Arhive dupa noiembrie 2014

Ce vine după globalizare?

      Cuprins: Abordarea istorică a globalizării Orizontul globalizării Recuperarea viitorului Transcenderi ale globalizării Alternative la globalizare Conceptualizări ale lumii postglobalizate Societatea postglobalizată     Abordarea istorică a globalizării Globalizarea înseamnă extinderea la maximum a pieței pe care se valorifică produsele, prin demontarea barierelor în fața circulației libere a bunurilor, persoanelor, serviciilor. Ea transformă oamenii într-o populație numeroasă, guvernată de reguli simple ce fac abstracție de condițiile de spațiu și timp și par a fi, prin înlăturarea oricărei limitări puse libertății, însăși „triumful rațiunii” și, ca urmare, „sfârșitul istoriei”. Maximumul vizat este lumea, încât francezii vorbesc de „mondializare”, sau globul terestru, iar americanii vorbesc de „globalizare”. Globalizarea este altceva decât internaționalizarea (vezi mai larg Andrei Marga, Religia în era globalizării, Editura Academiei Române, București, 2014, pp. 13-25), care înseamnă trecerea unui bun de la o națiune la alte națiuni. Internaționalizarea rămâne diferită de globalizare și atunci când include un transfer în serviciul competitivității pe piața lărgită. Dar dacă se atinge maximumul, mai poate surveni ceva care să nu fie ceea ce este deja? Putem depăși maximumul? Nu cumva logica ne interzice să vorbim despre ceea ce este mai mult decât cel mai mult? Există un „dincolo” pentru globalizare? Răspunsul […]

Citește mai mult

O scriere filosofică de cotitură

După ce ani la rînd a adus obiecții la filosofia „școlii de la Frankfurt” , la începutul anilor nouăzeci  Joseph Cardinal Ratzinger și-a schimbat evaluarea. Ocazia a fost tocmai relectura celebrei cărți a lui Adorno și Horkheimer, Dialektik der Aufklärung (tipărită, după cîțiva ani de la redactare, mai întîi la editura Querido, Amsterdam, 1947) și, înainte de toate, evenimentele petrecute între timp în societățile modernității tîrzii. Această scriere a captat – precum, în cursul unui mai bine de un secol, scrierile care au suscitat dezbaterile: Fenomenologia spiritului a lui Hegel sau Critica economiei politice a lui Marx sau Despre geneologia moralei a lui Nietzsche sau Economie și societate a lui Max Weber sau Parlamentarismul astăzi a lui Carl Schmitt sau Ființă și timp a lui Heidegger sau Krisis a lui Husserl sau Sistemul societăților moderne a lui Parsons  sau Societatea societății a lui Luhmann sau Teoria acțiunii comunicative a lui Habermas –  probleme de importanță crucială trăite în societățile moderne și originate în fundamentele lor. Poate mai mult decît unele dintre scrierile amintite, care au jalonat discursul crizei modernității, Dialektik der Aufklärung a anticipat ceea ce se petrece astăzi în societățile modernității tîrzii. Să luăm act de noua evaluare a […]

Citește mai mult

Experiența construcției universitare

Unele personalități își întocmesc lista acțiunilor pe care le-au întreprins în roluri publice, altele își scriu  memoriile. Cu noua sa carte, Anii inovării. Reforma universității clujene 1993-2012 (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2014, 274 pagini), Andrei Marga a pășit pe altă cale – cea a unei reflecții sistematice cu privire la inovațiile aduse în cursul celui mai lung rectorat din istoria universitară din Transilvania. Ales rector în patru mandate, Andrei Marga se confesează, dar o face documentat și, cum spune textual, spre a suscita interesul pentru noi reforme. Premisa generală a cărții sale este că în ultimul deceniu în România reformele veritabile au fost părăsite în favoarea unor schimbări mai mult circumstanțiale, dictate de interese înguste, și că lipsa reformelor este sursă de crize  suplimentare. Pentru a veni din nou în sprijinul reformelor, autorul cărții Anii inovării… evocă înnoirile care l-au implicat și reperele de decizie pe care le-a folosit. Cartea lui Andrei Marga este o reflecție de interes major asupra universității ca instituție. Ea pleacă de la considerentul că ceea ce fac sau nu fac universitățile intră în viața oamenilor de astăzi nu numai pe canalul clasic al intrucției, ci și pe acela al proiectelor de organizare și de raționalizare autorizate […]

Citește mai mult

O carte despre școala de la Frankfurt

După monumentalul volum Introducere în filosofia contemporană (Editura Compania, București, 2014, 656 pagini) și ampla sinteză Religia în era globalizării (Editura Academiei Române, București, 2014, 262 pagini),  Andrei Marga  este prezent în librării cu o altă scriere din cîmpul gîndirii contemporane, monografia Filosofia critică a „școlii de la Frankfurt” (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 378 pagini). Profesorul clujean se profilează astfel ca autor de prim plan al istoriografiei filosofiei contemporane. Filosofia critică a „școlii de la Frankfurt” este de mult în istoriile filosofiei secolului al XX-lea și ale secolului actual, iar conceptele și teoremele ei se studiază asiduu în universitățile și institutele de referință de pe glob. Nu există școală de filosofie, sociologie, istorie, psihologie, comunicare, lingvistică, demnă de acest nume, care să nu se raporteze la scrierile semnate de Horkheimer, Adorno, Marcuse, Benjamin, Fromm, Habermas. A cunoaște aceste scrieri este mult peste nivelul oricărui  snobism – anume o preocupare profitabilă sub aspect cognitiv, fără de care mari fragmente și corelații hotărîtoare ale realității rămîn ascunse. Cunoașterea cercetărilor „școlii de la Frankfurt” este, pe de altă parte, un bun indicator al gradului de rafinare a interogațiilor dintr-o cultură filosofică, artistică sau pur și simplu civică. Scrierile „școlii de la Frankfurt” se […]

Citește mai mult

Chestiuni delicate

În campania prezidențială 2014 din România s-au ridicat trei chestiuni delicate: este pregătit cineva care a lucrat numai în provincie pentru principala funcție în stat? se cuvine să devină președintele țării membrul unei minorități etnice? poate fi un lutheran, într-o țară majoritar ortodoxă, acel președinte? Aceste chestiuni au fost puse atât de vehement la un moment dat, chiar de către persoane cu răspunderi publice, încât păreau să fie hotărâtoare. Electoratul le-a dezlegat, însă, cu o bună intuiție, ceea ce este deja un fapt istoric, cu siguranță. România nu s-a lăsat la remorca prejudecăților. Numai că, așa cum știm, democrația nu se reduce la fapte împlinite, ci pretinde lămuriri raționale.  În țara noastră, suntem obișnuiți cu recrutarea din București a liderilor de la vârf. Rareori izbutește cine nu este un „escu”. Înainte de a ajunge în poziții de decizie, mulți dintre cei din provincie au trecut printr-un fel de stagiu prealabil în capitală. Și alte țări au această tradiție chestionabilă, după cum sunt țări în care oameni consacrați în provincie cuceresc direct funcțiile de vârf. În definitiv, mulți președinți americani  (Carter, Reagan, Clinton în vremurile mai noi) veneau din poziția de lideri din afara capitalei federale, la ca și unii premierii […]

Citește mai mult

Ce poate face credinciosul?

Deunăzi, o personalitate venerabilă a istoriei României atrăgea atenția, desigur oportun, asupra nevoii de a pune în valoare religia nu doar concretistic (de pildă, circularea moaștelor), ci și ca înflăcărare pentru acțiuni benefice în societate. Intervenția amintește, pe bună dreptate, că oamenii credinței trebuie să găsească o cale între retragerea în ritualuri și revendicarea conducerii comunităților, care sunt, ambele, în contratimp cu cerințele vieții în societățile diferențiate de astăzi. Dar care este această cale? Ne aflăm astăzi după o perioadă de schimbări certe în privința credinței  religioase (la care m-am referit în detaliu în Religia în era globalizării, Editura Academiei Române, București, 2014). Efectivul de credincioși nu scade, ci, dimpotrivă, crește ușor în ultimele decade, cum ne spun anchetele europene de opinii. S-a prăbușit critica modernă a religiei – de la Hegel, trecând prin Feuerbach, Comte, Marx, Nietzsche și Freud – în locul ei intrând recunoașterea, împreună cu Rosenzweig, a permanenței religiei printre formele spiritului. S-a prăbușit, totodată, modelarea lui Kant a relației dintre știință, filosofie, teologie, în favoarea tezei  „corelaționalității” acestora, apărată de Habermas și Ratzinger. Nici speranța întemeierii științifice a moralei și nici organizarea pe baze filosofice a societății nu au dus la rezultate așteptate, încât trebuie căutate […]

Citește mai mult

Minciuna ca obicei

Este deja obișnuit ca în campanii electorale să se exagereze. La noi, însă, se depășesc limitele. Granița acceptabilului se trece fără scrupule și se minte dezinvolt. Mai grav, s-a revenit în 2014 exact la tehnicile mințirii din 1990. Pe atunci, despre Corneliu Coposu  se spunea că distribuie blugi prin sate, în vreme ce secundanții săi mituiesc populația, iar privatizarea restabilește șerbia. De data aceasta, partitura minciunii se cîntă în jurul apartamentelor achiziționate de candidați, comerțului cu copii orfani, incompatibilităților, periclitării pensionarilor. Deviza „murdărește, murdărește că tot rămâne ceva!” inspiră din nou. Îmbolnăvită de mania minciunii este nu doar politica, ci și economia. Acum, de pildă, se dezvăluie ce se află în spatele unor întreprinzători indigeni: averi făcute uimitor de repede prin extorcări din bugetul statului (Microsoft, EADS etc.), privatizări dubioase sau licitații trucate. Ori, ca un alt exemplu, minciuna ieșirii țării din criză, când indicatorii sunt, de fapt, zguduitori –  procentul scăzut de lucrători, ponderea mare a săracilor, plata salariilor din împrumuturi, randamentul scăzut al activităților, declinul pregătirii profesionale. Începe dezvăluirea minciunii din spatele legii educației din 2011, de fapt, o epurare de profesori universitari neconformiști, a treia, istoricește, după cea legionară și cea din 1948, dar cea mai amplă: […]

Citește mai mult

Șansa democrației curate

Subsecretarul de stat american a declarat recent că în Europa Centrală de astăzi “amenințările interne la adresa democrației și libertății sunt la fel de îngrijorătoare (precum cele externe n.n.). În întreaga regiune, cancerul regresului democratic și corupția amenință visul urmărit de atât de mulți oameni care au luptat pentru el în 1989. Avem lideri politici din Europa Centrală care profită de avantajele de a fi membri NATO și UE, găsim lideri în regiune care par să fi uitat de valorile pe care se bazează aceste instituții”. Victoria Nuland a reafirmat imperativul “guvernării curate, transparente și care dă seama poporului pe care îl servește”. Declarația nu este o reflecție ocazională, cum se crede deja. Ea exprimă, în termeni neobișnuit de gravi, optica durabilă a partidului democrat din SUA privind evoluția societății, inclusiv evaluarea stării democrației de dincoace de zidul de odinioară al Berlinului.  La modul concret, despre ce este vorba? În tradiția democraților – mai exact de la John Dewey (cu The Ethics of Democracy, 1898), dacă vrem să localizăm optica – se  asumă adevărul, aparent simplu, că democrația începe cu alegeri libere, dar nu se termină nicidecum cu organizarea alegerilor. Altfel spus, democrația ce se reduce la alegerea periodică a […]

Citește mai mult