Arhive dupa decembrie 2015

Noile  mituri politice

Fiecare nouă administrație este salutată cu speranță, pentru ca ulterior să fie scoasă în fluierături. Așa s-au petrecut lucrurile cu guvernul ieșit dintr-o copleșitoare victorie electorală, în 2012, pentru ca, în 2015, să se caute înlăturarea lui cu orice mijloc. Se dă vina pe ce se nimerește – de la biografia celor socotiți „salvatori”, la forțe malefice. De fapt, de ce nu se ajunge la succesiunea chibzuită a administrațiilor? De ce nu se intră în normal? Se dau răspunsuri diverse, dar mai presus este un adevăr simplu, cu două laturi. Pe de o parte, pregătirea  demnitarilor, cu rare excepții, este slabă (unii spun că este tot mai slabă!), iar selecția lor este eronată. Străinii întreabă deseori: cum de ajung la voi să decidă oameni atât de nepregătiți?  Răspunsul a devenit evident. Selecția se face în funcție de ceea ce în alte societăți nu mai  contează decât prin accident: relații de rudenie, intervenții oculte, preferința decidenților pentru persoane docile. Pe de altă parte, democrația, invocată la ocazii, nu mai contează când este vorba de selecția personalului. Cum spunea cineva, aranjamentul bate regulamentul. Recenta compunere a guvernului a arătat – grație unor televiziuni, căci altfel lucrurile rămâneau dosite – nu numai că […]

Citește mai mult

Universitatea în dialog cu Biserica

  Apărute în secolul al XII-lea, sub legitimarea juridică a Bisericii, universitățile au fost legate, la origine, de aceasta. Dialogul celor mai vechi instituții ale Europei a înregistrat apoi o istorie sinuoasă. Acest dialog condiționează  astăzi depășirea unor crize și a devenit din nou indispensabil, într-o situație istorică nouă. Se face acum experiența „societății neoliberale”, care oferă fiecăruia diferite oportunități, în funcție de capacitatea de concurență, dar care erodează  instituții, valori și reguli, încât, în cele din urmă, nu dă nimănui certitudini. A concepe forme de comunitate care să pună în valoare nu numai concurența, ci și cooperarea, cu tot ceea ce presupun acestea în era globalizării, a devenit o necesitate stringentă. Din religie se revendică tot mai mulți oameni, încât astăzi se poate vorbi de o „cotitura religioasă (religious turn)” a modernităţii. Religia nu a devenit obiect de muzeu şi am păşit într-o „societate postseculară”. Acum, „identitatea religioasă” se dovedește a fi mai profundă decât alte identități. Teologic, suntem după prăbușirea nu numai a principiului „vasalității” în relația știință, filosofie, teologie, ci și a ideii lui Kant a filosofiei ca tribunal al cunoașterii. Între timp, ideea „paralelității” a triumfat, iar problema nu mai este atât diferența dintre știință, filosofie, […]

Citește mai mult

Ceea ce lipsește

  Conștiința a ceea ce lipsește, dar ar putea fi, este propriu-zis europeană. Adesea ea a fost stilizată în forma distincției dintre a fi și a trebui. Uneori a alunecat în utopii și s-a discreditat, dar realitățile o recuperează de fiecare dată. În vremuri mai noi această conștiință a dus la abordări  critice ce raportează societățile moderne la baza de legitimare din care se revendică. Pe această direcție s-a profilat cel mai mult Școala de la Frankfurt, care a contrapus realităților principiile (demnitatea umană, de pildă) și valorile (libertatea, dreptatea, etc.) încorporate în constituții. Nu de mult, cel mai profilat filosof de astăzi a privit relația dintre științe, filosofie și religie din punctul de vedere al exprimării a ceea ce lipsește modernității (Jürgen Habermas, Ein Bewusstsein von dem, was fehlt, 2008). Oricare ar fi idiosincraziile, nu se poate tăgădui că Școala de la Frankfurt a avut dreptate. Societatea modernă a adus cu sine democrația liberală, care are întinse consecințe benefice, dar democrația conține ceva ce o face vulnerabilă la asalturi din sânul ei. S-a trecut la producția industrială de masă, dar discrepanțele sociale au rămas mari. Se prelucrează materiale pe scară fără precedent, cu tehnologii mai performante ca oricînd, dar […]

Citește mai mult

Profesorul universitar – doar o amintire?

Sunt roluri sociale cu mare impact, de a căror ocupare depinde înfățișarea unei societăți. Profesorul universitar este unul dintre acestea, dar desemnarea de profesori în universități  a ajuns, în ultimii ani, la abuzuri greu de imaginat. Unul, cu doctorat pe un subiect marginal și concluzii ușor de contestat, a fost numit profesor universitar căci era demnitar. Altul nu are vreo competență în domeniu, o rudă apropiată îi pregătește lucrările și este numit profesor căci facultatea atrage studenți. Altul este bine înfipt în relații locale și este numit profesor, deși a plagiat, iar pregătirea lui este oarecare. Un altul devine profesor universitar pentru că a întrunit un punctaj, deși a publicat adăugându-și numele la șirul de autori ai unor lucrări ce nu rezolvă nimic. Altul s-a mișcat în medii obscure, apoi și-a atacat colegii că ar avea contiguități cu acestea, iar decidenții, intimidați, l-au făcut profesor. Alții mânuiesc conceptele precum pietrele, dar prind o funcție și devin profesori. Alții nu părăsesc fițuicile nici la lecții pentru a spune ceva de la ei, dar se gonflează în fața naivilor. Două universități de prim plan nici nu mai pretind publicații în dosarul profesorilor, ci se mulțumesc cu coperți de volume viitoare, însoțite de […]

Citește mai mult

Terorism și religie

  Acțiunea teroristă de la Paris din 13 noiembrie a.c. – constând din atacuri simultane, executate de atacatori nemascați, care nu cer negocieri, ci omoară și-l invocă, odată cu propria dispariție, pe Allah – readuce în discuție legătura dintre terorism și religie. Fundalul, acum „criza siriană”, nu este, desigur, simplu. Un aspect al crizei ține de regimurile  cleptocratice ce s-au dezvoltat cu timpul în Orientul Mijlociu și de fricțiunile în care au intrat comunitățile de acolo. Un alt aspect, geopolitic,  este conferit de ponderea economică și strategică mondială a regiunii, care se află de milenii în sfera de intervenție a marilor puteri. Aspectul religios, legat mai nou de conflictul deschis dintre sunniți și șiiți înăuntrul Islamului, dar, mai ales, de conflictul pe care o direcție a Islamului îl întreține cu restul lumii, este parte a situației. Un aspect militar, reprezentat de forțele organizate pe teren și, inevitabil, de intensul comerț internațional cu arme, se adaugă la toate acestea. Fără a ceda unui idealism desuet exagerând rolul viziunilor asupra lumii, dar și fără a ne face iluzii ignorând faptul că oamenii se lasă conduși de imagini, afirm că aspectul religios rămâne, în momentul actual, totuși, una din cheile situației. Nu va […]

Citește mai mult

Politicianul veritabil. Omagiu lui Helmut Schmidt

Discuția despre politicieni este fără criterii și confuză nu numai datorită carențelor de informare. Acestea sunt, se poate spune, considerabile și ne dăm seama  de ele observând imprecizia cu care se folosesc termenii, de pildă,  europenizare sau globalizare, mai nou tehnocrație, ce trădează nesiguranță. Într-o asemenea discuție este vorba însă și de ceva mai profund. Am în vedere schimbarea profilului celor care fac politică, care a avut loc în deceniile din urmă. Altfel spus, ne aflăm în societatea modernă târzie după procese ce au modificat acest profil, nu totdeauna univoc și în bine. Bunăoară, printre subsistemele societăților actuale (economic, instituțional, cultural, etc.), politica a preluat primatul. Politica nu determină în fiecare moment mersul societății, fiind covârșită în mod frecvent de economie sau de interesele de securitate, dar rămâne cea care imprimă direcția de evoluție. Pentru politician, de a cărui manifestare depinde soarta unor comunități întregi, rezultă astfel imperativul de a avea o concepție asupra societății, ba chiar o viziune asupra alternativelor de evoluție. Oricare cetățean are o părere, fiecare poate evalua ceea ce este în jur, dar concepții și viziuni sunt, din nefericire, la prea puțini, iar când acestea lipsesc la politicieni, consecințele sunt izbitoare: lucrul de azi pe mâine, […]

Citește mai mult

Proteste și urmări

Mișcările de protest din Capitală și din alte orașe, Timișoara, Sibiu, Constanța, Cluj-Napoca, nu ar trebui să surprindă. Desigur că tragicul deznodământ al concertului de la clubul „Colectiv” le-a declanșat, dar se înșală cine le-ar reduce la acesta. Nemulțumirea în țară este vastă și nu de câteva zile. Rațiunile sunt numeroase. Oriunde mergi – la oraș și la sat, în instituții și firme, în nord și sud, est și vest – întrebările sunt aceleași: De ce se strică orice? De ce nu se rezolvă nimic? Nimeni nu vede abuzurile? Chiar nimeni nu răspunde? Au fost alegeri prezidențiale care au înlocuit vârful unui regim detestat, dar nu au adus încă schimbarea așteptată. Mișcările de protest au pus în lumină – fie și în lozinci uneori naive – o seamă de fapte. Privatizarea industriei s-a făcut – spre deosebire de reușita altor țări – cu două efecte nefaste: dezindustrializarea și îmbogățirea frauduloasă a unora. Aruncarea în șomaj a sute de mii de oameni și  lipsa de orizont au urmat. Democrația – în alte țări veritabil motor al schimbărilor benefice – s-a oprit la tehnici de manipulare, încât planează îndoiala asupra legitimității aleșilor. Decidenții par să nu cunoască faptul că în democrație nu-și […]

Citește mai mult

Ce fel de Europă?

După cotitura istorică din 1989, prin care a încetat scindarea ideologică pe continent, tratatul de la Maastricht (1992) a pus țările europene pe direcția unificării politice  în cadrul democrației. Uniunea Europeană își sporea  atunci necontenit prestigiul. Mult prea curând însă, cu noi generații de decidenți, Europa unită a început să adune neajunsuri. Mai întâi, a fost neputința de a adopta o Constituție, ca urmare a disensiunilor privind preluarea moștenirii culturale. Indecizia privind forma de conducere a devenit apoi caracteristică. Proiectul inițial, cel al unei Europe a cetățenilor, a fost substituit tacit cu neoliberalismul. Criza din 2008 s-a prelungit datorită inadecvării politicii de „austeritate”. Mai încoace, a fost înlocuirea integrării cu extinderea și crearea de așteptări nerealiste în Răsărit. Simptomatic, Europa a lipsit de la decizia asupra reconfigurării politice din jurul Mediteranei. Situația romilor proveniți din Carpați și Balcani nu a mai înregistrat schimbări semnificative. S-au produs atacurile teroriste în Franța și alte țări. Grecia atestă că disparitățile de dezvoltare nu pot fi soluționate cu mijloacele neoliberalismului. Iar în săptămînile recente a izbucnit chestiunea de mult latentă a imigrației, care domină acum tabloul. Valul imigranților a pus în lumină o realitate cutremurătoare: sute de oameni mor, poate zilnic, în apele Mediteranei, […]

Citește mai mult

  Lipsa viziunii

Aplicarea Declarației de la Bologna (1999) – axată pe distincția licență, master, doctorat, pe asigurarea calității și pe crearea dimensiunii europene a educației –  a luat un curs îndoielnic după 2003. Reducerea necondiționată a duratei studiilor, diminuarea disciplinelor magistrale, reducerea conceptelor la  instrucțiuni operaționale, prevalența evaluărilor cantitative, convertirea cadrului didactic în funcționar și a studentului în client nu se găsesc în prevederile Declarației de la Bologna. Câțiva care eram atunci în conducerea European University Association am reacționat. Replica unui prețuit coleg din nordul continentului a dat de gândit: veți avea câștig de cauză dacă dispuneți de o viziune pe care să o opuneți preluării  Declarației într-o aplicare neoliberală! Altfel, ceea ce spuneți vor rămân simple observații. Nu am răspuns pe loc acestei sugestii prin enunțarea unei viziuni alternative, chiar dacă îmi formulasem una, sprijinită pe opțiunile din Magna Charta Universitatum Europaeum (1988), pe care o apărasem în reuniuni internaționale (la Würzburg, în 2002, între altele). Tema m-a frământat, însă, și am abordat-o cu diferite ocazii. L-am avut oaspete la Cluj-Napoca pe președintele American Council on Education, cu care am discutat îndelung (vezi David Ward, Bologna Process. An American Perspective, 2008), am susținut o conferință la universitatea din Reykjavik (2005) pe […]

Citește mai mult

 Familia în chestiune

  Multe întrebări ridicate în privința familiei s-au rezolvat în timp, altele trenează, iar unele abia s-au deschis, cel puțin în Europa. În orice caz, familia nu este o temă “liniștită” în zilele noastre, ci una în jurul căreia se adună întrebări dificile. Evident că nici un om care gândește serios nu mai creditează opinia că femeia ar avea o altă natură, inferioară, decât bărbatul, cum credea Aristotel. Moștenirea greco-romană, care a dat imaginile cu bărbatul ca fortis, melior, principalis și femeia ca infirmus, fragilis, pe care le-au consacrat personalități cu notorietate certă, precum Toma d’Aquino, a dat înapoi.  Grație influenței creștinismului, în Europa a prevalat concepția, originată în înseși acțiunile și spusele lui Isus Cristos, după care femeile și bărbații sunt ființe umane chemate să dea un sens înalt vieții lor. În acest fel, o chestiune principială s-a închis. Sunt totuși și chestiuni care trenează. Cu timpul, de pildă, s-a atenuat și imaginea soției ca centru coordonator al vieții familiei, datorată lui Ioan Gură de Aur – fapt ce a avut implicații semnificative în evoluția acestei instituții. Corelat, trenează însă circumscrierea sferei în care femeile și bărbații pot excela. Într-adevăr, nu se mai prezintă rațiuni ca anumite profesii (aviator, […]

Citește mai mult

Cleptocrație și securitate

Cei care au trăit intens cotitura istorică din 1989 își amintesc ușor speranțele acelor zile. Speranța că monopolului puterii îi va lua locul  democrația, iar dictatura de familie va fi înlocuită cu guvernarea în interes public. Speranța că selecției după afilieri îi va succeda meritocrația. Speranța că nepriceperea în decizii va ceda locul competenței. Speranța că autoizolării îi va urma deschiderea spre cultura avansată. Peste toate era speranța că se lasă în urmă o societate anacronică, cu oameni nepotriviți la locul nepotrivit, cu o cultură întârziată în idei depășite și se intră într-o societate care va întâlni dificultăți, dar nu va repeta astfel de tare. Scrutând lucid spectacolul din societatea de astăzi, se observă fenomene care, măcar prin dimensiuni, sunt premiere istorice. Asistăm la o amplă acțiune de arestare preventivă și condamnare de lideri și reprezentanți de la toate nivelele: național, județean, local, din toate partidele, din toate generațiile. Nu putem să discutăm vreun dosar, căci nu cunoaștem detaliile vreunuia, dar un fapt devine sigur pe zi ce trece: mulți deținători de funcții au fraudat, în mod sistematic, după scheme vizibile, pentru partidele lor și pentru ei înșiși. Ca urmare, este justificată întrebarea: în ce fel de stat s-a ajuns? […]

Citește mai mult

Noile  mituri politice

Fiecare nouă administrație este salutată cu speranță, pentru ca ulterior să fie scoasă în fluierături. Așa s-au petrecut lucrurile cu guvernul ieșit dintr-o copleșitoare victorie electorală, în 2012, pentru ca, în 2015, să se caute înlăturarea lui cu orice mijloc. Se dă vina pe ce se nimerește – de la biografia celor socotiți „salvatori”, la forțe malefice. De fapt, de ce nu se ajunge la succesiunea chibzuită a administrațiilor? De ce nu se intră în normal? Se dau răspunsuri diverse, dar mai presus este un adevăr simplu, cu două laturi. Pe de o parte, pregătirea  demnitarilor, cu rare excepții, este slabă (unii spun că este tot mai slabă!), iar selecția lor este eronată. Străinii întreabă deseori: cum de ajung la voi să decidă oameni atât de nepregătiți?  Răspunsul a devenit evident. Selecția se face în funcție de ceea ce în alte societăți nu mai  contează decât prin accident: relații de rudenie, intervenții oculte, preferința decidenților pentru persoane docile. Pe de altă parte, democrația, invocată la ocazii, nu mai contează când este vorba de selecția personalului. Cum spunea cineva, aranjamentul bate regulamentul. Recenta compunere a guvernului a arătat – grație unor televiziuni, căci altfel lucrurile rămâneau dosite – nu numai că […]

Citește mai mult