de Andrei Marga
Mă alătur celor care consideră că la falsurile ce se debitează în jur nu este cazul să se răspundă. Pentru un om cu capul pe umeri, acestea se demit singure. Nu se poate lupta cu ignoranța, cu reaua credință și cu obișnuința de a minți cerând celor atinși de acestea revenirea la rațiune. De aceea, nu am reacționat când, după evocarea unei invenții tehnice din Transilvania (despre care au scris istoricii germani, precum ilustrul Harald Zimmermann, iar eu, ca și alții, folosisem exemplul deja în 2004!), printre alte performanțe indigene de recunoaștere internațională, s-a perorat cu o ignoranță demnă de compătimire. Nu am reacționat când s-a vorbit copios de o nepoată pe care aș fi angajat-o, căci nu a existat. Am reacționat sporadic atunci când s-au pus în circulație alte minciuni grosolane, până la falsificarea biografiei.
Am făcut, în cele din urmă, doar două lucruri: 1. am publicat toate luările de poziție și programele ca președinte al ICR într-un volum ( Andrei Marga, Sincronizarea culturii române. Un proiect, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 260 pagini ), iar documentele acțiunii ca ministru de externe le-am adunat în alt volum (vezi Romeo Couți, România într-o lume în schimbare. Interviuri cu Andrei Marga, Editura Ecou, Cluj-Napoca, 250 pagini), încât toate faptele mele se află la dispoziția oricărui interesat; 2. fiecare se poate pronunța despre ce dorește, dar este rațional să aducă probe factuale pentru susțineri (citate din ceea ce s-ar fi spus, texte autentificate, acțiuni precise etc.). Orice aserțiune sau acțiune se poate lămuri pe baza faptelor. Am cerut să se ia în seamă această regulă preliminară de argumentare rațională. Spun, din nou, cu toată franchețea: nu există nici un fapt din partea mea la baza zvonurilor și minciunilor ce se debitează organizat de către minți exersate în asemenea practici. Observ doar, în treacăt, că inși obscuri reacționează la luările mele de poziție în chestiuni de interes public cu noi intoxicări sau măcar cu încălzirea unor supe vechi.
Acum, miercuri 5 februarie a.c., se reia minciuna că mi-aș fi tipărit o carte pe banii ICR. Aberația mă obligă să precizez că nu am avut nevoie vreodată de ICR și nu i-am solicitat ceva. Nu am știut – era naivitatea mea – că se finanțează tipărirea de cărți de către ICR și nu am apelat la instituție niciodată. Știam din alte țări că un autor stă pe propria creație.
Ca președinte al ICR, în 2 noiembrie 2012, cum se vede în documente administrative, am procedat la elaborarea unui volum de prezentare a instituției și – cum se scrie negru pe alb în prefață – de explicitare a ceea ce este de făcut în cultura noastră actuală. Prezentarea era datorie de serviciu. În prefața cărții în cauză, Cultură, democrație modernizare (2012), se scrie, de asemenea: “Mulțimea neânțelegerilor și defăimările stârnite de primele intervenții publice au întărit această datorie” (p.8). Am inclus în volum unele fragmente din luări de poziție anterioare, fiind vorba de un volum de promovare a unei instituții și nu de o carte de exprimare a unui autor. Oricine conduce instituții este dator să facă promovare.
Tipărirea și legarea exemplarelor (din câte îmi amintesc, cinci sute de exemplare) au avut loc în decembrie 2012 și s-au încheiat în ajunul Crăciunului din 2012. Până la încheierea exercițiului financiar anual, 31 decembrie 2012, deci într-o săptămână, s-au distribuit, dacă rețin bine, nu mai mult de cincizeci de exemplare. Întreg tirajul s-a epuizat, însă, imediat după Anul Nou. Cererea fiind semnificativ de mare, serviciile instituției au propus să se scoată încă un tiraj. Nu am avut timp și nu era pe agenda mea un nou tiraj, încât nu s-a mai scos. Tirajul deja existent s-a epuizat, oricum, foarte rapid.
Prin urmare, lucrurile stau cu totul altfel decât vor să acrediteze inșii care confecționează falsurile. În această situație, se pun cel puțin două întrebări. Nu cumva se caută, cu zvonuri și minciuni, să se abată atenția de la lucruri cu adevărat importante? Nu cumva se vrea ascunderea unui capitol din activitatea unei instituții în anii precedenți, prin inventarea de fapte pe seama celor care au urmat?