Arhive pentru categoria Valori

Despre relevanța premiilor naționale

Orice discuție asupra premiilor naționale stârnește sentimente complicate. Dovadă este și faptul că după aproape orice ierarhizare nemulțumirile justificate explodează. Pe de o parte, prestigiul premiilor, ca și al titlurilor, ce se acordă în țara noastră nu numai că nu este ridicat, dar a scăzut continuu prin improvizație, imprecizia criteriilor și cedări în raport cu acestea. De aceea, sentimentul luptei cu morile de vânt nu este totdeauna fără suport. Acest sentiment îl ai văzând ceea ce se petrece, de pildă, în asociații profesionale și la târgurile de carte. Cineva, nu demult, socotea cartea ca cel mai mare bun al civilizației; dar cât de mare este respectul pentru carte? În multe astfel de asociații și târguri nu contează propriu-zis cărțile, nici ce se scrie în ele, decum ce valoare comparativă au acestea. Contează o valoare comercială, și ea percepută superficial, și mai ales opinia mereu grăbită a câtorva care se autoproclamă repere și care sunt tămâiați de teama verdictului lor. Nu discutăm aici de ceea ce face acest sentiment greu de reprimat. Este vorba de mulțimea de titluri fără acoperire la care s-a ajuns în instituțiile de consacrare ale țării – ingineri fără invenții, economiști fără soluții, istorici  fără operă, experți […]

Citește mai mult

Populism și autoritarism

Acuzația de populism este la modă. Dacă, în locul austerității,  guvernul pune consumul ca motor al economiei, este socotit populist. Se spune la fel dacă cineva propune politici, internă și externă, scutite de amatorism și cu efecte benefice pentru cetățeni. La drept vorbind, în asemenea cazuri nu este vorba de populism, ci de altceva. Este adevărat că în realitatea vieții este uneori dificilă găsirea frontierei dintre populism și aplicarea democrației, dar delimitarea lor trebuie menținută. Discuția s-a complicat după ce în Statele Unite a luat contur curentul autodenumit „populism”. Acesta a și câștigat  Casa Albă și Senatul în 2016. Dincolo de Ocean termenul se referă, însă, la ceva aparte. Spre a ne da seama, să ne amintim că printre republicani s-a aspirat intens la recâștigarea direcției politice, în confruntare cu măsurile lui Barack Obama, în domenii precum impozitarea, sănătatea și educația. Grupul fostului președinte a aplicat măsuri mai integrative, în reacție la criza financiară izbucnită în 2008, dar a perseverat pe linia globalizării economice și a neoliberalismului. Era dificilă smulgerea puterii din mâinile unui grup care s-a organizat din timp, cu mobilizări fără precedent pentru a continua în jurul candidatei democrate. În acest cadru, strategia avansată, avându-l ca pivot pe […]

Citește mai mult

Asumarea de sine

Ca urmare a lacunelor vieții publice, în România actuală abundă argumentații de neînțeles pentru cineva lucid. Multe sunt dea dreptul ridicole în raport cu nevoile concrete ale țării. Bunăoară, din 2014 încoace, un întreg curent, în căutare vizibilă de stăpâni, se opune, mobilizând adesea naivii, la schimbarea legilor justiției și a șefilor ei, sub pretextul că schimbarea ar îndepărta de Europa. La orice tentativă de a obliga lanțurile de supermarketuri să comercializeze și produse indigene, aceiași spun că măsura ar contrazice piața liberă. Ideea impozitării profitului făcut în România de către bănci ar izola țara de circuitele financiare. Iar când un ambasador face grimase, exprimând interese care îl privesc, ar fi semn că apartenența europeană a României este îndoielnică. Internaționalizarea, spune acest curent, ar fi vitală și nu am avea decât să ne pliem la cerințele ei. Șirul exemplelor a sporit în ultimii ani, când România nu numai că nu mai are inițiative, dar își slăbește profilul internațional sub covorul vorbelor goale. S-a ajuns din nou ca declarații protocolare sau strângeri de mână ocazionale să fie raportate ca succese, chiar dacă în ascuns se plătește din greu, în vreme ce țări din regiune fac afaceri mănoase, nu doar schimburi de […]

Citește mai mult

Liviu Rebreanu despre lucrul prost făcut

Ce ar putea lămuri mai bine o situație decât opinia unor personalități lucide și devotate? Nu este una care a gândit pe cont propriu și contează prin integritate și anvergură care să nu fi acuzat confuzia de valori și aducerea la decizii a celor nepregătiți. Constantin Brâncuși spunea că „în România sunt prea mulți <diștepți> în politică, în artă și în liberele profesii. Nu se poate face artă, politică și meserie intelectuală fără tenacitate și inteligență. <Diștepții> produc camelotă”. Adică, lucru de mântuială, prost făcut. Liviu Rebreanu,  susținea cam același lucru în Jurnalul său (Liviu Rebreanu, Opere, Minerva, București, 1998, vol.17 și 18), conceput, cum se știe, ca altă adresare către posteritate. Merită cu prisosință să reflectăm și astăzi asupra acestei adresări. De altfel, nu dăm seama de întreaga personalitate a romancierului încă neîntrecut al literaturii române fără a lua în seamă gândurile sale despre mersul societății românești. Partea cea mai gravă a Jurnalului, tematic vorbind,  se referă la sfârșitul domniei lui Carol al II-lea și aducerea Legiunii la putere. Sunt, de fapt, anii încheierii, înăuntru și în afară, a promițătoarei Românii Mari, pe care Liviu Rebreanu i-a trăit cu cea mai ridicată intensitate. Pasajele din Jurnal sunt mărturia, iar […]

Citește mai mult

Unitatea morală a vieții

La noi se mai crede că morala este o disciplină « moale », iar etica este doar « eseu ». Morala este luată ca o chestiune de sfătuire ori de predică, dacă nu cumva ca un fel de prelucrare propagandistică. Se acceptă greu că morala are pretenții la fel de legitime ca dreptul, chiar dacă nu poate apela decât la puterea străină de forță a conștiinței, iar etica are rigorile inflexibile. Ne dăm seama de toate acestea urmărind reflecțiile celui mai profilat exponent actual al eticii în cultura română –  Vasile Morar. El a circumscris o „moralitate elementară” în orizontul „modului de a fi al omului”(Morala elementară. Stări, praguri, virtuți, Paideia, București, 2011). Viața umană, departe de îngustimile din abordările curente, o concepe în triplul raport al omului – cu sine, cu ceilalți (societatea) și cu istoria. „Situația morală elementară” Vasile Morar o echivalează cu „convergența între emancipare și moralitate în toate sferele vieții” (p.12). „Morala elementară” a lui Vasile Morar nu se lasă anexată nici de ansamblul științific-economic, nici de cel juridico-politic, nici de orice alt ansamblu (de pildă, al artei, al filosofiei, al religiei), chiar dacă nu se poate rupe de vreunul. Ca exemplu, în vreme ce „situația politică elementară” operează cu […]

Citește mai mult

Etică practică

Cât de mare poate fi distanța dintre conceptualizări și ceea ce trăiesc oamenii? Această întrebare trebuie pusă mereu dacă este vorba ca elaborările intelectuale – indiferent de domeniu –  să-și păstreze sensul. Întrebarea a fost pusă de cei care lucrează astăzi la elaborarea nu doar a eticii, care, de la Etica nicomahică a lui Aristotel, lămurește în ce constă binele, nu doar a moralei, care vrea să capteze reguli  de comportament, ci și a “eticii practice”. Ea acoperă nevoia de a lega cele două cu ceea ce se trăiește zi de zi. Această nevoie a devenit mai mare în epoca formalizărilor și specializărilor cunoașterii, care au mărit distanța amintită. Prea des preocupările de etică și morală iau alură de cabinet și se îndepărtează de viața trăită. Se poate spune că dacă etica s-ar fi dezvoltat în direcția vieții trăite, nici nu era loc pentru etica practică, după cum managementul, despre care se discută mult astăzi, și-ar fi găsit cu greu loc dacă teoria acțiunii ar fi mers până la capăt. Cât de avenită este acum etica practică ne dăm seama aruncând o privire în scrierile ei. Aduc în față, ca ilustrări, trei dintre acestea. În The Life You Can Save […]

Citește mai mult

Conduc România alții?

Văzând neputința din investiții, desfigurarea frecventă a democrației și declinul educației, mulți concetățeni se întreabă: ce progrese face de fapt Romînia? Afară, desigur, de schimbări intervenite oriunde în lume, precum înmulțirea automobilelor, telefoane în mâna celor mai mulți, televiziune câtă vrei, materiale plastice peste tot, etc. Este evident că țara noastră s-a dezvoltat altfel din decembrie 1989 încoace. Fiecare cetățean a fost liber să aleagă, să se deplaseze în lume, să-și asume inițiative, iar acest fapt este incontestabil. Se pot invoca, printre progrese certe, pluralismul, sporirea oportunităților de viață, accesul la bunurile modernității și altele. Numai că progresele sunt de fapt ale epocii. Ele se întâlnesc pretutindeni în Europa Centrală și de Răsărit, care, la începutul anilor nouăzeci, a făcut cotitura istorică de la socialismul oriental la societatea deschisă. Jürgen Habermas (Die nachholende Revolution, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1991) era oarecum nemulțumit de faptul că ceea ce se petrecea în acei ani nu era o inovație istorică propriu-zisă, ci recuperarea tradițiilor interbelice, după ce războiul a schimbat cursul în această parte a Europei. Dar și recuperarea era un pas înainte, în raport cu stagnarea anterioară. În România, cum știm, această recuperare a fost întârziată, țara făcând, în 1989 și în […]

Citește mai mult

Erorile lui George Soros

Desigur, oricine are dreptul să adere la o filosofie sau alta. Când însă persoana care și-a ales o filosofie îi atacă pe cei care nu o împărtășesc, suntem datori să vedem despre ce este vorba. Este cazul lui George Soros. Miliardarul a publicat de curând un articol, în Project Syndicate (1 ianuarie 2017), în care își propune să apere “societatea deschisă” atacându-i pe mulți – de la Donald Trump, Vladimir Putin, diverși lideri europeni, la numeroși fără nume. George Soros invocă de la început ascendența sa în filosofia lui Karl Popper și face distincții cu pretenții. Cei vizați nominal – președintele ales al SUA și președintele Rusiei – nu au ocolit prilejul de a respinge sorosismul, deja cu ani în urmă, și, probabil, vor reacționa, într-un fel sau altul și acum. Cât despre ascendența într-o filosofie, nimeni nu este împiedicat să o revendice cum poate. Distincțiile lui George Soros sunt însă îndoielnice, iar asumpția după care optica sa constituie singura apărare a societății deschise este fără acoperire. Din acestea pleacă și erorile sale, între timp răspândite sub numele de sorosism în diferite țări, pe care mulți le-au semnalat. De aici izvorăsc evaluările greșite ale lui George Soros. Să ne oprim […]

Citește mai mult

Amatorismul organizat

  Nu mai sunt lideri de anvergura lui Churchill, Adenauer sau de Gaulle, nici de cea a lui Harold Wilson sau Willy Brandt, a lui Helmut Schmidt sau Jacques Delors, se spune frecvent în Europa. Deja în 1984, Jürgen Habermas, cel mai profilat filosof de astăzi, invitat în Parlamentul Spaniei să susțină o conferință pe tema resurselor schimbării (Die neue Unübersichtlichkeit, Suhrkamp, FaM, 1985, pp.141-167), semnala scăderea acestora și relansa tema capacității celor care conduc. Dar și dacă ar fi lideri, nu ajunge. Căci liderii pot  iniția și conduce mișcări de reorganizare, dar abia oamenii de stat pot reforma statele și relațiile acestora. Fiind pretențioasă, întrebarea „unde sunt oamenii de stat?” se pune mai rar. Resimțindu-se însă nevoia lor în crizele interne și internaționale existente, întrebarea nu poate fi evitată. În conjuncturi în care trebuie luate decizii cruciale se înalță lideri. La cotituri ale istoriei se afirmă oameni de stat. Dar ar fi greșit să vedem totul prin prisma împrejurărilor, mai ales că sunt frecvent conjuncturi și cotituri, dar lideri și oameni de stat nu apar. „Unde sunt liderii?”, se întreabă mulți cetățeni ai României actuale în fața stagnării în neajunsuri. Unii îl au în minte pe regele Carol I, […]

Citește mai mult

Fotbalul – machetă a instituțiilor

Chiar dacă afirmația că starea fotbalului oglindește societatea pare exagerată, rămâne adevărată susținerea că eșecul răsunător al naționalei la campionatul european din 2016 permite analogii cu viața instituțiilor. Dacă s-ar organiza un campionat european, acestea nu s-ar prezenta diferit de echipa de fotbal. O obiecție este la îndemână: fotbalul este doar un joc. În definitiv, Canada nu are fotbal remarcabil, dar funcționează cu succes, China încă nu are, dar face schimbări istorice. Aceste fapte nu scad relevanța fotbalului, căci suntem țară europeană, cu tradiții, totuși, în materie. Așa cum am mai argumentat, fotbalul este acum mai mult decât un joc – este deja  parte a culturii (vezi Andrei Marga, Diagnoze. Articole și eseuri, Eikon, Cluj-Napoca, 2008, pp.475-535). Fotbalul este doar unul dintre  sporturi – se poate replica. Este adevărat, dar se stă mai bine în altele? Nu cumva România, după ce a deținut supremația mondială, revine greu în handbal, deocamdată abia la feminin. România a fost vârful la gimnastică, dar faptul pare să fie doar istorie. România a deținut întâietatea la caiac-canoe, dar azi se descurcă anevoie. La box, la lupte, la atletism erau campioni și recordmeni mondiali din țara noastră  – acum perspectiva este sumbră. Nu sunt pesimist, dar […]

Citește mai mult

Păstrează-ți principiile, chiar dacă este să pierzi mandatul !

Într-o atmosferă de political correctness, în care conformismul bântuie nestingherit printre lideri politici și intelectuali, reflecțiile lui Helmut Schmidt erau la polul opus. De aceea, pe piața cărților s-au înmulțit nu numai evocările biografice ce i se consacră, ci și interviurile cu fostul cancelar federal. Dintre acestea din urmă se detașează cel realizat de redactorul șef al săptămânalului Die Zeit, Giovanni di Lorenzo, sub titlul Auf eine Zigarette mit Helmut Schmidt (Kiepenheuer & Witsch, Köln, 2016). Formula aleasă, câte un interviu la o proverbială țigară, vreme de săptămâni, a dus la etalarea unor vederi deloc convenționale într-o carte fermecătoare, ce ia distanță de degradarea actuală a politicii. Poate că nu întâmplător, volumul debutează cu relatarea celei care a gestionat miile de pagini ale cărților lui Helmut Schmidt. Secretara pune în lumină delicatețea autorului. Atunci când întreba la telefon “ați primit manuscrisul?” trebuia înțeles de fapt “cât de avansată este dactilografierea?”, când întrebarea era “manuscrisul este lizibil?”, trebuia tradus: “aș vrea să primesc textul dactilografiat”. Vis-a-vis de pălăvrăgeala care a umplut interacțiunile oamenilor, la Helmut Schmidt “laudă era atunci când nu spunea nimic (Lob war wenn er gar nichts sagt)” (p.15). La el cuvintele și tăcerile aveau întotdeauna greutate. Pentru a-și […]

Citește mai mult

Stilul de viață

Am participat ezitant la o emisiune despre stilul de viață. Socoteam că telespectatorii au nevoie de sfaturile renumitului profesor Nicolae Hâncu la numeroasele maladii și dificultăți ce se întâmpină, nu de alte considerații. M-am întrebat ce poate spune cineva cu pregătire filosofică și sociologică într-o problemă în care urgențele țin de sănătate. Mai cu seamă când în jur sunt oameni fără adăpost, care abia apucă o coajă de pâine, când au loc tragedii ale mizeriei și când impostura și nedreptățile sunt la tot pasul. A face ceva pentru cei loviți trece, firesc, înaintea altor teme. M-am încumetat totuși să-mi exprim opinia privind stilul de de viață întrucît s-a intrat într-o civilizație ce are nevoie perceptibilă de corecturi de direcție. În fapt, consumerismul ostentativ, snobismul, transformarea acumulării pe orice cale în scop al vieții, în condițiile în care mulți oameni abia își trag zilele, nu sunt nici neglijabile și nici fără urmări. Este datoria fiecăruia dintre noi să încerce măcar lămurirea lucrurilor. Până de curând, stilul de viață nu a fost în discuția curentă. Reflecția sapiențială l-a tratat mereu înăuntrul preocupării de a stabili orientări în viață. Kant a fost echitabil când observa că știința este cunoaștere organizată, iar înțelepciunea viață […]

Citește mai mult

 Familia în chestiune

  Multe întrebări ridicate în privința familiei s-au rezolvat în timp, altele trenează, iar unele abia s-au deschis, cel puțin în Europa. În orice caz, familia nu este o temă “liniștită” în zilele noastre, ci una în jurul căreia se adună întrebări dificile. Evident că nici un om care gândește serios nu mai creditează opinia că femeia ar avea o altă natură, inferioară, decât bărbatul, cum credea Aristotel. Moștenirea greco-romană, care a dat imaginile cu bărbatul ca fortis, melior, principalis și femeia ca infirmus, fragilis, pe care le-au consacrat personalități cu notorietate certă, precum Toma d’Aquino, a dat înapoi.  Grație influenței creștinismului, în Europa a prevalat concepția, originată în înseși acțiunile și spusele lui Isus Cristos, după care femeile și bărbații sunt ființe umane chemate să dea un sens înalt vieții lor. În acest fel, o chestiune principială s-a închis. Sunt totuși și chestiuni care trenează. Cu timpul, de pildă, s-a atenuat și imaginea soției ca centru coordonator al vieții familiei, datorată lui Ioan Gură de Aur – fapt ce a avut implicații semnificative în evoluția acestei instituții. Corelat, trenează însă circumscrierea sferei în care femeile și bărbații pot excela. Într-adevăr, nu se mai prezintă rațiuni ca anumite profesii (aviator, […]

Citește mai mult

Selecția eronată și declinul pregătirii

Tot mai des la noi nu se decide la timp, iar de prea multe ori deciziile sunt inadecvate. Iată trei exemple recente. La Mioveni, angajații Dacia-Renault, în frunte cu directorul general, s-au reunit într-un miting pentru a cere nu măriri de salarii, ci ceva în interes general: construcția fără întârziere a autostrăzii Pitești-Sibiu. Cerere firească din partea unui producător important de automobile! Îmi amintesc satisfacția trăită în ședința de guvern din 1999 în care s-a aprobat contractul cu Renault, convinși fiind că va fi o istorie de succes. Acum, succesul riscă să devină trecut. Al doilea fapt, semnalat de curând în presă, l-am perceput călătorind pe autostrada ce vine de la Viena  până dincoace de Budapesta, fie spre Nyiregyhaza (cu continuare spre Cernăuți – Chișinău – Kiev – Moscova), fie spre Belgrad (spre a ajunge la Sofia și Istanbul). În loc de autostrăzi care să o străbată, România riscă acum să rămână înăuntrul unei centuri ocolitoare, la nord, la vest și la sud. Centura este utilă unui oraș, dar poate fi catastrofală pentru o țară. Al treilea fapt, care începe să intre în atenție, ține de acțiunea externă. Am susținut continuu că, în regiune, cunoașterea istoriei și luciditatea trebuie să […]

Citește mai mult

Cum evaluăm opiniile altora?

În jurul nostru, unele persoane se reped să evalueze opiniile altora și dau sentințe. Departe de mine gândul de a contesta dreptul cuiva de a evalua. Ceea ce mă determină să intervin este constatarea că cei care se reped comit erori ce vin tot dintr-o ideologie: cea a accesului privilegiat la adevăr și dreptate. Și observația că, în loc să se combată idei, se atacă persoane. Știm prea bine că în orice situație istorică se ridică personalități care se implică în dezbaterea publică și-și iau pe umeri răspunderi. Așa se petrec lucrurile oricând. În ultimul secol „cazuri” precum Heidegger, John Dewey, Karl Barth, Ernst Jünger, Carl Schmitt, Georg Lukacs, Ernst Bloch, Jean Paul Sartre, Norberto Bobbio, Hans Georg Gadamer, Herbert von Karajan sunt cunoscute. La noi, recent, un mare actor a fost blamat pentru că a avut o opțiune politică, alta decât a celui care evaluează. Sau, mai nou, s-a pretins că cineva nu poate fi consilier la Cotroceni după peregrinări în diferite partide, înainte de a-l consilia cu succes pe câștigătorul alegerilor prezindențiale. Sînt multe alte exemple. Altădată, Lucian Blaga a pătimit pentru că a fost ambasadorul unui regim. Pe Liviu Rebreanu îl aștepta o soartă analogă. Alții au […]

Citește mai mult

Politică și onestitate

Politică și onestitate   de Andrei Marga Democrația bine înțeleasă nu se închide în agitația cu care politica este confundată, ci pleacă de la ceea ce trebuie să fie politica spre a evalua ceea ce se petrece. Nu este vorba aici de a aplica politicii vreo moralizare, ci de a începe cu ceea ce fac în politică oamenii atunci când sunt responsabili. Chiar și în  exersata democrație americană s-a resimțit nevoia unei alte conceperi a politicii decât epuizanta luptă pentru putere. O asemenea luptă oferă spectacol, dar nu rezolvă problemele cetățenilor. 1. O cotitură în politică Cel care este considerat, cu destule motive, cel mai mare gânditor politic al secolului al XX-lea, John Rawls, și-a asumat să lege din nou politica de dreptate (justice) și, mai departe, de onestitate (fairness). El a oferit o formulare a politicii în care Constituția are o importanță hotărâtoare, iar convingerile cetățenilor sunt valori conducătoare. Patru dintre ideile sale ne interesează aici. Politica se face cu gândul nu numai la interese, ci și la principii. „Dreptatea ca onestitate (justice as fairness) începe cu ideea că, acolo unde sunt necesare principii comune și în avantajul fiecăruia, acestea trebuie elaborate din punctul de vedere al unei situații […]

Citește mai mult

Pragmatismul inferențialist al lui Brandom

de Andrei Marga Wilfrid Sellars a opus empirismului, în interpretarea cunoașterii, un holism axat pe stabilirea semnificației expresiilor plecând de la ansamblul logico-lingvistic. Richard Rorty a conceput raționalitatea cunoștințelor plecând de la standardele pe care o comunitate și le dă. Pe umerii celor doi s-a elaborat în Statele Unite ale Americii o o nouă filosofie originală, de cea mai mare anvergură – pragmatismul inferențialist al lui Robert B. Brandom (n.1950). Absolvent de matematică, filosofie și istoria artelor, strălucitul gînditor american și-a asumat o inițiativă filosofică profundă, cu susținerea unei vaste culturi. Relația sa cu Rorty a fost de la discipol aflat pe un drum al său la un antecesor care a schimbat convingător filosofarea. „În fapt – scrie Brandom – Rorty vede filosofia cu un rol cultural absolut crucial de jucat în situația dată – un rol cu mult mai semnificativ decât cel avut în vedere de către cei mai mulți dintre filosofii analiticieni” (Robert B. Brandom, Introduction, în Robert B. Brandom, ed., Rorty and His Critics, Blackwell, Malden Mass., Oxford, 2001, p.X). La rândul său, filosoful din Pittsburg a lărgit cadrul interogațiilor filosofice și a redat filosofiei, după decenii de restricții analitice, răspunderea clasică, pe fondul unei culturi actualizate […]

Citește mai mult

Rădăcini ale antisemitismului

de Andrei Marga Există indicatori ai solidității unei comunități democratice, între care calitatea sistemului electoral, valoarea programelor partidelor, înlocuirea violenței cu dezbaterea argumentativă (așa cum ne arată analiza lui Raoul Girardet din Mythes et mythologies politiques, Seuil, Paris, 1986, p.53). Printre indicatori se situează poziția față de evrei, care ne spune mult despre mentalitatea colectivă, profunzimea religiei, atitudinea față de mituri și fantasme ale istoriei și tendințele culturale. Cu douăzeci de ani în urmă, cercetarea antisemitismului în Europa Răsăriteană (vezi Leon Volovici, Antisemitism in Post-Comunist Eastern Europe: A Marginal or Central Issue?, SICSA, The Hebrew University of Jerusalem, 1994, pp. 23-24) trăgea concluzia că, „printre complexele probleme ale Europei Răsăritene de astăzi, antisemitismul nu este cea mai importantă, nici cea mai acută și serioasă”(p. 23), că scena este dominată de reevaluarea trecutului. Cercetarea menționa însă că situația rămâne deschisă. „Potențialul pentru centralizarea chestiunilor <evreiești> este mereu prezent datorită importanței evreului stereotipic și mitic în retorica naționalistă și în tradiția istorică și culturală” (p. 24). Aș adăuga doar că poziția față de evrei nu este nici în această parte a Europei doar o chestiune a evreilor, ci o problemă a oricărui membru al comunității democratice, ce pretinde reflecții și rezolvări. Care […]

Citește mai mult

Despre integritate

Într-o societate modernă sistemul de drept trebuie să fie cât se poate de autonomizat (să-și elaboreze, altfel spus, deciziile fără influență din afară, adică să fie „autopoetic”, cum se spune în noua teorie a sistemelor).  Este limpede că și în cazul „dreptății” se poate spune ceva analog cu ceea ce s-a spus în cazul „adevărului”: contează dreptatea pe care o decid magistrații în instanțe, dar împreună cu calea pe care s-a ajuns la ea.  Astăzi se face tot mai mult distincție între „a fi membru al unui grup profesional” și „a te comporta ca profesionist”. Această distincție cel mai important pedagog al acestor ani (Howard Gardner, Five Minds for the Future, Harvard Bussiness Press, 2008, p.129) a rafinat-o și a consacrat-o din nou. Distincția este valabilă în orice profesie. Câți dintre membrii unui grup profesional se comportă ca profesioniști și câți fac altceva? Fiecare dintre noi are un răspuns pe baza propriei experiențe cu membrii unui grup profesional sau altul. În orice caz, o seamă de profesii – profesor, prelat, magistrat, jurnalist, de pildă – pretind, pentru a putea fi exercitate conform sensului lor, ceva mai mult decît alte profesii. Ele pretind, pe lângă cultură solidă, experiență de viață complexă […]

Citește mai mult