Posts Tagged Andrei Marga

Activarea minciunilor

Din motive ce se pot bănui, inși care trăiesc din calomnie activează tot felul de minciuni în ceea ce mă priveşte și  profită de site-uri pentru a le întreține. Nu-mi irosesc timpul luptând cu prostia și reaua credință. Precizez doar câteva lucruri ce pot fi verificate de oricine: 1. La solicitarea de a candida pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, am răspuns, cu câteva săptămâni în urmă, ca și în 2012, ca și în 2008, ca și în 2004, ca și înainte, că nu intră în preocupările mele. Și că voi susține un candidat pe care-l socotesc de bun augur. Atât și nimic mai mult. Restul sunt simple invenții. 2. Am avut propuneri de a pleca ambasador, rector sau de a ocupa alte funcții și în 2012 și  în 2005 și în 2014, dar am spus că nu sunt interesat. Dacă voiam să trăiesc în străinătate rămâneam acolo. 3. Nu am pierdut vreun proces cu un ins instrumentat, cunoscut de cei din jurul lui, care minte și bate câmpii. Nu am câştigat un proces pe care l-am intentat pentru calomnie. La Baia Mare, nu a fost un proces pe biografia mea, ci un proces intentat de subsemnatul! Că în […]

Citește mai mult

Confuziile din educație

O părere răspândită la noi este aceea că reformele ar fi cauza neajunsurilor de astăzi. Nu se mai analizează, ci se evaluează la grămadă – escrocherii, improvizații, măsuri oarecare, reforme propriu-zise – și fără să se cunoască sistemul respectiv. Se atacă orice, pornind de la ceea ce este acum. Să ne oprim astăzi la cazul educației. Dacă facem o retrospectivă – pe documente, nu pe impresii – atunci devine evident că în educație s-a atins vârful schimbărilor în 2000. În anii anteriori, a fost reformă – una propriu-zisă,  concepută și realizată riguros, cu măsuri corelate, puse în discuția publică. Ca efect, deja în iunie 2000, educația a și trecut, primul dintre domeniile vieții românești, examenul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În același an, la București se reuneau, în semn de apreciere, miniștrii educației din Europa, după ce, înainte, secretarul pentru educație al SUA și miniștrii educației din Germania, Franța, China, Italia, Israel, Polonia l-au avut ca invitat pe omologul din România, iar la “Săptămâna mondială a educației”, organizată de Banca Mondială în capitala americană (1999), ministrul român, împreună cu cel al Braziliei, susțineau conferințele inaugurale. După 2000, a venit declinul. Acesta a început – faptele ne obligă să spunem […]

Citește mai mult

După globalizare?

Se discută intens ordinea mondială a anilor ce vin, căci ceea ce s-a petrecut nu este neglijabil. Africa de Nord, cel puțin Tunisia, Libia, Egipt, au explodat cînd nimeni nu se aștepta. Siria, la fel. Mai nou Ucraina nu-și găsește locul. În lumea islamică apele nu se liniștesc. Iranul pretinde un alt rol. Nemulțumirile Rusiei și ale Chinei nu pot fi ignorate. Abordarea germană a relațiilor internaționale se particularizează. Franța se hotărăște să acționeze, iar Turcia și Brazilia se activează. Acestea sînt numai cîteva indicii că realitatea politică a lumii s-a schimbat și cere noi soluții de securitate. În perioada postbelică s-a trăit, o vreme, în Europa, mai ales după acordurile de la Helsinki (1975), în optica unei lumii a națiunilor ce interacționează fiecare în respectul celorlalte. Progresele globalizării au schimbat însă această lume, iar Statele Unite, rămase, după 1989, singure în poziția de supraputere hegemonică, au gestionat o lume ce promitea să răspîndească valoarea libertății personale și a competiției libere pe o piață lărgită continuu. Această lume pare acum pusă la încercare. Teza mea este că asistăm la schimbarea lumii din ultimele decenii (vezi Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Editura Academiei Române, București, 2012) și intrăm într-o […]

Citește mai mult

Pragmatismul inferențialist al lui Brandom

de Andrei Marga Wilfrid Sellars a opus empirismului, în interpretarea cunoașterii, un holism axat pe stabilirea semnificației expresiilor plecând de la ansamblul logico-lingvistic. Richard Rorty a conceput raționalitatea cunoștințelor plecând de la standardele pe care o comunitate și le dă. Pe umerii celor doi s-a elaborat în Statele Unite ale Americii o o nouă filosofie originală, de cea mai mare anvergură – pragmatismul inferențialist al lui Robert B. Brandom (n.1950). Absolvent de matematică, filosofie și istoria artelor, strălucitul gînditor american și-a asumat o inițiativă filosofică profundă, cu susținerea unei vaste culturi. Relația sa cu Rorty a fost de la discipol aflat pe un drum al său la un antecesor care a schimbat convingător filosofarea. „În fapt – scrie Brandom – Rorty vede filosofia cu un rol cultural absolut crucial de jucat în situația dată – un rol cu mult mai semnificativ decât cel avut în vedere de către cei mai mulți dintre filosofii analiticieni” (Robert B. Brandom, Introduction, în Robert B. Brandom, ed., Rorty and His Critics, Blackwell, Malden Mass., Oxford, 2001, p.X). La rândul său, filosoful din Pittsburg a lărgit cadrul interogațiilor filosofice și a redat filosofiei, după decenii de restricții analitice, răspunderea clasică, pe fondul unei culturi actualizate […]

Citește mai mult

Viața privată și sfera publică

de  Andrei Marga Întâlnim tot mai frecvent situații ce încalcă separația dintre privat și public. Iată câteva. Unele relatări intră fără ezitări în viața persoanelor, ca și cum acțiunea ar fi permisă. Atunci când nu se ajunge la date dorite, se inventează pe șleau. Analize recente, făcute de psihiatri (vezi George Șerban, Lying: Man’s Second Nature, 2001), ne spun, de altfel, că minciuna a devenit a doua natură a oamenilor, iar istorici ai contemporaneității anunță că s-a intrat în „societatea minciunii” (Wolfgang Reinhardt, Unsere Lügen Gesellschaft, Murmann, Hamburg, 2006, p. 9). Filosofi dezamăgiți pretind că nici nu s-ar mai putea da definiția adevărului. Serviciile secrete au trecut la supravegherea persoanelor în momente de intimitate, de la discuții confidențiale la relațiile conjugale. Ceea ce  se anticipa cu cinci decenii în urmă, anume, trecerea la „panoptism” (cum spunea Michel Foucault, Surveiller et punir. Naissance de la prison, Gallimard, Paris, 1975, p.218), s-a împlinit cu prisosință. Nu se mai face secret din împrejurarea că orice persoană poate fi observată, cu tehnologiile actuale, în orice moment al vieții. Mai nou se prezintă probe în tribunale  înregistrări de convorbiri ce amestecă confuz viața privată și implicații publice. Ajunși în poziții de decizie, unii își plasează […]

Citește mai mult

Răspuns la falsificări

de Andrei Marga Am aflat de pe site-uri că publicaţia 22 publică o „ştire” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securităţi. Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeş-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat şi recent. Nu s-a găsit nimic compromiţător. În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanşată, cum se ştie, de un consilier prezidenţial. La această campanie s-au ataşat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR şi acţiunile mele de demantelare a unei feude. Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educaţiei naţionale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat şi se inventează, după maxima „murdăreşte că tot rămâne ceva”. Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator şi nu am dat niciun fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. […]

Citește mai mult

Argument

de Andrei Marga După cartea Cultură, democraţie, modernizare (Editura ICR, Bucureşti, 2012), publicată pentru a face cunoscute orientările instituţiei, tipăresc acum, în volumul Sincronizarea culturii române. Un proiect (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 268 pagini), noile intervenţii pe care le-am făcut în calitate de preşedinte al Institutului Cultural Român. O fac din respect pentru cei care urmăresc activitatea acestei instituţii publice. De aceea, reiau câteva texte programatice din cartea amintită, la care adaug intervenţiile ulterioare. O fac, de asemenea, pentru a risipi falsurile, zvonurile şi confuziile semănate de campaniile îndârjite de denigrare ce au venit dintr-o primitivă înţelegere a opiniei şi a politicii, care s-a instalat din păcate, în ultimul deceniu, în viaţa publică a României şi printre intelectuali. În viaţa publică, se minte mult, de la nivele înalte ale puterii, încât s-a subţiat speranţa că se mai poate stabili univoc adevărul, iar puţini mai fac efortul. Destui auto-proclamaţi intelectuali îşi construiesc cariera nu doar pe scrieri fără valoarea pe care o pretind (şi pentru care, ca inşi ce aparţin emfatic „dreptei”, pretind să fie plătiţi din greu tocmai de către stat!), ci şi pe falsificări de informaţii. Aceştia se exprimă  fără a citi ceva despre ceea ce vorbesc şi fără grija […]

Citește mai mult

Cărțile și promovarea de instituții

de Andrei Marga Mă alătur celor care consideră că la falsurile ce se debitează în jur nu este cazul să se răspundă. Pentru un om cu capul pe umeri, acestea se demit singure. Nu se poate lupta cu ignoranța, cu reaua credință și cu obișnuința de a minți cerând celor atinși de acestea revenirea la rațiune. De aceea, nu am reacționat când,  după evocarea unei invenții tehnice din Transilvania (despre care au scris istoricii germani, precum ilustrul Harald Zimmermann, iar eu, ca și alții, folosisem exemplul deja în 2004!), printre alte performanțe indigene de recunoaștere internațională, s-a perorat cu o ignoranță demnă de compătimire. Nu am reacționat când s-a vorbit copios de o nepoată pe care aș fi angajat-o, căci nu a existat. Am reacționat  sporadic atunci când s-au pus în circulație alte minciuni grosolane, până la falsificarea biografiei. Am făcut, în cele din urmă, doar două lucruri: 1. am publicat toate luările de poziție și programele ca președinte al ICR într-un volum ( Andrei Marga, Sincronizarea culturii române. Un proiect, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 260 pagini ), iar documentele acțiunii ca ministru de externe le-am adunat în alt volum (vezi Romeo Couți, România într-o lume în schimbare. Interviuri cu […]

Citește mai mult

Invățământul superior – încotro?

de Andrei Marga Orice țară care s-a reconstruit după Al Doilea Război Mondial și-a pus în ordine, în prealabil, universitățile. Germania, Japonia, China, Turcia sunt exemple la îndemână. Ideea era însă veche. Sfântul Scaun a creat rețeaua de universități din Europa pentru a-i reprezenta învățătura. Iar statele naționale au resimțit, la ora consolidării, că universitățile sunt adevărate locomotive pentru ele.  Doar că, între timp, ca fapt istoric, universitățile nu mai sunt locomotivele proiectelor naționale, ci mai curând promotori ai dezvoltării. Ar fi fost util pentru români ca și România să-și pună în ordine universitățile. Mai cu seamă că se făcuse încercarea în succesiunea Marii Uniri din 1918, când a existat o asemenea intenție, stinsă apoi sub lovitura extremismelor politice. Încercarea a fost reluată după 1995, dar s-a oprit din 2001. Ar fi util să se facă ceva și în zilele noastre, dar faptul, se vede bine,  întârzie. Din 2004 încoace universitățile au intrat în carcasa unei legislații eronate,  din care se iese greu. Dificultatea ține acum nu numai de epuizarea politicii în lupta dintre persoane, și nu între proiecte. Nu numai de slaba capacitate de a elabora o viziune coerentă, în locul măsurilor pe apucate. Au intrat în joc factori […]

Citește mai mult

Rădăcini ale antisemitismului

de Andrei Marga Există indicatori ai solidității unei comunități democratice, între care calitatea sistemului electoral, valoarea programelor partidelor, înlocuirea violenței cu dezbaterea argumentativă (așa cum ne arată analiza lui Raoul Girardet din Mythes et mythologies politiques, Seuil, Paris, 1986, p.53). Printre indicatori se situează poziția față de evrei, care ne spune mult despre mentalitatea colectivă, profunzimea religiei, atitudinea față de mituri și fantasme ale istoriei și tendințele culturale. Cu douăzeci de ani în urmă, cercetarea antisemitismului în Europa Răsăriteană (vezi Leon Volovici, Antisemitism in Post-Comunist Eastern Europe: A Marginal or Central Issue?, SICSA, The Hebrew University of Jerusalem, 1994, pp. 23-24) trăgea concluzia că, „printre complexele probleme ale Europei Răsăritene de astăzi, antisemitismul nu este cea mai importantă, nici cea mai acută și serioasă”(p. 23), că scena este dominată de reevaluarea trecutului. Cercetarea menționa însă că situația rămâne deschisă. „Potențialul pentru centralizarea chestiunilor <evreiești> este mereu prezent datorită importanței evreului stereotipic și mitic în retorica naționalistă și în tradiția istorică și culturală” (p. 24). Aș adăuga doar că poziția față de evrei nu este nici în această parte a Europei doar o chestiune a evreilor, ci o problemă a oricărui membru al comunității democratice, ce pretinde reflecții și rezolvări. Care […]

Citește mai mult

Universitățile private astăzi

de Andrei Marga În 1997, ca ministru al Educației Naționale, am fost invitat să inaugurez moderna clădire a Universității „Dimitrie Cantemir” din București. Am dat curs invitației și nu am regretat. Făceam parte dintr-un guvern de coaliție, condus de Convenția Democratică, menit să pregătească România pentru obținerea invitației de a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeană (invitație care a și sosit, grație reformelor întreprinse, în decembrie 1999!). Majoritatea profesorilor universității  bucureștene făceau parte din opoziția de atunci. Cu toate acestea, am avut o cooperare de oameni maturi, care nu ignoră ceea ce îi desparte, dar știu să fructifice ceea ce îi unește. Atunci l-am cunoscut pe venerabilul fondator al universității, profesorul  Momcilo Luburici,  care reușise deja să atragă în instituție numeroși specialiști remarcabili. De atunci, l-am întîlnit încă de câteva ori, dar, în timp, impresiile inițiale  în ceea ce privește instituția pe care o inițiase mi-au rămas pozitive. Universitatea „Dimitrie Cantemir” mi s-a părut cea mai izbutită dintre inițiativele de universitate privată din România de după 1989. O preocupare de a se înzestra cu profesori autentici, de a-și asigura infrastructura proprie, de a nu repeta programele universităților publice, de a interacționa cu instituții din alte țări le-am socotit caracteristice. […]

Citește mai mult