Nu m-am interesat vreodată de Cnsas din motivul simplu că nu aveam de ce. Nu am fost nici informator și nici colaborator al fostei Securități, nici al Securității de azi, încât nu a avut de ce să mă preocupe subiectul.
Nu m-a interesat nici ce scrie Wikipedia. Știu că articolele acesteia sunt pe bază de contributori – la noi adesea îndoielnici, care, atunci când nu pot contrazice o persoană, o pictează cu bârfe. Fiind rector, nu poți face profesori tot felul de inși, care apoi debitează verzi și uscate. Fiind la Icr, nemulțumiții că nu primesc funcții sau bani, amenințau, bineânțeles, dar nu m-a interesat.
Nu m-au interesat nici articole de “luptă” vulgare, ce falsifică fapte și vor să impresioneze cu grozăvii inexistente. Până la urmă fiecare își dezvăluie nivelul și trăiește cum gândește. Nici ce spun nulități care nu se privesc în oglindă, nu m-a interesat.
Cineva mi-a atras, însă, atenția cât de stridente sunt minciunile plasate în Wikipedia. Alții se tem că voi candida în 2024 și se grăbesc cu alte minciuni. Ba chiar mobilizează minți fragile, nemulțumite că nu au câștigat concursuri universitare sau favoruri.
De aceea fac câteva precizări succinte pe această cale.
Adevărul este că am fost în 1973 în SUA, în grupul organizat de Fundația Ford (New York), în consecința vizitei istorice a președintelui Nixon la București. Fusesem șef de promoție pe țară, învățasem germana, franceza și engleza, începeam să public despre filosofia americană – ceea ce, cred, a contat.
Fiind bursier german și având relief, am fost vizitați acasă de mulți colegi din Germania, SUA, alte țări. Soția mea a fost vizitată de o profesoară americană. Conform legii de dinainte de 1989, cetățenii români erau obligați să comunice vizita. Asta este totul, se poate citi textul. Evident nu devine nimeni informator prin așa ceva.
Nu am avut nici o nepoată angajată, nici la Ministerul Afacerilor Externe, nici la ICR. Falsificatorii au interpretat faptul că soția mea s-a numit Trifu Delia Felicia, iar una dintre secretarele mele era Trif Eunicia pentru a scrie că ultima mi-e nepoată. Nici vorbă. Trif Eunicia l-a dat în judecată pe falsificator și a câștigat procesul.
Nu mi-am angajat vreodată rude în instituțiile în care lucram. Nu a fost nevoie și nu m-a preocupat. Am sprijinit cât am putut persoane de valoare.
Cât privește deciziile mele pentru finanțarea de activități la ICR ceea ce colportează este, de asemenea, complet fals. Se pot consulta arhivele, dacă se vrea adevărul.
Am avut preocuparea de a înregistra și publica toate deciziile mele în funcții publice. Deciziile mele ca rector sunt în „Buletinele Informative” (1993-2012) al Universității Babeș-Bolyai. Deciziile ca ministru al educației naționale (1997-2000) sunt, de asemenea în „Buletinul informativ” al instituției din acei ani. Deciziile majore la Ministerul de Externe (2012) sunt rezumate în volumul Ordinea viitoare a lumii(2017). Deciziile la ICR (2012-2013) sunt prinse în volumul meu Sincronizarea culturii române (2014). Nu eu răspund de ceea ce s-a petrecut ulterior în instituții.
Mă interesează,desigur,opiniile oamenilor responsabili, care judecă pe fapte sigure, obiectiv. Nu am cerut vreodată cuiva “să fie de partea mea”. Este o formă de respect reciproc, matur! De aceea redau, în continuare, una dintre opiniile de mult publice, din presă.
„Andrei Marga nu a colaborat în nici un fel cu Securitatea. Nu avea nevoie – fiind vîrf profesional. Nici nu avea voie, fiind interzis atunci ca liderii studenților pe facultăți, universitate, centru universitar să fie racolați. De altfel a criticat înainte de 1989 implicarea Securității în organizații. Ca lider al studenților pe centrul universitar Cluj-Napoca a spus la tribună că „regimul procedează medieval” și avut o controversă în public cu secretarul CC al PCR cu propaganda, de atunci.
A fost socotit totdeauna foarte bine pregătit profesional. Nu a dorit, însă, să facă cariera care i se oferea la nivel central și a preferat să plece la studii în Germania federală.
Publicînd și exprimînd idei favorabile schimbării, a atras atenția și mai mult asupra sa. Mulți oameni din țară și din afara țării îl vizitau. A intervenit legea care obliga cetățenii să comunice autorităților ce străini îi vizitau – ceea ce soții Marga au făcut. Aceasta era obligație legală. Nu există nici un fapt care să poată fi socotit informare și, cu atât mai puțin, colaborare cu Securitatea.
După 1989, cum se poate observa și în scrierile domnului Andrei Marga (de pildă în volumele Explorări în actualitate, Filosofia unificării europene etc.) a fost între primii care au criticat faptul că din nou Securitatea intervine în viața publică. Toate, absolut toate, adeverințele emise de instituțiile îndrituite, cu prilejul preluării de funcții publice, au arătat că „domnul Andrei Marga nu a fost colaborator al Securității și nu a fost angajat al acesteia”.
Domnul Andrei Marga s-a pronunțat critic, public, constant la adresa regimului Băsescu. A fost primul dintre demnitarii CDR care a atras atenția în scris, public, deja în 2000, asupra pericolului reprezentat de Băsescu pentru democrație. Textul este pe siteuri.
Regimul Băsescu a dat legea educației din 2011, prin care peste o mie de profesori universitari, care votaseră CDR sau PSD, erau pensionați în forță. Se relua soluția lui Mussolini, repetată de legionari, apoi de comuniști – dar acum pe scară mult mai largă. Unii au spus că legea s-a dat pentru personalități ca Andrei Marga, care era încă rector.
În 2012 domnul Andrei Marga a fost adus de la Jerusalim – unde funcționa ca profesor la renumita Universitate Ebraică și de unde urma să continue la Toronto, pe baza unui contract deja semnat – la ministerul de externe. Programul guvernului social-liberal de atunci prevedea „înlăturarea urmelor băsismului din viața publică a României”.
Ca ministru de externe domnul Andrei Marga s-a pronunțat pentru normalizarea reprezentării României la Uniunea Europeană și, conform unei hotărâri a Parlamentului, a susținut participarea primului ministru la Consiliul European. S-a pronunțat, în promovarea politicii externe, pentru revenirea la Constituție și, pe baza hotărârii Parlamentului, pentru demiterea președintelui. Și deciziile parlamentului și rezultatele referendumului din 2012, când douăsprezece milioane de cetățeni români au votat înlocuirea președintelui, atestă că poziția domnului Andrei Marga era corectă.
Dar dacă domnul Andrei Marga nu a avut nici o legătură cu Securitatea, ea trebuia inventată. Nu l-au putut opri, căci în orice rol dînsul a promovat reforme indispensabile. Dar, ca și în cazul altor personalități din România, s-a trecut la fabricații. Până acolo încât s-au luat morți ca „martori” și s-au dedus „fapte” din vorbele unor delatori care pierduseră concursuri. La propriu, nu există nici o „probă” în acest caz, absolut niciuna!
Atîta vreme cît unele instituții sunt ocupate de oameni incapabili să analizeze o epocă a istoriei, iar lucrurile sunt lăsate pe mîna unora ce trăiesc din delațiune, te bați cu morile de vînt. Știind asta, domnul Andrei Marga a refuzat să dea importanță acestei „creații”, așteptînd cu încredere stabilirea adevărului. Pe bloggul său (andreimarga.eu) a dat la timp lămuririle. A spus mereu că dînsul are suficient de mult de lucru încît să nu-și piardă timpul cu ce fac neisprăviții”.
18 iulie 2022