Arhive dupa ianuarie 2015

Urmări ale terorismului actual

Atacarea redacției „Charlie Hebdo”, din Paris, ne arată că terorismul ultimelor decenii și-a dezvoltat caracteristicile. De-a lungul timpului, el a fost sprijinit dinăuntrul unor state. Acum, mișcările teroriste vor să-și constituie un stat – „Statul islamic”. Fiind pregătite militar, alimentate financiar și inspirate (după cum mărturiseau atacatori din capitala Franței) de personalități religioase, acțiunile lor se reduc și mai puțin la gesturile unor răzleți. În plus, aceste mișcări cuprind tot mai mult descendenți de imigranți și chiar indigeni. Vedem tineri din Franța, Anglia sau din alte alte părți, care se înrolează în rețele teroriste din Orientul Mijlociu pentru a ataca țările părinților lor. Aceste rețele sunt răspândite difuz în aglomerații urbane, încât pot acționa neașteptat. Loviturile lor se îndreaptă tot mai vizibil către valorile civilizației euroamericane, spre a o disloca.   Atacul de la Paris a vrut să zdruncine valori de bază ale acestei civilizații – libertatea de exprimare și recunoașterea diversității în societate. El continuă, de fapt, atacarea New York-ului și Washington-ului din 11 septembrie 2001, ca centre ale lumii libere. Putem discuta îndelung aspectul pe care Samuel Huntington (deja cu celebrul articol The Clash of Civilisations, 1993) l-a anticipat în termeni sumbri: conflictele internaționale ale viitorului vor fi […]

Citește mai mult

Cum evaluăm opiniile altora?

În jurul nostru, unele persoane se reped să evalueze opiniile altora și dau sentințe. Departe de mine gândul de a contesta dreptul cuiva de a evalua. Ceea ce mă determină să intervin este constatarea că cei care se reped comit erori ce vin tot dintr-o ideologie: cea a accesului privilegiat la adevăr și dreptate. Și observația că, în loc să se combată idei, se atacă persoane. Știm prea bine că în orice situație istorică se ridică personalități care se implică în dezbaterea publică și-și iau pe umeri răspunderi. Așa se petrec lucrurile oricând. În ultimul secol „cazuri” precum Heidegger, John Dewey, Karl Barth, Ernst Jünger, Carl Schmitt, Georg Lukacs, Ernst Bloch, Jean Paul Sartre, Norberto Bobbio, Hans Georg Gadamer, Herbert von Karajan sunt cunoscute. La noi, recent, un mare actor a fost blamat pentru că a avut o opțiune politică, alta decât a celui care evaluează. Sau, mai nou, s-a pretins că cineva nu poate fi consilier la Cotroceni după peregrinări în diferite partide, înainte de a-l consilia cu succes pe câștigătorul alegerilor prezindențiale. Sînt multe alte exemple. Altădată, Lucian Blaga a pătimit pentru că a fost ambasadorul unui regim. Pe Liviu Rebreanu îl aștepta o soartă analogă. Alții au […]

Citește mai mult

Ce poate fi în 2015?

Viitorul este în continuare la noi mai mult ghicit decât explorat. Simptomatic, mass media acordă spațiu mai degrabă astrologilor decât celor care cercetează viitorul. Prevestirea este preferată prognozei. Științele sociale oferă mai degrabă oportunități de exploatare a prezentului, decât sonde în ceea ce ar putea să vină. Prognozele sunt, desigur, mai anevoioase. Cu atât mai mult atunci când în discuție sunt societăți întregi. În analiză intră nenumărate variabile, la care se adaugă gradul cunoașterii realității de către cei implicați și, inevitabil, reflexivitatea lor și disponibilitatea la acțiune, ceea ce complică, așișderea, ecuațiile. În plus, cum Niklas Luhmann arăta convingător (în Die Gesellschaft der Gesellschaft, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1998), nici o societate nu se mai poate autonomiza pe cât se dorește în raport cu „societatea mondială (die Weltgesellschaft)”. Dacă vrei performanțe (bunăoară, să ieși din sărăcie, să profiți de modernitate, să joci un rol semnificativ) trebuie să pășești în realitate, care înseamnă, din capul locului, interacțiune cu ceilalți. De aceea, atunci când vrem prognoze, se cuvine să stabilim interacțiunile din jur, să captăm evoluții posibile și să circumscriem alternativele probabile. La ce avem, așadar, a ne aștepta în 2015? Care sunt alternativele de evoluție a „societății mondiale”? Dar ale țării […]

Citește mai mult

Acțiunea culturală a Chinei

 Nu ai totdeauna răgazul să citești înaintea unei călătorii, cum recomanda George Călinescu. Îți rămâne, în acest caz, avantajul întâlnirii neatinse de experiențele altora cu locurile respective. Așa mi s-a întîmplat recent, odată ajuns la Xiamen (China), pentru a participa, ca „senior consultant”, la conferința globală a  Institutelor Confucius (Embrace a New Decade of Confucius Institute).  Aveam în minte doar generalități despre Xiamen, un oraș ceva mai întins decât Berlin-ul, răspândit pe insule și peninsule  din strâmtoarea Taiwanului. De pildă, că a fost o sursă majoră de emigrație chineză (revenită la fața locului cu investiții, inclusiv aceea a unei universități, deja în 1921), că este printre cele mai preferate orașe din China sau că a fost una dintre primele „zone economice libere”, în care s-a pus în aplicare politica inițiată de Deng Xiaoping în 1978. La Xiamen dai de o modernitate exorbitantă, plasată într-o mare de verdeață și flori subtropicale, cu o temperatură de vară târzie în decembrie. Nu poți să nu fi sensibil la eleganța arterelor și buna absorbție a liniilor arhitecturale moderne și a celor chineze tradiționale, la autostrăzile plasate pe suporturi plantate în mare (China fiind astăzi locul multor asemenea autostrăzi),  la insulele încântătoare și pietrele ce […]

Citește mai mult