Arhive pentru categoria Justitiție

Sensul genuin al justiției

În filosofia contemporană continuă seria restabilirii conceptelor proprii modernității. John Dewey a recuperat sensul democrației arătând cât de importantă este trecerea de la democrație ca simplă tehnică de alegere periodică a reprezentanților, la democrație ca „formă de viață” [Ethik of Democracy (Etica democrației),1898], John Rawls a readus în actualitate înțelegerea nefragmentată a politicii arătând cum  se ajunge la o „societate bine-ordonată” [A Theory of Justice (O teorie a justiției), 1971], William Galston a reafirmat legătura liberalismului cu valorile [Liberal Purposes (Finalități liberale), 1991], Jürgen Habermas a restabilit caracterul discursiv al dreptului [Faktizität und Geltung (Facticitate și validitate),1993]. Fiecare dintre demersuri oferă instrumente pentru a analiza domenii marcate de rătăcirea în formalism. Astăzi, Michel J. Sandel le adaugă o filosofare și ea de nivel înalt. Înainte de orice, Michael J. Sandel  a arătat că din conceptul kantian al persoanei rezultă un „liberalism deontologic” care intră în coliziune cu afilierile constitutive (constitutive attachements) ale vieții oamenilor, încât trebuie gândit un „liberalism comunitarian”, în care oamenii discută fără îngrădiri organizările vieții lor [Liberalism and the Limits of Justice (Liberalismul și limitele justiției), Cambridge University Press, 1982]. Apoi, mai recent,  Michael J. Sandel a arătat cum se constituie dreptul în cursul dezbaterii civice curente […]

Citește mai mult

Justiția în impas

Discuția despre justiție, la noi, bate pasul pe loc din cauza problemelor rău puse. Bunăoară, unii proclamă suficiența de sine a sistemului judiciar și confundă la grămadă soluțiile acestuia cu dreptul, ba chiar cu justiția. Aceștia le pretind tuturor –  cu totul anacronic în epoca comunicării – tăcerea asupra procedurilor și deciziilor ce afectează, fie și potențial, orice cetățean. În orice discuție asupra justiției este de asumat că dreptatea (justice, Gerechtigkeit) este valoare fondatoare a societății, că ea se promovează prin legi, că legea se aplică prin sentințe date în instanțe de cei îndrituiți. Mai este de asumat că imparțialitatea judecării spețelor și independența actului judiciar sunt valori ce  fac o societate  astfel încât să merite să se trăiască în ea. Din toate acestea nu rezultă, însă, nicidecum, că o instanță nu poate fi concurată, că sentințele aplică automat legea, că legea și sistemul judiciar realizează din capul locului justiția, că, într-un cuvânt, acțiunea judiciară este imună la erori. Valoarea justiție este sfântă, dar nu rezultă de nicăieri că dreptul și aplicarea regulilor de drept sunt indiscutabile. Nu rezultă deloc nici că imparțialitatea judecării și independența justiției ar fi ceva de seră, încât exclud, la rândul lor, orice discuție. Din […]

Citește mai mult

Demnitatea umană ca principiu

de Andrei Marga Ne confruntăm aproape zilnic cu situații ce pun pe gânduri. Serviciul  personal al firmei trântește ușa în nasul unuia care cere doar de lucru. Un sătean nu-și poate da copilul la școală, fiind nevoit să-l pună să muncească de timpuriu. Se televizează ridicarea unei persoane de către poliție, pentru anchetare, ca și cum aceasta ar fi deja condamnată. Acuzații sunt umiliți public, iar gestul este considerat procedură. Se răspândesc minciuni pe seama unor persoane, pentru a le afecta imaginea, iar faptul este interpretat ca libertate de opinie. Unii intelectuali se interesează mai mult de statele de plată ale regimurilor, decât de ceea ce se petrece în jur, gestul fiind atribuit economiei de piață. Personalități experimentate sunt excluse de la preluarea de roluri de decizie sub diverse motive, în vreme ce unora senilizați în clișee sau nepricepuți li se încredințează răspunderi pe care nu le pot duce. Enumerarea ar putea continua, desigur, căci cazuistica din societatea noastră este, din nefericire, bogată! Situațiile de acest fel pun nu doar chestiuni de drepturi și libertăți, ci și problema  profundă a demnității umane. Trebuie să spunem dintru început că societățile moderne sunt astfel  încât, chiar și în condițiile exercitării fără cusur a […]

Citește mai mult

Piedici ale justiției

de Andrei Marga Conform sondajelor, mai mult de jumătate din populația țării nu are încredere în felul în care se soluționează cauzele în instanțe. Dacă așa stau lucrurile, nu poate fi vorba doar de cei implicați în cele două milioane de litigii care, ni se spune, ajung anual pe masa judecătorilor, ci de mult mai mulți cetățeni. Semnificativ de mulți, în orice caz, încât se cuvine să ne întrebăm: de ce? de unde vine neâncrederea? Opinia mea este că sunt piedici în funcționarea instituțiilor de drept care duc la neâncredere. Iată o seamă dintre ele.  Unii preopinenți politici își atacă rivalii, în țară și la Bruxelles sau Berlin, acuzând strident „aceștia nu au încredere în justiție!”, ca și cum aici ar fi un argument. Să o spunem direct: nimeni, absolut nimeni  nu poate fi bănuit că nu are încredere în justiție. Nu există vreun fapt care să sprijine o asemenea acuzare. În fapt, justiția este o valoare (cu presupoziții, firește, complexe) pe care orice cetățean matur și-o dorește. Nu justiția stârnește, în fapt, neâncredere, ci felul cum este împărțită dreptatea în sentințele din sistemul judiciar, încât disputa are sens pe terenul funcționării instituțiilor acestuia. Un fapt nu mai poate fi […]

Citește mai mult

Revenirea la justiție

Nicio valoare nu s-a bucurat în România ultimului deceniu de o invocare atât de frecventă precum justiţia. Puţine au rămas mai încâlcite. Niciuna nu a dus la rezultate atât de opuse: „lupta împotriva corupţiei” s-a soldat cu extinderea acesteia. Lucrurile se cer lămurite. Plec de la disputa declanşată în 2012, când adepţii Cotrocenilor s-au autoproclamat apărătorii independenţei justiţiei, iar adversarii lor au arătat că este vorba de o justiţie controlată de sus. În fapt, ambele părţi greşesc, fiecare în fel propriu. Adepţii confundă justiţia cu persoanele şi deciziile care le convin, iar adversarii lor nu demască îndeajuns mistificarea. Opinia mea este că, în ţara noastră, se fac confuzii în trepte: cu excepţiile de rigoare, justiţia este confundată cu reglementări existente, dreptul este redus la aplicarea mecanică a unor formulări, legea se pune în operă prin decizia judecătorului, prea dependentă de procuror, el însuşi condiţionat de centru şi temător în faţa schimbărilor din politică. Desigur, justiţia este în discuţie în multe ţări, căci materia este complexă, antrenând aproape totul (economie, politică, educaţie, sănătate etc.), dar în România neajunsurile sunt astăzi mai grave. Nu stărui aici asupra fructuoasei reflecţii despre justiţie, care a implicat nume de referinţă ale dreptului. Ancorez doar în […]

Citește mai mult