Oprirea terorismului

După Charlie Hebdo s-a crezut că așa ceva nu se va repeta. În urma tragediei de la Paris, din noiembrie 2015, s-a crezut la fel. După atacurile de la Bruxelles înclinația va fi aceeași. Au fost numeroase atacuri teroriste și după aproape fiecare a prevalat impresia terminării șirului.

Orice așteptare a fost însă infirmată. Se poate trage concluzia că, în condițiile date, terorismul va mai lovi în Europa. Prea puține date în jur indică altceva. Amenințarea planează, dar cu terorismul  democrația nu are cum să coabiteze.

Democrația nu poate nici să renunțe la valorile ei sau să le relativizeze, cum cere o dreaptă iluzionară. Dacă ar limita libertățile și drepturile existente, societățile democratice nu ar face decât jocul celor care instrumentează terorismul. Mai nou, însă, terorismul amenință să ajungă la arme nucleare, ceea ce mărește infinit pericolele deja existente. Ce este de făcut pentru a-l opri?

Nu ne putem substitui serviciilor secrete, care au în răspundere urmărirea fenomenului și destrămarea din fașă a atacurilor. Foarte probabil că se lucrează cu forțe considerabile și cu rezultate în această direcție. Este însă cât se poate de evident că acțiunile secrete vizând demantelarea organizării terorismului – inclusiv a circuitelor bancare, a rețelelor informatice și a logisticii ce îl întrețin – nu ajung. Terorismul s-a dezvoltat în ultimii anii chiar în pofida rezultatelor obținute în combaterea lui. Așadar, ce este de făcut în plus? Rezum răspunsul în câteva observații.

Terorismul a devenit un curent global și nu are suport amăgirea răspândită că îi vizează doar pe unii sau alții. El are în zilele noastre rangul unei strategii de reorganizare a societății, care include distrugerea democrațiilor. El adună militanți nu numai din țările Orientului Mijlociu, ci chiar din țări europene, nu doar de ascendență islamică, ci diferite alte ascendențe. Terorismul nu se mai reduce la inițiative ale unor grupuri sau indivizi răzleți, ci este acțiunea plănuită a unor rețele susținute de state și de personalități publice. El s-a organizat ca stat, dar sprijinirea lui vine, cum s-a observat, dinăuntrul a peste treizeci de alte state.

Fiind un curent global cu astfel de date, terorismul nu poate fi oprit decât de o alianță globală. Va fi succes în oprirea terorismului numai dacă Uniunea Europeană, SUA, Rusia, China își dau mâna. Orice fisură în relația acestora îl avantajează. Nu vor fi rezultate decât dacă țările care se atașează frontului ce i se opune cooperează nu doar atunci când sunt afectate direct, ci pe întregul front, fără rezerve.

Terorismul are – cum a spus-o la timpul potrivit unul dintre cei mai mari teologi ai creștinătății – surse religioase. Nu discutăm dacă religia este preluată propriu-zis sau nu, căci nu acest aspect este în prim plan. Când Benedict al XVI-lea a adus în discuție opoziția dintre promovarea prin convingere a religiei și promovarea ei cu spada, unii au sărit, dar acum se vede din plin că a avut dreptate. Terorismul se alimentează din interpretări religioase ale unei părți a Islamului – nu ale întregului Islam, care este, la rândul său, diferențiat – încât, dacă vrem să oprim terorismul atunci o discuție clarificatoare trebuie să aibă loc între Biserici și Islam. Numai dacă intervin înțelegerea și acțiuni comune la acest nivel se poate schimba situația de astăzi.

Desigur că, neavând o coordonare autorizată – ceva analog marilor rabini (în iudaism), papei (în catolicism), patrarhilor (în ordoxie) sau conferințelor episcopale (în protestantism) – Islamul rămâne mai dependent de contexte și imami. Întrucât acțiunile teroriste țin până la urmă de responsabili citați în documentele terorismului, este evident că rolul interpretărilor trebuie recunoscut. Aceia dintre imami care spun că Islamul nu justifică omorârea oamenilor impun respect, dar cineva trebuie să-și asume răspunderea trasării liniilor de demarcație între interpretările ce se dau Coranului. Religia ține, ca totdeauna, de conștiință, dar a încetat să mai fie doar o chestiune privată.

Așa cum un cunoscut istoric al lumii contemporane a arătat, chemarea lansată printre imami europeni: „adaptați-vă, dar nu vă integrați!”, creează o problemă grea pe continent. O comparație simplă este sugestivă. După ce au fost siliți la diasporă, evreii s-au integrat în societățile respective până la a lua inițiativa dezvoltării. Părinții fondatori ai SUA citeau în ebraică, chiar dacă nu toți aveau ascendență iudaică. Newton, Mendelssohn, Ricardo, Disraeli, Abraham Lincoln, Mendel, Atatürk, Rathenau, Max Weber, Einstein, Husserl, Mendes France, Kissinger și nenumărați alții sunt, în timp, exemple de integrare. Migrația chineză este o forță a dezvoltării unde se află, la fel migrația europeană. Sunt și alte exemple. Terorismul nu procură prestigiu grupurilor din care se recrutează executanții săi. Oricum, o discuție cu imigrația islamică în Europa și cu cei care o reprezintă a devenit, în condițiile în care viața tuturor este periclitată,  mai mult decât necesară.

Fenomenul prezenței islamice în Europa nu ar trebui abordat prin politizare curentă, căci aceasta nu dă rezultatele dorite. Unii europeni acuză sever multiculturalismul ca fiind  la originea a ceea ce se petrece. În fapt, uneori este la origine, alteori nu! Multiculturalismul – înțeles ca asumare lucidă a situației în care există mai multe culturi ce vor trebui să conviețuiască, dacă nu vor să se nimicească – este inevitabil pe glob. Nu aici este problema. În fapt, neajunsul apare dacă multiculturalismul nu recunoaște baza universală a conviețuirii dată de libertățile și drepturile omului și nu se prelungește în interculturalism. Libertățile și drepturile acestea sunt valori fondatoare ale civilizației europene și ale democrației și nu sunt discutabile. Nu dă rezultate un multiculturalism care înseamnă ghettoizarea. Acest multiculturalism trebuie părăsit, fiind plin de pericole.

Mulți europeni acuză actuala imigrație din țări ale Orientului Mijlociu. Chestiunea nu ar trebui tratată în grabă. Este evident că s-a profitat de migrație pentru a strecura teroriști în spațiul european. Migrația populațiilor nu este tocmai nouă și nu poate fi oprită câtă vreme țările bazate pe economii de export o încurajează sistematic. Ceea ce trebuie asumat, însă, este că nu va mai fi posibilă o imigrație fără control riguros, nu numai sub aspectul pregătirii profesionale a celor care vin, ci si sub aspectul implicațiilor de securitate pentru țara primitoare.

Unii europeni propun expulzarea suspecților cu argumentul că mai bine greșești expulzând, decât să fie omorâți oameni. Argumentul nu este neglijabil, căci în joc este viața oricăruia. Numai că nici țările europene nu pot lua măsuri de expulzare la grămadă, fără să se trezească cu măsuri în reciprocitate, din partea altor țări. Examinarea precisă a fiecărui caz rămâne calea de urmat.

Unii, interesați mai mult să li se audă vocea decât să rezolve problema, cred că Europa ar fi „cetatea asediată”. Percepția este parțială și optica îngustă. Asediate sunt și SUA și Rusia și China și Japonia și alte țări, doar că acestea știu să opereze mai organizat și mai energic împotriva terorismului. Se poate spune fără ezitare că nu este fructuoasă perspectiva centrată pe sine, căci nu este realistă. Europa unită va trebui însă să-și lămurească starea capacității ei administrative. Valul imigranților din ultimii ani a arătat fără echivoc că această capacitate este modestă, sub nevoi. Nu se poate vorbi la propriu de Uniune Europeană ca entitate în cazul în care capacitatea ei de administrare este cea de acum. Egoismele curente, atomizarea vieții, slaba capacitate de administrare sunt tocmai terenul de care terorismul și ideologii săi profită copios. În orice caz, compromisurile deloc înțelepte din ultimele decenii în selecția personalului la toate nivelele se simt în carențele acestei capacități a Europei unite și ar trebui să dea de gândit

Executanții terorismului sunt covârșitor persoane ieșite nu de mult de pe băncile liceelor și facultăților. Nu se poate opri terorismul fără a chestiona educația.

O latură a chestiunii se referă la educația din unele țări islamice. Câtă vreme nu intervine o schimbare spre asumarea originii comune a religiilor monoteiste ale epocii noastre și nu se renunță la stigmatizarea celorlalți ca „păcătoși”, „renegați” sau mai rău, o  schimbare în însăși educația ce se distribuie, câtă vreme nu se iau în seamă datele istoriei, această educație nu poate pregăti noile generații decât pentru o confruntare, imediată sau de mai târziu. În orice caz, ceea ce se petrece în educație nu poate fi socotit doar simplă retorică.

O altă latură vizează educația europeană. Aceasta nu va putea înainta fără să-și corecteze orientările. Sub pretextul formării profesionale pentru economia de piață, educația pentru valori nu ar trebui depreciată sau îndeplinită ca simplă anexă. Pericolele sunt deja prea mari pentru a nu proceda la o schimbare prin care educația pentru valori să fie repusă efectiv în funcțiune

Mai este de observat că terorismul actual nu este nicidecum rezultatul situației în care se află diferitele comunități ale imigranților din țările Europei. Recurg în fapt la terorism membri ai unor comunități din țările europene cele mai dezvoltate, care beneficiază oricum de avantajele dezvoltării tehnologice, economice și sociale din acele țări. Terorismul de astăzi, adică mânuirea bombelor pentru omorârea cât mai multor oameni prin gesturi sinucigașe, are cauze sesizabil situate peste cele economice și sociale.

Aceste cauze rezidă în strategii, organizări și ideologii ce vin mai de departe, din altă parte. S-a intrat pe nesimțite în război, inclusiv în războiul culturilor. Așa stând lucrurile, nu ar trebui să ne simțim dispensați de întrebări cu privire la capacitatea integrativă a societăților din Europa unită. O discuție calificată asupra acesteia și asupra culturii ar trebui deschisă neîntârziat. Din capul locului este limpede faptul că darwinismul social al ultimelor decenii nu este soluție nici chiar în competiția culturilor, iar civilizația europeană are nevoie deja de o alternativă la acesta.