Interviu cu prof.dr.Andrei Marga (Ziar de Cluj)

Interviu cu prof.dr.Andrei Marga, 

                                           Fost rector al Universității Babeș-Bolyai (1993-2004 și 2008-2012), fost ministru al Educației Naționale (1997-2000),
realizat de Oana Spiru (Ziar de Cluj)

Cum vedeți sistemul educațional din România față de cel din alte țări din Europa?

Andrei Marga: Aș spune de la început că în Uniunea Europeană domină încă o tendință de uniformizare. Ea este oarecum naturală, dat fiind proiectul unificării europene. 

        În al doilea rând este și presiunea, dacă vrem, a sistemului PISA,  a acestui sistem de evaluare internațională, care a obligat implicit sistemele de învățământ la o anumită uniformizare. Iar aplicarea Declarației de la Bologna a adus și ea o anumită uniformizare în universități.

       Dar uniformizarea nu este totul. Mai trebuie adăugat că în România sunt particularități.

      Bunăoară, sunt schimbări prea dese de curriculum. Instabilitatea curriculară a fost și este prea mare după ce în, 1998, România a adoptat, Noul Curriculum Național, în învățământul preuniversitar, care a și fost un model recunoscut și folosit internațional. 

      O particularitate este și pulverizarea specializărilor din universități și proliferarea exagerată de facultăți. De exemplu, în România se pregătesc, după date oficiale, sute de feluri de ingineri, zeci de feluri de economiști, mulți alți specialiști discutabili ca profil. Ca alt exemplu, în România actuală funcționează 37 facultăți de drept, în vreme ce Germania are 8 facultăți de drept. Iar șirul exemplelor nefaste poate continua.

      Un aspect important a fost și este infrastructura educației. Echiparea școlilor și universităților s-a ameliorat și continuă ameliorarea, ceea ce este foarte bine. Totuși, ameliorarea nu a atins încă suficient școlile rurale. Acestea rămân, datorită istoriei până la urmă, mai puțin echipate, mai puțin asistate de cadre didactice de calibru. Aceasta în condițiile în care România are școli rurale procentual mai multe decât alte țări din Europa! De aici apare o altă diferență specifică a sistemul de educație din România.

       În al treilea rând, trebuie să o spunem onest, pregătirea cadrelor didactice se face în sisteme mai performante în alte țări. Este o pregătire mai specială și o selecție mai exigentă, mai ales în învățământul superior. În România se cedează prea mult de la rigoarea profesională. De aceea, raportul pe 2019 al instituțiilor europene semnalează lacune în pregătirea forței de muncă de aici – ceea ce ar trebui să pună pe gânduri.

Cum s-ar putea diminua diferența dintre școala în mediul urban și școala în mediul rural?

Andrei Marga: Fractura în rând noilor generații nu este, cum se crede, între tinerii din mediul rural și universități. Este între mediul rural și liceu. Un procent prea mic de elevi din mediul rural vin spre liceu. Aceasta este una dintre probleme, sursă a multor altora. Cum s-ar putea reduce diferența? Evident că, sub condiția progresului în materie de echipare tehnică, mai rămâne problema alocării de cadre didactice de bun nivel. În continuare profesorii mai buni preferă mediul urban și evită să meargă la țară. Or, profesorii sunt hotărâtori în educație, la orice etaj al acesteia.

Ce lipsuri are învățământul din România față de cel din alte țări din Europa?

Andrei Marga: Aceasta este o temă foarte complexă. Vă dau câteva indicii.

      În România ar trebui să clarificăm ce înseamnă a învăța, a cunoaște. E o mare confuzie aici. Se consideră că o simplă amintire de cunoștințe, simpla capacitate de a nominaliza ceva sunt deja cunoaștere. Trebuie să modificăm în România înțelegerea a ceea ce înseamnă a cunoaște în urma învățării. 

      Ar trebui privit la ceea ce se întâmplă astăzi  în țările de referință. De pildă, Germania are una dintre cele mai puternice autocritici ale învățământului și multe inovații. O discuție foarte interesantă este în Franța, unde chiar ministrul a lansat un proiect foarte bun. Aici problema este de a reveni la un învățământ pliat pe talentele, pe afinitățile elevilor. În Statele Unite și în China au loc schimbări importante. Iar dacă țările care dau tonul în educația mondială semnalează neajunsuri și fac reforme, ne dăm seama cum este în alte locuri și ce este de făcut acolo. 

Ar mai trebui ca în România să nu o luăm mereu de la început, ci să continuăm pașii pozitivi anteriori. Țara noastră a cheltuit mult cu reforma din 1996-2000, apoi, din nepricepere, au fost distruse componente ale reformei, pentru ca acum să se ia lucrurile de la capăt și să trebuiască recuperat exact ceea ce s-a distrus.

 Învățământul din România s-ar cuveni descentralizat, în continuare. Personal am fost și sunt pentru autonomia funcțională a școlilor și liceelor, nu numai a universităților. 

Învățământul din România resimte nevoia unei tratări mai precise a întrebării: ce înseamnă a fi dascăl? Ce înseamnă a fi institutor, a fi profesor într-o școală sau liceu, a fi profesor universitar?  Actuala confuzie de valori din societate afectează și înțelegerea noțiunii de dascăl, cu diversele ei trepte.

Nu va fi însănătoșire a educației și cercetării din România fără a pune capăt, prin legi adecvate, nepotismului devastator din universități. Spiru Haret, cu exigența lui, era îngrijorat că în țara noastră se fac “concursuri” în universități ca la nimenea. Zilele trecute, un profesor din Germania îmi relata consternat ceea ce i-a povestit cu emfază un coleg român, anume că și-a angajat drept cadre didactice la Universitatea Babeș-Bolyai fetele și ginerii. Așa ceva în democrata și temeinic profesionalizata Germanie este interzis prin lege! În multe alte țări este la fel. Cred că și Sextin Pușcariu și Nicolae Iorga s-ar răsuci în locul unde sunt aflând că pretenția pusă de ei în fața universității clujene, să nu cedeze cu nici un chip compromisurilor, este ignorată chiar de “profesori” ai acesteia. 

Elevii din România sunt mai reticenți față de cei din alte țări? De ce?

Andrei Marga: În România, școala și universitatea presupun în general “inhalarea” de cunoștințe pe care ți le dau dascălul, manualul, etc. Învățământul din țările de referință este un învățământ  mult mai interogativ. Cu alte cuvinte, elevul și studentul sunt mai mai obișnuiți decât la noi cu întrebările, să-și pună și să pună întrebări. Reorganizarea învățământului pe temelia interogațiilor și rezolvărilor este o urgență și în România. 

Ce ar trebui să aducem din învățământul din alte țări europene în România?

Andrei Marga: Ar fi mult de adus, dar și în România am trecut de ora imitării. A venit ora la care trebuie să-ți gândești cu capul tău problemele tale și să găsești tu însuși soluțiile! Mimetismul ce domină încă în educația de la noi este contraproductiv. 

   Iau doar un exemplu. Și noi trebuie să asigurăm elevilor și studenților, de pildă, informații. Una dintre marile lacune care marchează toată viața culturală a României, nu numai învățământul, este sărăcia bibliotecilor, chiar puținătatea bibliotecilor. România, la ora actuală, are o problemă foarte gravă cu lectura. Se citește prea puțin. Recursul la Internet nu este scuza. În țări cu acces mai vechi la internet se citește mult mai mult. Se pare că în România s-a atins vârful citirii în bibliotecă la nivelul anilor 2000, dar după aceea tendința a fost de scădere. Trebuie intervenit cu soluții noi în materie de biblioteci și de lectură.

Care a fost eficiența folosirii fondurilor europene în educația din România? 

Andrei Marga:  Aș sintetiza răspunsul meu în două observații. 

       Prima este aceea că “injecția” fondurilor europene a modificat și în România peisajul din școli și universități. Sunt mai multe construcții noi, mai multe laboratoare dotate, mai multe echipamente performante, mai mulți dascăli trecuți prin experiențe în alte țări. 

       A doua este aceea că în alte țări asemenea efecte sunt mai ample. Nu vă ascund că în calitate de  rector și ministru am semnat zeci de proiecte câștigătoare pentru obținerea de resurse europene, dar a trebuit să atrag atenția că rezultatele durabile ale programelor europene în școlile și universitățile din România trebuie să fie mai multe și mai mari. 

      La o comparație cu alte țări, mai este de lucru aici. Se înțelege greu că programele europene nu sunt pentru turism academic sau îmbogățirea odraslelor. Acestea se pot face din alte surse.

    Cluj-Napoca, la 24 mai 2019