Arhive dupa iunie 2015

Precizare pentru Băsescu

Îmi repugnă referința la persoane, iar atacul la persoană nu îl practic. Îmi repugnă cu atât mai mult referința la Traian Băsescu, din motive cunoscute. Dacă cineva are paciența să citească arhivele (declarații ale miniștrilor, intervenții publice etc.), va observa că am fost între primii, dintre miniștrii în funcțiune, care, în timp, au atras atenția asupra faptului că Traian Băsescu minte. Dacă cineva are și mai multă paciență să citească analize, va sesiza că am atras atenția între cei dintâi asupra patologiilor regimului său și am făcut analogia cu măsurile unor figuri de tristă amintire. Nu mă aștept ca Traian Băsescu să aibă o atitudine corectă, fie ea și în reacție. Nu mă așteptam, însă, nici ca fostul președinte să se agațe de construcții propagandistice ieftine ale acoperiților săi. Iată însă că s-a agățat (cum aflu despre postarea sa Facebook, prin televiziune) și aduce în discuție fabricația privind „caloriferul”. Ca fapt istoric, la o masă rotundă la „Realitatea”, în 2012, am adus în discuție creații recunoscute universal (cu probe indubitabile luate din menționări străine!) datorate unora dintre cei care au trăit pe aceste meleaguri: crearea primei reviste de literatură comparată de către Hugo Melzl și Samuel Brassai, inițierea logicii interogațiilor […]

Citește mai mult

Restanțe ale Europei

Chiar unii dintre cei care au contribuit substanțial la construcția Uniunii Europene sunt nemulțumiți observând că ponderea Europei în lume a scăzut în ultimul deceniu. Nu altcineva decât Helmut Schmidt arăta (deja în Die Mächte der Zukunft…, 2006) că, neavând politică externă elaborată, Europa nu are cum să acționeze profilat și nu poate, de pildă, să lege Rusia de propria evoluție. Un consilier de stat francez semnala că pericolul în Europa nu îl constituie atât recesiunea, cât “recesiunea fără sfârșit”(originată în îndatorare publică, a cărei abordare se ocolește încă) și inerție. Zilele trecute, fostul cancelar al Germaniei federale afirma că perspectivele Europei nu sunt deloc generoase. Nu insist asupra imaginii în afară. În optici americane, în Europa renasc demoni ai trecutului. În optici chineze, există țări europene, precum Germania, Franța, Anglia, dar mai mult nominal Europa unită. În optici israeliene, Europa nu și-a lămurit până la capăt istoria. În optici islamice, Europa revine în poziția de margine a unei lumi ce are centrul între Rabat și Djakarta. Într-o optică răspîndită, europenii trec anevoie dincolo de retorica valorilor istorice. Nu se poate pune orice pe umerii noii distribuții geopolitice, rezultată din consolidarea supraputerii hegemonice a SUA și ascensiunea Chinei la rangul […]

Citește mai mult

Efervescență la Beirut

Fiind câteva zile la Beirut, ca invitat pentru a susține o conferință despre guvernanță în fața liderilor universitari din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA Region) mi-am dat, seama din nou, nu numai de bogăția istorică a Libanului, ci și de efervescența din această țară: o efervescență întreținută de provocările situației, dar și de voința îndărătnică de a conta în competițiile lumii. Altfel spus, dificultățile nu abat programele proprii și nu sunt pretext de lamentare, precum în alte locuri; efortul de dezvoltare în țara urmașilor fenicienilor de altădată este energic, oarecum în pofida situației. În Libanul acestor zile sunt frământări în legătură cu situația geopolitică. Așa cum s-a comunicat recent, 55% din populația actuală a Libanului (de aproape zece milioane de locuitori) nu sunt libanezi, ci refugiați (sireni și palestinieni, mai ales), mulți posedînd arme. De aceea, stabilitatea rămâne preocupantă.  În plus, cu puțin timp în urmă, au apărut indicii noi că regimul din Siria a recurs la arme chimice. Reacția internațională fiind încă firavă, apare o indirectă încurajare a Hezbollahului, care operează alături de acel regim. Pe de altă parte, jihadiștii ocupă teritorii și se opun regimului de la Damasc (la frontiera dintre Liban și Siria, aceștia au […]

Citește mai mult

Urmări ale “Marelui Război”

Chiar dacă schimbările sunt rapide și sub privirile noastre, societățile actuale nu se pot înțelege fără trecut,. Aceasta fie și din rațiunea simplă că se trăiește în cadre instituționale și de gândire  lăsate în urmă de generații anterioare. Spunând aceasta, nu este vorba de a dizolva prezentul în trecut și de a-i face pe cei de odinioară responsabili de inerțiile, confuziile și nepriceperea de azi. Este vorba doar de a câștiga repere pentru a face sigură cunoașterea  a ceea ce se petrece acum. Cele mai multe dintre situațiile cu care ne confruntăm  astăzi vin, desigur,  din ceea ce fac sau nu contemporanii. Unele vin însă și din istorie, dintr-un timp mai lung. Urme ale Primului Război Mondial sunt astfel printre noi. De aceea, aniversarea unui secol de la conflagrația din 1914-18 ar trebui să fie o reflecție asupra a ceea ce a rămas din experiența războiului și afectează lumea actuală, nu doar o consemnare calendaristică. Ce face din Primul Război Mondial un prag pentru cei care trăiesc astăzi? Să luăm în considerare câteva  evaluări demne de încredere.  Eric Hobsbawn (The Age of Extremes.1914-1991, Abacus, London, 1995) pune în prim plan extinderea efectiv mondială a confruntării și „masacrele” fără precedent pe […]

Citește mai mult

Justiția în impas

Discuția despre justiție, la noi, bate pasul pe loc din cauza problemelor rău puse. Bunăoară, unii proclamă suficiența de sine a sistemului judiciar și confundă la grămadă soluțiile acestuia cu dreptul, ba chiar cu justiția. Aceștia le pretind tuturor –  cu totul anacronic în epoca comunicării – tăcerea asupra procedurilor și deciziilor ce afectează, fie și potențial, orice cetățean. În orice discuție asupra justiției este de asumat că dreptatea (justice, Gerechtigkeit) este valoare fondatoare a societății, că ea se promovează prin legi, că legea se aplică prin sentințe date în instanțe de cei îndrituiți. Mai este de asumat că imparțialitatea judecării spețelor și independența actului judiciar sunt valori ce  fac o societate  astfel încât să merite să se trăiască în ea. Din toate acestea nu rezultă, însă, nicidecum, că o instanță nu poate fi concurată, că sentințele aplică automat legea, că legea și sistemul judiciar realizează din capul locului justiția, că, într-un cuvânt, acțiunea judiciară este imună la erori. Valoarea justiție este sfântă, dar nu rezultă de nicăieri că dreptul și aplicarea regulilor de drept sunt indiscutabile. Nu rezultă deloc nici că imparțialitatea judecării și independența justiției ar fi ceva de seră, încât exclud, la rândul lor, orice discuție. Din […]

Citește mai mult

Pogromul de la Iași (1941)

Istoriografia din țară a adus recent în prim plan o tragedie rămasă confuză, dar invocată adesea pe plan internațional: pogromul de la Iași, din 1941. Am în vedere volumul bilingv, coordonat de Carol Iancu și Alexandru Florin-Platon, Pogromul de la Iași și Holocaustul în România. Le  Pogrom de Iași et la Shoah en Roumanie (Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2015, 364 p.). Aici se face, în premieră, efortul de a circumscrie ceea ce s-a petrecut în metropola Moldovei în zilele de 28-30 iunie 1941, după declanșarea de către Germania nazistă a războiului din Răsărit și alăturarea regimului lui Ion Antonescu la acțiunea împotriva Uniunii Sovietice. În timp, au fost, desigur, referințe la acțiunea regimului și a forțelor legionare, asistată de trupe germane, cu concursul unor locuitori ai urbei, în urma căreia au fost omorâți mii de evrei, într-un oraș cu majoritate tradițională evreiască. Efectivul victimelor a rămas în discuție, de la 2000, cum declara la un moment dat Nicolae Ceaușescu, la peste 14000, cum consemnează unii membri ai comunității  evreiești din Iași. Desigur,  și viața unui singur om ar trebui să conteze, încât, dincolo de controversa cifrelor, pe care și acest volum o lasă deschisă, problema este reconstituirea unei […]

Citește mai mult