Ce aduce nou volumul Filosofi și teologi actuali?

Ce aduce nou volumul Filosofi și teologi actuali?

Andrei Marga

Una din maladiile culturii de la noi este paseismul – întoarcerea cu fața spre trecut nu atât pentru a învăța din lecțiile lui și a omagia reușite certe, ci pentru a-l lua ca reper negativ sau pozitiv. Obsesia trecutului întunecă și astăzi, după treizeci de ani, deschiderea fecundă spre viitor. Această obsesie împiedică ambele – și lămurirea fără resturi a trecutului și inovația relevantă.

În ceea ce mă privește, fiind contemporanist prin opțiune și formație, am fost departe de această maladie. Prin opțiune, căci profesorul care a încheiat predarea cu generația mea, D.D.Roșca, spunea că „filosofia mare s-a încheiat cu Hegel”, iar eu am îmbrățișat destul de devreme o altă direcție. Una condusă chiar de ideea lui Hegel, după care anatomia formei mai dezvoltate, omul, este cheia anatomiei altor ființe, nu invers, după cum modernitatea avansată permite mai profunda înțelegere a ceea ce a fost anterior. Nu poți înțelege ceea ce se petrece azi privind doar la trecut.

D.D. Roșca mai spunea că „în filosofie nimic nu este nou sub soare”. M-am lăsat convins, mai ales după pregătirea și investigațiile filosofice pe care le-am făcut în Germania și SUA, că ideile noi formulate în perioada postbelică întrec, inclusiv ca efectiv, tot ceea ce s-a acumulat în lunga istorie anterioară a filosofiei. Nu este doar ceva nou, ci mult nou.

Am predat din 1976, după revenirea din Germania, unde pregătisem doctoratul în reglementările de atunci, istoria filosofiei contemporane. La bază a fost o decizie a șefului de catedră al timpului, profesorul Dumitru Isac, de a-mi încredința acest curs, ce era o premieră la Universitatea din Cluj.

Am continuat cercetările mele și am publicat continuu. Nu a existat vreo opreliște la cercetare, chiar dacă opreliștea era nemiloasă și condamnabilă când era vorba de publicare. Faptul că am intrat și am rămas în contact cu cel care avea să devină cel mai profilat gânditor pe scena filosofiei mondiale și a științelor sociale actuale, Jürgen Habermas, a fost pentru mine hotărâtor. Contactul cu atmosfera și dezbaterile din Washington DC și cu cei mai importanți filosofi americani de atunci, Nicholas Rescher, Hilary Putnam, Richard Rorty în primul rând, mi-a deschis noi orizonturi.

În orice caz, am în biblioteca personală cam toate istoriile filosofiei contemporane ce contează în lume și le-am parcurs cu folos, desigur. O seamă dintre ele – Wolfgang Stegmüller, Hauptströmungen der Gegenwartsphilosophie (1975), Frederick Copleston, A History of Philosophy (1994), Nicola Abbagnano, Storia de la Filosofia (1995), Frederic Worms, La philosophie en France au XXeme siecle. Moments (2009) – au fost jaloane utile.

Cu timpul am simțit nevoia nu numai de a face istoria filosofiei, ci și de a articula propriile idei într-o sistematizare. Vremea sistemelor închise pare să fi trecut, dar vremea sistematizării ideilor, inclusiv filosofice, este actuală ca oricând. Este prea multă gândire dezordonată, fragmentară, întâmplătoare, istoristă, aservită în jurul nostru! Dintr-o nevoie lăuntrică, dar și în reacție la această stare de lucruri, am lucrat și lucrez la articularea sistematică a unei concepții proprii.

Nu am părăsit, însă, istoria filosofiei. În fond viziunea mea presupune dialogul și înfruntarea continuă a propunerilor noi în filosofie și teologie. De aceea am și însoțit travaliul meu în direcția sistematizării filosofice cu compunerea continuă a tabloului filosofiei și teologiei contemporane. Lucrarea Introducere în filosofia contemporană (ediția a treia, Editura Compania, București, 2016) venea, la noi, pe linia foarte cultivaților P.P.Negulescu și Mircea Florian, indiscutabil intelectualii care dispuneau la noi de cunoașterea panoramică a filosofiei, și aducea la zi tabloul filosofiilor contemporane.

Am adăugat în volum, în premieră internațională, și tabloul teologiilor de referință universală, căci nu mai este despărțire impermeabilă între cele două, filosofia și teologia, dacă sunt făcute la nivelul cel mai înalt. Această realitate a fost asumată efectiv de personalități precum John Rawls, Jürgen Habermas, Joseph Ratzinger, Wolfgang Pannenberg sau Giovanni Reale.

Când am publicat Introducerea în filosofia contemporană mi-am spus că nu o să mai revin la istoria filosofiei. Continuând însă lucrul la sistematizare filosofică a trebuit, firește, să citesc ce se publicase în ultimii ani. Ca urmare a trebuit să prelungesc Introducerea în filosofia contemporană cu volumul Filosofi și teologi actuali, care ține de lucrări pregătitoare la sistematizarea pe care o încerc. Ce aduce nou acest volum și, dacă se poate îndrăzni, original?

Volumul Filosofi și teologi actuali continuă asumarea împreună a filosofiei și teologiei. O face în optica unui dialog care nu s-a mai reeditat, din nefericire, în cultura europeană, de la Hegel și Nietzsche încoace.

El argumentează că Europa nu s-a despărțit, lămurindu-și situația în care a ajuns, de ceea ce a fost din 1914 până în 1945, iar astăzi riscă să repete obsesiile antidemocratice sub amăgirea că luptă ba cu capitalismul clasic, ba cu socialismul oriental. Realitățile sunt profund altele și cer alte abordări filosofice. Destul de inculți și evident oportuniști, unii reiau teza de la început eronată a lui Ernst Nolte, a „războiului social european”, pe care o folosesc dintr-o tabără sau alta și împiedică veritabila ieșire a Europei din crize. Fapt este că din cotitura benefică din Europa din jurul lui 1990 au de învățat și cei care au pierdut, dar și câștigătorii. Numai sub condiția acestei dublei învățări Europa își poate reveni.

Nu este cale de ieșire a Europei din crize decât o „democrație curată” – cum se spunea și în România în 1918 și anii următori. O democrație străină de la început de propagande înșelătoare, de alegeri măsluite, de aspirații de autoritare.

Astăzi, nu putem să nu observăm dacă suntem integri, că Europa a căzut, precum în anii treizeci, sub conducerea „celor mai slabi” – civic, politic, moral, cum spunea Thomas Mann. Ea își distruge meritocrația zi de zi, cum s-a văzut în câteva țări și recent, la alegeri europarlamentare, și face loc, cum se spune mai nou, opusului acesteia, mediocrația. Cu actuala combinație de mediocritate a decidenților, liberalism care a abandonat libertățile și drepturile omului, demagogie trompetistă și autoritarism gregar, nici Uniunea Europeană nu are perspective. Ceea ce ar fi grav pentru întregul continent, și nu numai!

Volumul Filosofi și teologi actuali arată continuitățile de la filosofia și teologia anterioară la cele actuale – aflate în discuția publică – și la reperele ce se asumă în centre avansate de reflecție filosofică. El aduce în față, prin analize la obiect, ponderea în creștere a lui Confucius, recunoașterea crescândă de care se bucură lectura ebraică a Bibliei, noile descoperiri privindu-l pe Isus Hristos, sporirea importanței Apostolului Pavel în filosofie, „naturalizarea” lui Marx ca alternativă atât la luarea lui ca reper dogmatic, cât și la imposibila lui ignorare, valorificarea lui Nietzsche pe linia unor fragmente neexploatate. Volumul Filosofi și teologi actuali prilejuiește o examinare dintre cele mai largi a Caietelor negre, cu care Martin Heidegger „provoacă” conștiința actuală. El oferă analiza scrierilor lui Carl Schmitt care au subminat democrația europeană și etalează urcarea „pragmaticii universale” a lui Habermas la rangul de cadru al gândirii filosofice mature în lume, efectele neuroștiințelor și digitalizării în filosofie și viața oamenilor.

Miezul volumului Filosofi și teologi actuali este, însă, examinarea de inițiative noi în filosofia actuală. Nici în filosofie nu se repetă aceleași teze – mai ales astăzi, când cel puțin globalizarea, digitalizarea și științele minții schimbă constelațiile conceptuale.

Am avut în vedere, dintre inițiative, mai ales „controversa reluării metafizicii” dintre Habermas și Henrich, evoluția celei mai largi școli din filosofia contemporană, cea de la Frankfurt am Main, (înconjurată, mai ales în țări rămase în afara cursului filosofiei contemporane, din nefericire, doar de falsuri copioase, căci mulți comentatori se pronunță, dar de fapt nu mai citesc!), elaborarea „pragmaticii inferențiale” de către Robert B. Brandom, noua stea a filosofiei mondiale, restabilirea „individualității” de către Manfred Frank, a „demnității umane”, cu Avishai Margalit, reacția „ateologică” a lui Michel Onfray și controversa asupra „parteneriatului știință, filosofie, religie”, cu Paul Davies, Gerald L. Schroeder, Jonathan Sacks, noua concepere a vieții ca „autopoieză”, începând cu Humberto Maturana, noul concept al omului, disputele bioeticii, reluarea temei „empatiei” în epistemologie, explorarea filosofică a digitalizării și consecințelor ei, noile conceptualizări ale libertății, cu Julian Baggini și Philippe Petit, reluarea temei configurației viitorului, cu Daniel Innerarity și Alain Badiou, proiectul „eticii în relațiile cu animalele” al lui Peter Singer, încheierea operei celor mai mari teologi de azi, Joseph Ratzinger, Hans Küng și Walter Kasper, revenirea la tema patriei, odată cu Richard Rorty și altele.

Nu este posibilă examinarea unei concepții, a scrisului unui autor, fără a angaja o filosofie. De aceea, în partea finală a volumului public contribuții personale ce țin de filosofia sistematică. Ele explicitează filosofia autorului volumului Filosofi și teologi actuali și, totodată, aduc proba înțelegerii imperativului actual: acesta este acela al reconstituirii cu acuratețe a ideilor, a istoriei filosofiei, dar și al angajării în a elabora filosofia vieții și zilelor noastre. Și, pe cât am înțeles eu lucrurile, de a o promova pe aceasta din urmă în dezbaterea publică cu cât mai evoluată cultură și responsabilitate. (Cuvânt la lansarea volumului Andrei Marga, Filosofi și teologi actuali, Meteor Press, București, 2019, la București, Târgul Gaudeamus)