut spune la Casa Albă că țara sa nu este loc al crizei și nu a produs-o, dar își asumă să coopereze la soluții. Astăzi, după mulți indicatori, situația  evoluează mai departe în direcția sporirii ponderii mondiale a Chinei. Oricât de reținuți sunt chinezii în autoevaluări, oricare ar fi dificultățile depășirii disparităților de dezvoltare moștenite, oricât de tenace sunt clișeele de interpretare pe care le întâmpină, rolul internațional al Chinei devine evident și se înșeală cei ce-l minimalizează. Dovezi directe sunt înfăptuirile chinezilor din trei decenii și jumătate și, mai ales, felul în care gândesc, proiectează viitorul și procedează. Vreau să pun în relief evoluția actuală a Chinei pe baza observațiilor dintr-o nouă călătorie în marea țară de la Răsărit, ocazionată de fundația Hanban și de renumita Universitate Jilin din capitala proviciei Manciuria. Observațiile mele privesc aici această […]

Citește mai mult

Criza partidelor

Apatia politică este, în România,  prea extinsă  pentru o democrație tânără. La orice sondare a opiniilor, partidele înregistrează încredere redusă. Mass media suspectează membrul de partid că nu a reușit în altceva (profesie, afaceri etc). Parlamentarii și demnitarii au proastă reputație.  Dincoace de aceste evaluări, ce pot fi discutate, realitățile sunt cele care ar trebui să alarmeze. România este în criză – poate cea mai cuprinzătoare criză din epoca modernă a istoriei ei – iar criza de azi ia forme izbitoare: industrie restrânsă, mari suprafețe agricole nelucrate, infrastructură învechită, salarii și pensii plătite din împrumuturi, educație în declin, emigrație crescândă, motivație firavă. Criza este gravă căci reunește toți acești indicatori. Statistica nu poate farda, oricum ar fi sucită, efectivul scăzut de lucrători, reducerea investițiilor, sărăcia tenace. De ce stau lucrurile astfel, iar corectarea situației întîrzie? Este la îndemână să se acuze conjurații, tradiții neprielnice, lipsa de educație, religia răspândită. Subiectul istoriei nu este însă anonim, căci totdeauna cineva a luat deciziile care au creat situația de criză. În plus, România s-a bucurat după 1989 de cea mai largă independență de decizie în ceea ce o privește. Adam Smith spunea că este destul ca națiunile să fie libere ca să-și ia […]

Citește mai mult

Legislație arbitrară

Ordonanța de urgență (nr.49/2014) care modifică Legea educației (2011) lasă să se vadă din nou cât de arbitrare sunt reglementările din țara noastră. În 2010,  un grup a profitat de autoritarismul politic al momentului pentru a-și legifera interesele mercantile, iar un regim fără realizări s-a agățat de ocazie voind să ofere ceva cetățenilor. În 2014, un alt grup fructifică șansa de legiferare luând în seamă nemulțumirile în creștere, dar procedează analog. Și în 2010 și în 2014 nu contează faptul că o lege valorează împreună cu felul adoptării ei, că dreptul presupune nu numai legalitate, ci și legitimitate.  Iată, însă, datele. În 2011, în România se adopta, ocolind dezbaterea parlamentară și orice altă examinare responsabilă,  legea educației. Nu insist asupra anacronismului acestei legi, care lasă să se observe, de către cei dispuși să se informeze și să compare, antropologia sumară și pedagogia de conjunctură ce-i stau la bază. Nu insist nici asupra faptului că se așteaptă rezolvări de la o lege ce-și asumă că cei din învățământ (elevi, studenți, dascăli, deopotrivă) sunt ființe tentate de fraudă, care trebuie încolonate. Nu mă refer nici la propaganda săracă în cunoștințe ce acompaniază o lege care – așa cum au arătat oameni cu […]

Citește mai mult

Shlomo Leibovici – Laiș în fața istoriei

Mulți oameni sunt pricepuți în sfera lor de preocupări, dar puțini se angajează cu toată ființa  pentru convingerile pe care le mărturisesc, lăsând astfel în seama altora să și facă ceea ce trebuie. Shlomo Leibovici-Laiș a fost o personalitate care nu trecea indiferentă printre ceilalți. El a întruchipat acel profil uman integrativ care reunește sensibilitatea față de viața celor din jur, înțelegerea cauzelor neajunsurilor, înțelepciunea deciziei, curajul opiniei proprii și acțiunea în consecință, pe care istoria evreiască a oferit-o de multe ori lumii. De aceea, din prima clipă, l-am prețuit și l-am admirat, iar sfaturile sale le-am căutat.  L-am cunoscut după ce am primit, în 2001, scrisoarea prin care mă anunța că mi s-au acordat premiul ACMEOR și Medalia Jerusalimului. Mi-am prezentat cu nedisimulată emoție discursul la Primăria din Tel Aviv – o exegeză succintă a operei lui Franz Rosenzweig și a cotiturii pe care acesta a produs-o în filosofia lumii. Shlomo Leibovici-Laiș a apreciat din prima clipă analiza, relatîndu-mi multe detalii despre celebrul gânditor din Frankfurt am Main. Apoi, am avut întâlniri și discuții, de a lungul anilor și înăuntrul unei prietenii pe care am socotit-o dintre cele mai veritabile de care am avut parte. M-a impresionat, pot spune, […]

Citește mai mult

Virgil I. Bărbat – un gînditor de referință (I)

În volumul colectiv  Cunoaștere șiacțiune. Profiluri de gânditori români (Dacia, Cluj-Napoca, 1986), pe care l-am inițiat, am pus în relief clujeni care au reflectat asupra condițiilor de posibilitate a științei, însă nu l-am reținut pe Virgil I. Bărbat. Ca student, găsisem o conferință a sa (Premisele umane ale culturii moderne, 1927), care mi-a rămas în memorie, dar era prea puțin. Reținusem, apoi, din scrierile sale, mai ales teza de doctorat (întitulată Nietzsche. Tendances et problemes, 1911) – una dintre primele monografii consacrate lui Nietzsche. Mai târziu (în Introducere în filosofia contemporană, Editura Științifică, București, 1988) l-am socotit reprezentativ pentru interpretarea psihologistă a operei celebrului filosof. Un student clujean din anii șaptezeci s-a ocupat de scrierile lui Virgil Bărbat într-o lucrare de licență, fără să poată stîrni, nici el, interesul noilor generații. Nici chiar fostul asistent al lui Virgil Bărbat, George M. Marica, extrem de învățat, dar prea reținut, nu mai aducea decât cu voce stinsă vorba de profesorul său.  Aveam să-l descopăr însă pe Virgil Bărbat ulterior, când am reconstituit receptarea pragmatismului american în cultura română (din volumul Reconstrucția pragmatică a filosofiei, Polirom, Iași, 1998). Mi-am dat seama că el a fost unul dintre intelectualii români cei mai atenți la […]

Citește mai mult