Arhive dupa decembrie 2014

Isus istoric. Unde s-a ajuns?

Una dintre marile înnoiri ale culturii moderne provine din expansiunea cercetării istorice a căii pe care Isus din Nazaret a devenit Isus Hristos. De personalitatea lui Isus este legată, cum se știe, inițierea unei dizidențe în sânul iudaismului, care a dus, istoricește, la apariția celei mai influente religii – creștinismul. De departe cea mai cunoscută personalitate a antichității, Isus a inspirat deja de aproape două milenii omenirea. În raport cu învățătura și viața sa au luat ființă curente de gândire care au hotărît cursul istoriei. Cercetarea istorică a lui Isus are astfel importanță mai  mult  decât  istorică:  ea  marchează înțelegerea  de  sine  a umanității.  Dincoace de împrejurarea că iudeii și creștinii privesc diferit unele dintre aspectele istoriei și de faptul că sunt sensibile diferențe între protestanți, catolici și ortodocși, se poate spune că cercetarea lui Isus sub aspect istoric este un bun comun al bisericilor și al iudaismului și creștinismului. Ea confirmă, la rândul ei, optica – reprezentată de la apostolul Pavel la Rosenzweig și, apoi, la Ratzinger – potrivit căreia nu avem de a face în relația iudaism-creștinism cu religii diferite, ci cu o singură religie, ce se ramifică în funcție de două căi ale mântuirii (redempțiunii). Nu se […]

Citește mai mult

Derapaje ale democrației

Alegerile libere sunt un pas enorm înainte și un indiciu al democratizării. Nu există democrație fără alegeri libere. Se sfârșește însă democrația cu organizarea alegerilor?  De mai bine de un secol se strâng argumente pentru răspunsul negativ: o democrație ce se lasă redusă la alegeri libere trece în autoritarism. Le amintesc  deoarece astăzi nu se mai interoghează suficient condițiile instituționale ale democrației. Politica este redusă la lupta, aproape darwiniană, pentru poziții, învingătorul este luat drept politician, iar democrația pare să fie doar cadru al confruntării. Din scopurile democrației și, în mod exact, din deliberarea publică a rămas mai mult amintirea. Se știe că cel care introduce un buletin în urna de vot face mai mult decât o alegere între candidați. Votantul exprimă un proiect de viață. Dacă se reduce la alegeri libere, atunci democrația nu diferă de simpla instalare de căpetenii (John Dewey, 1898). Ne confruntăm cu o birocratizare îndărătnică a societății moderne, ce desprinde cratos-ul de demos și-l trece în mâinile funcționarilor publici (Max Weber, 1920). S-a adâncit, între timp, diferența dintre „voința poporului” și realitatea parlamentară. Aleșii urmează mai curând indicația partidului decât interesul cetățenilor care i-au votat (Carl Schmitt,1924). Politicile noi, populiste și tehnocratice, deopotrivă,  ascund de […]

Citește mai mult

Minciuna din spatele fabricațiilor

Se știe prea bine că am îndeplinit un rol public, fiind (în anii 1993-2004 și 2008-2012) Rectorul Universității Babeș-Bolyai și rectorul cu cel mai lung parcurs din istoria universitară transilvăneană. Într-un astfel de rol poți realiza destule, spre satisfacția multora (ceea ce am și făcut, cele patru mandate de rector, prin alegere de către corpul academic și confirmare de către ministrul de resort, fiind probă). Dar, în mod evident, într-un astfel de rol nu poți aproba orice (ca, de pildă, avansarea fără merite sau desemnarea ca profesori a unor persoane care nu întrunesc calități) și nu toate aprobările depind de tine. Unii dintre cei care nu obțin satisfacție, caută în fel și chip să se răfuiască mințind pe față  și mobilizându-i pe cei care trăiesc din falsificarea faptelor. Pe de altă parte, obligații de serviciu în București și în alte locuri m-au împiedicat să fiu la un proces pe care l-am intentat. Am fost reprezentat doar de avocat. Faptul a fost folosit de falsificatori pentru a cultiva zvonul că aș „desconsidera” justiția, cum spune unul dintre ei voios, într-un document. În general nu am timp pentru procese, programul meu fiind foarte încărcat  cu profesura, cu numeroase expertize și colaborări ca […]

Citește mai mult

Pragmatismul reflexiv

Atunci cînd am lansat a treia ediție a volumului Introducere în filosofia contemporană (Editura Compania, București, 2014, 656 p.) un ziarist prestigios m-a întrebat unde mă inserez filosofic printre filosofiile evocate. În definitiv, nu poți scrie nici istoria filosofiei fără a angaja o filosofie. Nu poți, în general, ajunge la exprimări fără o filosofie, fie ea și subiacentă.  Am avut atunci la dispoziție timp doar pentru a schița răspunsul meu: filosofarea mea poate fi numită, în taxonomiile existente, pragmatism reflexiv.  Acum răspund ceva mai detaliat, în două articole legate– primul, întitulat Pragmatismul reflexiv, al doilea, sub titlul Revenirea la sens. Aduc aici în formă mai eliberată de context și mai orientată spre concepte autoprezentarea pe care am făcut-o în conferința Die Funktion der kritischen Theorie im Transformationsprozess Osteuropas pe care am susținut-o la Universitatea din Erlangen (tipărită în Cristian Alvarado, Philipp Echinger, Hrsg., Identität und Unterschied. Zur Theorie von Kultur, Differenz und Transdifferenz, Transcript Verlag, Bielefeld, 2010, pp.263-275, în românește în Andrei Marga, Diagnoze. Articole și eseuri, Eikon, Cluj-Napoca, 2008, pp.431-458), ce lămurește ascendența mea în tradiția „teoriei critice” și profilarea în cadrul ei.   Pragmatismul reflexiv   Charles S.Peirce a pus în mișcare pragmatismul ca filosofie cu celebra „maximă […]

Citește mai mult

Conceptualizări ale lumii postglobalizate

 Au început, totuși, eforturile de articulare a alternativelor la societățile timpului nostru. Economiștii trag consecințe din tendințe puse în mișcare de criza izbucnită în 2007, pe care le extrapolează. Teologi reprezentativi vorbesc de nevoia de a complementa globalizarea cu o etică adecvată. Unii autori au în vedere o societate ce corectează tendințe nemulțumitoare din societățile existente. Sînt și anticipări ale noii constelații internaționale. Să le examinăm pe rînd, considerînd abordări prototipice. Impresia dominantă a celor care reflectează asupra societăților existente este cea a accelerării schimbărilor aduse de globalizare. „Starea lumii – ni se spune –  se schimbă în mare viteză, atît din punct de vedere cantitativ (rarefierea resurselor naturale, noua distribuție a bogăției, demografia), cît și calitativ (tehnologii invazive, evoluția legăturilor sociale și a reprezentărilor, insecuritatea crescîndă a transporturilor de bunuri, de persoane și de informații, redistribuția puterii statelor, probleme puse de creștere…)” (Philippe Baumard, direction, Questions de futur. 108 experts et decideurs francais relevent le defi, CNRS Editions, Paris, 2012, p.17-18). Schimbările complicate și rapide fac din „reziliență” – capacitatea comunităților de a înfrunta schimbările, provocările și pericolele – tema centrală de investigație a unor instituții importante. Asemenea investigații se întreprind astăzi în țările de referință. Așa cum atestă […]

Citește mai mult