( Prefață la volumul Andrei Marga, Metanarativii actiali. Modernizare, dezvoltare, globalizare, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2015, 352p.
In dezbaterea publică și în limbajul științelor și al criticii de artă se amestecă adesea termeni nelămuriți. Este cazul celor mai generali termeni: dezvoltarea, modernizarea, globalizarea. Acești termeni funcționează drept cadru al tematizărilor și, în multe situații, ca obiective asumate în societățile de astăzi. Ei sînt efectiv metanarativii actuali – luînd noțiunea în accepțiunea consacrată de Jean Francois Lyotard (din La condition postmoderne, 1979), ca relatare (recit) metadiscursivă și cuprinzătoare, cu caracter legitimator de cunoaștere și acțiuni, ce poate conferi epocilor, sau cel puțin perioadelor dinăuntrul acestora, signatura proprie ( precum „pacea universală” în epoca iluminismului, „dezvoltarea bogăției”, „emanciparea omului”, „societatea de consum” în perioade diferite ale epocii moderne). Cunoscutul postmodernist susținea că epoca metanarativilor a apus. Nu este nevoie să insistăm asupra observației că metanarativii s-au schimbat, dar nu au încetat să funcționeze.
În volume anterioare am elucidat modernizarea (vezi Andrei Marga, Raționalitate, comunicare, argumentare, Dacia, Cluj-Napoca, 1991) și globalizarea (vezi Andrei Marga, Religia în era globalizării, Editura Academiei Române, București, 2012). Cei doi termeni nu numai că formează cadrul tematizărilor din diferite domenii, dar intervin oarecum inevitabil în orice chestionare a realităților de azi. În partea I-a a volumului de față reiau analizele din cele două volume anterioare pentru a-i lămuri. În partea a II-a fac un pas înainte și lămuresc termenul de dezvoltare, care este, la rîndul său, cadrul multor tematizări. Pun accent pe lămurirea acelei dezvoltări ce folosește optica modernizării și se desfășoară în condițiile globalizării.
Contextul istoric al cercetărilor mele anterioare a fost tranziția de la socialismul oriental la societatea deschisă. De aceea, volumul trimite la prelegerile pe care le-am susținut, ca profesor invitat, la Universitatea Ludwig Maximillians din München (2004) și la Universitatea din Viena (2005), și pe care le-am publicat sub titlul Die kulturelle Wende. Philosophische Konsequenzen der Transformation. Cotitura culturală. Consecințe filosofice ale tranziției (2004). Atunci am propus, la solicitarea gazdelor, o explicație a prăbușirii socialismului oriental, din 1989, și o analiză a tranziției. Am făcut-o înăuntrul asumării „cotiturii culturale (cultural turn, kulturelle Wende)” ce s-a petrecut în societățile timpului nostru și prin examinarea tezelor de bază ale filosofiilor la care s-a făcut apel, pozitiv sau polemic, în tranziție – Jefferson, Marx, Mill, Max Weber, Herder, Spengler. Acum fac un pas spre generalizarea de experiențe ale tranziției însăși și ale înfruntării globalizării în forma unei noi teorii a dezvoltării.
Aceasta nu este realistă dacă nu ia în seamă diagnozele societății actuale. Le-am abordat în Diagnoze. Articole și eseuri (2008) și, într-un cadru mai larg, în Crizele modernității tîrzii (2013). Am elaborat diagnoza stării țării noastre în volumul România actuală. O diagnoză(2011) și în scrieri ulterioare, între care Lacunele vieții publice(2015). Diagnozele sînt punctul de plecare al conceperii dezvoltării în zilele noastre.
Accentul hotărîtor cade în volumul de față pe modernizarea desfășurată în condițiile globalizării. Profilez, în orice caz, conceperea societății pe care mi-am asumat-o de a lungul cercetărilor pe care le-am întreprins și argumentez pentru o politică reflexivă a dezvoltării. Cercetarea este adusă pînă în punctul în care se anticipează viitorul și se caută deslușirea a ceea ce urmează globalizării. Explorarea a ceea ce vine după globalizare, din partea a III-a, este una dintre contribuțiile în premieră ale volumului.
Orice dezvoltare este situată și trebuie să facă față mai întîi problemelor rezultate din contextul luat ca punct de plecare. Nu am depășit, în Europa , urmările celor două războaie mondiale ce au marcat secolul al XX-lea, încît examinez, în partea a IV-a, ce avem de făcut astăzi în conceperea dezvoltării pentru a ieși din captivitatea trecutului.
În partea a V-a, finală a volumului, abordez, în perspectivă acțională, condiții de bază ale dezvoltării. Mă opresc pe rînd asupra condițiilor economice, juridice, instituționale, mentalitare, educaționale, pentru a încheia cu condiția creativității, mai ales a celei venită dinspre universități. Întîmpin astfel sugestia colegului Pompei Cocean de a articula o abordare a dezvoltării, care era, de altfel, și partea ce-mi revenea într-un program de cercetare mai larg.
Aduc în avanscenă valori uitate ale vieții în condițiile actualei înțelegeri de sine, vag neoliberală, a societății moderne – persoana, justiția, demnitatea, integritatea. De la astfel de valori se cuvine să plece, ca premisă a succesului, orice program de dezvoltare și acțiunile de schimbare instituțională în consecință. Căci, luînd act de rătăcirile proiectelor actuale printre determinismele propuse în epoca modernă, filosofia își asumă că persoana umană este reperul ce a mai rămas pentru reunirea dezvoltării și modernizării în condițiile globalizării.
Asumpția mea este că o seamă de valori etice nu sînt nicidecum doar alternative mai bune într-o situație confuză, ci condiția preliminară a oricărei reconstrucții axiologice și instituționale și a performanțelor durabile din vremea pe care o trăim. Aceste valori nu sînt, de fapt, numai repere etice, ci valori integrative pentru viața umană în noile condiții ale istoriei. Numai revenind la aceste valori regăsim adîncimea de perspectivă indispensabilă creației ce este capabilă să depășească simplificările și, pînă la urmă, contextele.
Sistematica conceptuală pe care am articulat-o – ca intelectual, profesor, rector, ministru – are în volumul de față explicitarea contextului istoric și a metanarativilor. In acest fel se aruncă lumină asupra orizontului cercetărilor mele de istoria filosofiei, filosofia raționalității, de teoria argumentării, de teoria științei și de teologie fundamentală și asupra înrădăcinării programelor de reformă pe care le-am elaborat și aplicat în universitate, în educația națională, în cultură și în politica externă.
Nu este orgoliu exagerat să cauți să-ți prezinți sistematic filosofarea. Este mai curînd o datorie față de cititor de a-l edifica asupra opțiunilor proprii într-o epocă în care nu numai relativismul, ci și fragmentarismul, împreună cu înțelegerea degradată a filosofării (ca rudimentară generalizare a teoremelor științei, ca istorism fără orizont, ca redare a simplelor trăiri subiective etc.) și cu înțelegerea de sine cameleonică a intelectualului, împiedică accesul la înțelepciune.
Unele texte au fost publicate în rubricile regulate pe care le dețin în publicațiile „Cotidianul”, „Tribuna”,”Cultura”, „Contemporanul”. Am reluat reflecțiile din aceste texte, împreună cu contextul formulării lor.
Andrei Marga
Cluj-Napoca, 15 iunie 2015
PAGE
PAGE 3