Arhive dupa mai 2015

 Dincoace de raționalismul lui D.D.Roșca

Ediția în trei volume a scrierilor lui D.D.Roșca – Opere filosofice (Editura Academiei Române, București, 2012-2014) – îngrijită de Vasile Muscă, mă face oarecum nostalgic, un pic melancolic și mă determină la o explicitare. Nostalgia se leagă de două fapte. Primul este cel al amintirii profesorului D.D.Roșca, care, în 1966-1967, înainte de a se retrage la pensie, a mai predat la anul I al promoției mele de studenți în filosofie și sociologie de la Universitatea Babeș-Bolyai cursul de istorie a filosofiei antice. Nu antichitatea elină era atunci interesul nostru primordial, căci tocmai apăreau traducerile din Hegel, mult mai incitante, pe care D. D. Roșca le coordona, dar și filosofii Greciei antice retrăiau printre noi grație exactelor analize și plasticelor formulări ale profesorului. Al doilea fapt este cel al apetitului nestăvilit pentru lectură al acelor studenți, care se întreceau să epuizeze fondul de la Biblioteca Centrală Universitară și să lupte cu textele lui Leon Robin, Ueberweg-Heinze sau Höffding, pentru a nu le scăpa ceva. Pe atunci, complexul pe care îl aveai deoarece nu ai apucat să citești o carte anume îți compromitea odihna nopților și orice altceva. Vasile Muscă, asistentul de odinioară, profesorul de azi ce încheie de fapt disciplina la […]

Citește mai mult

Puterea și folosirea ei

Puterea trece din din nou ca argument în viața internă și în spațiul internațional. Altădată ea era asumată tacit în dezbateri, dar, pe față, se apela la acțiuni în comun – în vremuri mai recente, la „democrație” și „dezbatere”, respectiv la „destindere” și „cooperare”. Acum puterea este invocată deschis și se consideră că nu ar fi realist să fie ignorată în abordarea situațiilor. Să observăm de această dată cum stau lucrurile în viața internațională, mai ales. Momentul de cotitură, în istoria recentă, a fost reacția legitimă a Statelor Unite ale Americii la atacarea New York-ului și Washington-ului de către teroriști islamici, în 11 septembrie 2001. O țară atacată are dreptul să reacționeze cu întreaga ei putere. Pe de altă parte, terorismul însuși atestă că, între timp, în lume s-a constituit o putere de un fel nou. Ea nu mai este concentrată în unități militare și în mâinile unor decidenți localizabili, ci în rețele difuze, organizate militar, bancar și politic. Contra acestora nu se poate lupta în câmp precis, cu tancuri și avioane. În orice caz, lumea s-a schimbat după 2001. Acum ne aflăm într-o fază a istoriei în care puterea este socotită resursă principală. Se consideră că, până să se […]

Citește mai mult

Religia chineză?

Pentru europeni, religia este un complex de idei, trăiri, acțiuni și instituții. Ea înseamnă cinci componente reunite: a) „revelație” din partea lui Dumnezeu, care se îngrijește ca ființele create după chipul și asemănarea sa să cunoască ceea ce au de făcut pentru a  se împărtăși din fericirea existenței în care au fost plasate; b) „mântuire (redempțiune)” pentru cei merituoși, pe căi pe care cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamul – le-au diversificat; c) „liturghie” – ceremonial de chemare a voinței divine să intervină în viața oamenilor spre a o favoriza; d) „organizare în societate” – sinagoga, biserica, moscheea – cu ierarhii specifice; e) „credință” – adică nu doar asumarea existenței lui Dumnezeu, ci și punerea soartei celui care crede în mâinile Sale. Această concepere a religiei ce include, așadar, revelația, mântuirea, liturghia, instituția, credința este cea care a modelat, de multe secole, însăși noțiunea de religie. Iudeo-creștinismul a devenit prototipul înțelegerii religiei, Jerusalimul fiind originea acesteia. Tocmai din perspectiva acestei conceperi, religia a și fost înțeleasă multă vreme. În fapt până la expansiunea studiilor de antropologie culturală din epoca colonială a Europei, care a adus în discuție diversitatea credințelor și a lărgit oarecum conceptul. Este evident că, […]

Citește mai mult

Selecția eronată și declinul pregătirii

Tot mai des la noi nu se decide la timp, iar de prea multe ori deciziile sunt inadecvate. Iată trei exemple recente. La Mioveni, angajații Dacia-Renault, în frunte cu directorul general, s-au reunit într-un miting pentru a cere nu măriri de salarii, ci ceva în interes general: construcția fără întârziere a autostrăzii Pitești-Sibiu. Cerere firească din partea unui producător important de automobile! Îmi amintesc satisfacția trăită în ședința de guvern din 1999 în care s-a aprobat contractul cu Renault, convinși fiind că va fi o istorie de succes. Acum, succesul riscă să devină trecut. Al doilea fapt, semnalat de curând în presă, l-am perceput călătorind pe autostrada ce vine de la Viena  până dincoace de Budapesta, fie spre Nyiregyhaza (cu continuare spre Cernăuți – Chișinău – Kiev – Moscova), fie spre Belgrad (spre a ajunge la Sofia și Istanbul). În loc de autostrăzi care să o străbată, România riscă acum să rămână înăuntrul unei centuri ocolitoare, la nord, la vest și la sud. Centura este utilă unui oraș, dar poate fi catastrofală pentru o țară. Al treilea fapt, care începe să intre în atenție, ține de acțiunea externă. Am susținut continuu că, în regiune, cunoașterea istoriei și luciditatea trebuie să […]

Citește mai mult

Ierarhizările de universități

Ierarhizările de universități (university rankings) pun presiuni asupra studenților, familiilor, finanțatorilor, profesorilor, liderilor academici. S-a ajuns la o condiție de existență – parafrazându-l pe Descartes: „după cum ești în ranking, așa  exiști”. În urma ierarhizărilor se produc tensiuni: între părinți și autorități, studenți și instituții, finanțatori și lideri, universități și universități, publicații și profesori. Mediatizate intens, ierarhizările fac servicii anumitor universități și creează fluxuri de studenți într-o direcție sau alta. Având implicații, ierarhizările trebuie luate în seamă. Ele suscită, însă, discuții. Răspund aici la trei întrebări care mi-au fost puse în ultimul timp: de unde vin ierarhizările? ce credibilitate au? ce are de făcut o universitate? Mă bazez pe experiențe în ipostaze diferite. Ca membru al conducerii European University Association, am prezentat în mai 2001, la Dubrownik, primul proiect de „asigurarea calității (quality assurance)” (Andrei Marga, University Reform Today, Cluj University Press, 2005, pp.336-350). Ca membru în consiliul unor universități internaționale (UN University din Tokyo) sau consultant (în Austria, Ungaria, Vatican, Germania), chestiunea o găseam pe agendă. Am condus evaluarea unor universități din Paris și am participat la evaluări în Germania, Grecia, Austria. Ca rector și președinte de universitate (1993-2012), am înfruntat tema și am examinat-o cu instituții care elaborează […]

Citește mai mult

Unde este creația?

Când faptele se stabilesc greu, iar evaluările sunt confuze, pare un lux să vorbești de creație. Bunăoară, adevărul privind istoria recentă nu iese la iveală nici după ani. Să mai  vorbim de alte vremuri? Aproape fiecare măsură antrenează aberații, iar aplicarea legilor duce la arbitrar. Rareori se cântărește traiectul sau valoarea vreunei persoane fără minciună (din neglijență, ranchiună, invidie). Se profită de împrejurări pentru a falsifica prin sofisme la care se consimte obosit. Deviza „merge și așa” s-a relaxat, dar se acceptă cu suficiență „este bine, căci ce altceva?”. Au trecere iarăși evaluări de complezență (precum, altădată, se luau felicitări la ocazii drept evaluări de stare!), sau pur convenționale, impuse prin consensul celor care au apucat o șansă nesperată. Un nou conformism anesteziază minți și paralizează instituții. Se confundă copios competentul cu cel care strânge lauri sau funcții. Prin parole umflate despre calificarea unor inși, se sugerează că aceștia vor schimba lucrurile, pentru ca, nu peste mult timp, sub constrângerea faptelor, să se recunoască eșecul. Alt neajuns este de fapt o prejudecată – aceea că doar indivizii pot urni lucrurile. Ea duce la un autoritarism de operetă, atribuit fals „democrației” („eu îmi doresc…”, „eu am decis…”, etc.), ridiculizat de mult […]

Citește mai mult