Arhive dupa martie 2015

Ordinea lumii

Sunt puțini cei care ajung în roluri de decizie și au capacitatea analizei proprii. În mod sigur, în reflecțiile asupra relațiilor internaționale, Henry Kissinger este unul dintre ei, alături de Helmut Schmidt, Jacques Attali și Shlomo Avineri, de pildă. Cine este interesat de gândire elaborată în acest domeniu, cu viziune propriu-zisă, se impune să-i frecventeze. Mai cu seamă atunci când este vorba de turbulențele acestor ani (terorismul, proliferarea nucleară, resurgența fundamentalismelor, Ucraina etc.) și cu deosebire în atmosfera unui nou conformism, ce s-a instalat, cum se poate ușor observa, în minți și în opinii. Henry Kissinger are, desigur, avantajul că vine din locurile în care se iau deciziile de cel mai larg impact, el însuși fiind la un moment dat coauthor al acestora. După ce a dat volumul On China (2012), în care a apărat bazele abordării lumii puse de înțelegerile Nixon-Mao Zedong, inovativul cugetător se regăsește acum în librării cu mult așteptata sa carte World Order (Penguin, New York, 2014). Familiarizat cu “realismul” unui Metternich sau Bismarck, pe care îl și continuă, de altfel, Henry Kissinger vrea să capteze direcția evenimentelor într-o lume în care nici accidentele, nici haosul nu ies din discuție. Else întreabă cum s-ar putea ajunge […]

Citește mai mult

Repere franceze

Cu ani în urmă, reactionam la nesăbuita depreciere a Franței din percepția unor oficiali de la București. Reproșul pretinsei “luări a tainului” de către un demnitar francez  devenise oarecum paradigmă. Am amintit atunci (vezi Andrei Marga, Criza și după criză. Schimbarea lumii, Eikon, Cluj-Napoca, 2012) că Franța a fost avocatul României la intrarea în NATO și UE și rămâne putere influentă în lumea de astăzi (prima destinație turistică a lumii, al treilea loc, după SUA și China, în ordinea atragerii investițiilor externe, țara cu sprijin ridicat pentru educația preuniversitară, loc clasic al efervescenței intelectuale etc.), a cărei susținere este importantă. Observam, pe de altă parte, că Franța nu este promovată suficient. Ca rector, de exemplu, a trebuit să-i conving pe beneficiarii sprijinului venit din partea acestei țări să constituie o organizație alumni, care să-și răspândească experiența franceză. Putem discuta ierarhii ale epocii și recunoaște, de pildă, SUA ca putere hegemonică, China ca a doua supraputere economică, Germania ca putere în revenire, Rusia ca putere în reconstrucție, Anglia ca putere continuă, Turcia și Polonia ca puteri emergente. În mod sigur, însă, Franța este unul dintre actorii economici, politici și militari de prim plan ai lumii. Revenit în urmă cu o lună […]

Citește mai mult

China și diplomația armoniei

Societățile de astăzi se dovedesc dependente mai mult ca oricând de ceea ce se numește, de la Niklas Luhmann încoace, „societatea mondială”. Nu orice   se poate pune în seama dependenței (de pildă, lipsa de proiecte proprii, selecția greșită a personalului, sărăcia de idei, deformarea democrației etc.), dar cine vrea dezvoltare și modernizare, întâlnește forțele societății în format mare. Pe acest fundal, geopolitica nu numai că a fost reabilitată, dar tinde să integreze cunoașterea lumii actuale. În cadrul ei, observarea politicii externe a Chinei, unul dintre actorii principali ai „societății mondiale” actuale, nu mai este un gest exotic, ci are importanță practică pentru oricine. Ascensiunea globală a Chinei, începută  cu vizita președintelui american la Beijing, în 1972, și cu reorientarea, în 1978, a politicii chineze, sub Deng Xiaoping, este socotită, pe drept, cel mai important eveniment politic al erei globalizării. Este, în fapt, și ceea ce a schimbat cel mai mult situația din lume. Desigur că și politica celei mai populate țări a trebuit să facă adaptarea la noua poziție, ca a doua supraputere economică a lumii. Pe de o parte, China trebuia să prevină răspândirea impresiei că pe scenă apare o forță ce amenință ordinea, pe de altă parte, chiar […]

Citește mai mult

Urmări ale Shoah

Istoria tragediei de la Auschwitz – a cărei încheiere lumea civilizată o rememorează în 27 ianuarie 2015 printr-o reuniune a unor personalități internaționale la fața locului  – este deja scrisă. Ceea ce se discută este în principal interpretarea ei. Explicarea destructivității de atunci nu s-a  încheiat. Pe de altă parte, repercusiunile acestei tragedii sunt de pondere istorică universală. Astăzi, Europa continuă să fie confruntată cu întrebarea dacă despărțirea de trecutul conflagrațiilor pornite din sânul ei a fost dusă până la capăt. Din aceste rațiuni, am împărțit răspunsurile mele la întrebările ce se pun în articole – Aspecte istoriografice, Explicația destructivității, Urmări ale Shoah și Ce revine Europei din experiența Auschwitz-ului? – ce se pot citi și separat. Care au fost urmările de importanță istoric-universală ale tragediei ce a atins culmea la Auschwitz? Ce efecte au fost în conștiința de sine a umanității? Ce revine Europei din tragica experiență? Aici răspund succint la aceste întrebări. Cine citește memoriile lui Nahum Goldmann poate reține mărturisirea că – în condițiile controlării informațiilor de către naziști, atunci cînd cineva sosit din Germania (Gerhard Rieger) a putut aduce  știrea că se plănuia „soluția finală”, iar apoi au venit primele confirmări ale exterminării din lagărele de […]

Citește mai mult

Ascensiunea globală a Chinei

Pentru europeni, chinezii – cel mai vechi popor dintre cele care au profil în zilele noastre – au fost mereu o prezenţă. Multă vreme vagă, uneori greu penetrabilă, alteori impresionantă, mai tîrziu atrăgătoare, acum cu multe necunoscute – o prezenţă însă sigură. De la relatările evului mediu târziu şi apoi ale erei moderne, până la abundentele referinţe de astăzi, China a fost percepută continuu ca altceva, impunător, căruia trebuie  să i se acorde atenție. China se află de patru decenii în cursul unei ascensiuni fără precedent pe scenele lumii, după autoizolarea impusă de „revoluţia culturală”, din faza târzie a epocii lui Mao Tzedong. Indrăznețele politici lansate în 1978 sub îndrumarea lui Deng Xiaoping şi urmate până astăzi au asigurat dinamica ridicată și necontenită tehnologiei, economiei, societății şi culturii țării, care plasează China între primii actori ai lumii. De aceea, am resimțit ca avantaj pentru Universitatea Babeş-Bolyai aprobarea, de către Hanban (Beijing), renumita fundație ce coordonează activitatea institutelor „Confucius” de pe glob, a solicitării pe care am adresat-o, începînd din 2007, de a înfiinţa un Confucius Institute la Cluj-Napoca. Prin conlucrarea fructuoasă cu Ambasada chineză de la Bucureşti și în urma discuţiilor pe care le-am avut la Hangzhou (China) cu prestigiosul […]

Citește mai mult

Răul ca problemă

Ne întlnim cu răul în multiple ipostaze. Bunăoară, săptămâna în curs a fost a decidenților ultimei decade, care au traficat funcții publice, în vreme ce tăiau anapoda din veniturile angajaților. Se văd acum bine roadele confuzionării sistematice a valorilor și ale ascensiunii diletanților, într-o societate ce luptă cu sărăcia. Se mai vede cum unii îi împiedică pe alții să-și valorifice pregătirea, discreditându-i în toate felurile, într-o țară ce are nevoie de inovație ca de oxigen. Nu de mult, un aviator a fost ars de viu, iar un ziarist a fost decapitat. Recent, s-au comemorat atrocitățile de la Auschwitz. Răul este prea răspândit ca să mai fie nevoie de multe exemple. Dar nu cumva, tocmai de aceea, îl nesocotim și ne preocupă prea puțin? Poate că ar trebui întoarsă foaia și văzută nu numai fața acceptabilă a realității, ci și cea în care răul își face de cap. O autoare sensibilă la suferință (vezi Susan Neiman, Evil în Modern Thought. An Alternative History of Philosophy, Princeton University Press, 2002) a și propus, de pildă, rescrierea istoriei filosofiei din punctul de vedere al abordării răului. Numai așa, filosofia devenită canonică ar mai putea fi pusă în legătură cu istoria trăită. În orice […]

Citește mai mult

Ce revine Europei?

În zilele săptămînii trecute, în Europa și pe alte continente, s-a marcat aniversarea eliberării, în urmă cu șaptezeci de ani, a lagărului de concentrare și exterminare de la Auschwitz. Momentul nu este deloc oarecare. Auschwitz-ul a fost vârful tragediei maxime a istoriei, iar istoricii germani au adus argumente pentru această evaluare: pentru prima oară un stat, prin șeful său juridic responsabil, a decis exterminarea unei întregi populații, incluzând copii, femei, bătrîni, și a pus în aplicare decizia cu toate mijloacele statului, incluzând organizarea industrială a exterminării, cu instrumentele științifice disponibile (Eberhardt Jaeckel). Exterminării ce a avut loc la Auschwitz-Birkenau i-au căzut victime luptători din rezistența poloneză, prizonieri sovietici (cărora li s-a aplicat asasinarea prin gazare) și, pe scară covârșitoare, evrei din diferite țări. Exterminării aplicate de nazism i-au fost victime germanii socotiți handicapați, apoi oameni aparținând mai multor națiuni, cea mai mare parte fiind evreii. Este limpede că este vorba de o tragedie maximă în consecința puterii exercitate malefic, de partea cea mai degradată, moral și civic, a societății (Thomas Mann). Ea interesează nu doar evreii, ci întrega comunitate a ființelor raționale. Pe de altă parte, în consecința tragediei pe care Auschwitz-ul o simbolizează și pentru ca asemenea tragedii să […]

Citește mai mult

Punct și de la capăt

Cine ia decizii în România actuală se află în fața alternativei: să continue abordarea din ultima decadă sau să  procedeze la reconstrucție? Ambele variante au avocați. În condiții normale, însă, ceva se continuă atunci când a adus ceva pozitiv. Din nefericire, cei zece ani trecuți nu pot fi citați sub acest aspect. Se invocă intrarea în UE și NATO, dar, la drept vorbind, aceasta s-a pregătit în regimurile anterioare. Acțiunile anticorupție s-au soldat deocamdată cu sporirea corupției. Iar dacă se pretind „reforme”, atunci avem de a face doar cu o confuzie de termeni. Nici în educație, sănătate sau în alte sectoare nu a fost vorba decât de încropeli, iar măsurile au mărit de fapt dezorientarea. Peste toate, au fost ani irosiți în pălăvrăgeli și lupte oarbe, din care nu a rămas nici măcar un proiect, în vreme ce alte țări au înaintat, chiar și în criza din 2008-2014 sau în mediul noii sciziuni internaționale. Nu mai vorbim de vasta învrăjbire ce a rezultat în societate din  confuzia valorilor. Dincolo de flatări de ocazie, situația este dificilă, încât reconstrucția nu are alternativă mai bună. „Punct și de la capăt”, cum s-a spus, este formula potrivită. Am argumentat cu ani în urmă […]

Citește mai mult

Lacune ale dezbaterii publice

Dintre guvernări, cum nota deja Winston Churchill,  democrația prezintă cele mai puține neajunsuri. Ea nu este însă imună la pervertire. Populismul, urcarea la decizie a diletanților, condiționarea votului, manipularea cetățenilor, anihilarea dezbaterii publice țin de patologia ei. O reflecție asupra acesteia este mereu utilă, căci multe derapaje din societate s-ar preveni dacă asemenea maladii nu ar exista. Experiențele democrației sunt felurite. S-au încercat formule multiple – „democrație moderată”, „democrație radicală”, „democrație federalistă”, „democrație reprezentativă”, „democrație plebiscitară”, „democrație marketizată”, „democrație pluralistă”, „democrație socială”, „democrație directă”, „democrație participativă”. Dincoace de succese și eșecuri, putem spune însă că nucleul democrației rămâne alegerea  liberă de către cetățeni a reprezentanților. Ne aflăm în prezent după noi „valuri ale democratizării” postbelice. Democrația s-a extins, cum se știe, la Germania și Italia, la Peninsula Iberică și Grecia, apoi la Europa Centrală și Răsăriteană și înaintează spre Răsărit. Putem trage astfel concluzii mai ferme cu privire la ceea ce a rezultat. Din alegeri libere ies, cum se poate ușor sesiza pe harta Europei de azi, lucruri diferite, în funcție de cultura civică a comunităților. În unele țări a ieșit un „pluralism confuz (feckless pluralism)” ce nu duce nicăieri: se proclamă libertăți politice, alegeri libere, din care rezultă doar […]

Citește mai mult

Despre cultura Chinei

Multă vreme în Europa s-a operat cu o „Chină imaginată”, plasată pe un tărâm ce se bănuia doar, pentru ca după primele debarcări pe acest pământ să se poată vorbi de fața efectivă a Chinei. Acum ne deplasăm spre China mai mult cu avioanele, dar până să facă acest drum, cei mai mulți caută să-și imagineze „China reală” ajutați de lecturi, filme, transmisii televizate. Dacă este însă să prinzi în câteva imagini primele trei impresii pe care le dobândești după aterizarea la Beijing, Shanghai sau Hangzhou și  care rămân confirmate de periplul chinez, atunci acestea sunt un șantier uriaș ce lasă să se întrevadă ce bulevarde, orașe, unități de producție noi vor ieși din pământ în foarte scurt timp, de modernitate asumată la proporții grandioase și de oameni îngrijiți să facă și să participe. Desigur, poți coborî în istorie pentru a reține (vezi Pierre Gentelle, direction, L Etat de la Chine, La Decouverte, Paris, 1989) dinastiile ce s-au succedat, împreună cu faptul că acestea sunt înregistrate de scrierea istoriei încă din jurul anilor 2200 î.e.n., iar evenimentele ce le-au caracterizat sunt stabilite cu relativă exactitate. Deja în secolul al XVIII-lea î.e.n., chinezii au descoperit scrisul, iar din secolul al III-lea  […]

Citește mai mult