Posts Tagged China

Religia chineză?

Pentru europeni, religia este un complex de idei, trăiri, acțiuni și instituții. Ea înseamnă cinci componente reunite: a) „revelație” din partea lui Dumnezeu, care se îngrijește ca ființele create după chipul și asemănarea sa să cunoască ceea ce au de făcut pentru a  se împărtăși din fericirea existenței în care au fost plasate; b) „mântuire (redempțiune)” pentru cei merituoși, pe căi pe care cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamul – le-au diversificat; c) „liturghie” – ceremonial de chemare a voinței divine să intervină în viața oamenilor spre a o favoriza; d) „organizare în societate” – sinagoga, biserica, moscheea – cu ierarhii specifice; e) „credință” – adică nu doar asumarea existenței lui Dumnezeu, ci și punerea soartei celui care crede în mâinile Sale. Această concepere a religiei ce include, așadar, revelația, mântuirea, liturghia, instituția, credința este cea care a modelat, de multe secole, însăși noțiunea de religie. Iudeo-creștinismul a devenit prototipul înțelegerii religiei, Jerusalimul fiind originea acesteia. Tocmai din perspectiva acestei conceperi, religia a și fost înțeleasă multă vreme. În fapt până la expansiunea studiilor de antropologie culturală din epoca colonială a Europei, care a adus în discuție diversitatea credințelor și a lărgit oarecum conceptul. Este evident că, […]

Citește mai mult

China și diplomația armoniei

Societățile de astăzi se dovedesc dependente mai mult ca oricând de ceea ce se numește, de la Niklas Luhmann încoace, „societatea mondială”. Nu orice   se poate pune în seama dependenței (de pildă, lipsa de proiecte proprii, selecția greșită a personalului, sărăcia de idei, deformarea democrației etc.), dar cine vrea dezvoltare și modernizare, întâlnește forțele societății în format mare. Pe acest fundal, geopolitica nu numai că a fost reabilitată, dar tinde să integreze cunoașterea lumii actuale. În cadrul ei, observarea politicii externe a Chinei, unul dintre actorii principali ai „societății mondiale” actuale, nu mai este un gest exotic, ci are importanță practică pentru oricine. Ascensiunea globală a Chinei, începută  cu vizita președintelui american la Beijing, în 1972, și cu reorientarea, în 1978, a politicii chineze, sub Deng Xiaoping, este socotită, pe drept, cel mai important eveniment politic al erei globalizării. Este, în fapt, și ceea ce a schimbat cel mai mult situația din lume. Desigur că și politica celei mai populate țări a trebuit să facă adaptarea la noua poziție, ca a doua supraputere economică a lumii. Pe de o parte, China trebuia să prevină răspândirea impresiei că pe scenă apare o forță ce amenință ordinea, pe de altă parte, chiar […]

Citește mai mult

Ascensiunea globală a Chinei

Pentru europeni, chinezii – cel mai vechi popor dintre cele care au profil în zilele noastre – au fost mereu o prezenţă. Multă vreme vagă, uneori greu penetrabilă, alteori impresionantă, mai tîrziu atrăgătoare, acum cu multe necunoscute – o prezenţă însă sigură. De la relatările evului mediu târziu şi apoi ale erei moderne, până la abundentele referinţe de astăzi, China a fost percepută continuu ca altceva, impunător, căruia trebuie  să i se acorde atenție. China se află de patru decenii în cursul unei ascensiuni fără precedent pe scenele lumii, după autoizolarea impusă de „revoluţia culturală”, din faza târzie a epocii lui Mao Tzedong. Indrăznețele politici lansate în 1978 sub îndrumarea lui Deng Xiaoping şi urmate până astăzi au asigurat dinamica ridicată și necontenită tehnologiei, economiei, societății şi culturii țării, care plasează China între primii actori ai lumii. De aceea, am resimțit ca avantaj pentru Universitatea Babeş-Bolyai aprobarea, de către Hanban (Beijing), renumita fundație ce coordonează activitatea institutelor „Confucius” de pe glob, a solicitării pe care am adresat-o, începînd din 2007, de a înfiinţa un Confucius Institute la Cluj-Napoca. Prin conlucrarea fructuoasă cu Ambasada chineză de la Bucureşti și în urma discuţiilor pe care le-am avut la Hangzhou (China) cu prestigiosul […]

Citește mai mult

Despre cultura Chinei

Multă vreme în Europa s-a operat cu o „Chină imaginată”, plasată pe un tărâm ce se bănuia doar, pentru ca după primele debarcări pe acest pământ să se poată vorbi de fața efectivă a Chinei. Acum ne deplasăm spre China mai mult cu avioanele, dar până să facă acest drum, cei mai mulți caută să-și imagineze „China reală” ajutați de lecturi, filme, transmisii televizate. Dacă este însă să prinzi în câteva imagini primele trei impresii pe care le dobândești după aterizarea la Beijing, Shanghai sau Hangzhou și  care rămân confirmate de periplul chinez, atunci acestea sunt un șantier uriaș ce lasă să se întrevadă ce bulevarde, orașe, unități de producție noi vor ieși din pământ în foarte scurt timp, de modernitate asumată la proporții grandioase și de oameni îngrijiți să facă și să participe. Desigur, poți coborî în istorie pentru a reține (vezi Pierre Gentelle, direction, L Etat de la Chine, La Decouverte, Paris, 1989) dinastiile ce s-au succedat, împreună cu faptul că acestea sunt înregistrate de scrierea istoriei încă din jurul anilor 2200 î.e.n., iar evenimentele ce le-au caracterizat sunt stabilite cu relativă exactitate. Deja în secolul al XVIII-lea î.e.n., chinezii au descoperit scrisul, iar din secolul al III-lea  […]

Citește mai mult

Acțiunea culturală a Chinei

 Nu ai totdeauna răgazul să citești înaintea unei călătorii, cum recomanda George Călinescu. Îți rămâne, în acest caz, avantajul întâlnirii neatinse de experiențele altora cu locurile respective. Așa mi s-a întîmplat recent, odată ajuns la Xiamen (China), pentru a participa, ca „senior consultant”, la conferința globală a  Institutelor Confucius (Embrace a New Decade of Confucius Institute).  Aveam în minte doar generalități despre Xiamen, un oraș ceva mai întins decât Berlin-ul, răspândit pe insule și peninsule  din strâmtoarea Taiwanului. De pildă, că a fost o sursă majoră de emigrație chineză (revenită la fața locului cu investiții, inclusiv aceea a unei universități, deja în 1921), că este printre cele mai preferate orașe din China sau că a fost una dintre primele „zone economice libere”, în care s-a pus în aplicare politica inițiată de Deng Xiaoping în 1978. La Xiamen dai de o modernitate exorbitantă, plasată într-o mare de verdeață și flori subtropicale, cu o temperatură de vară târzie în decembrie. Nu poți să nu fi sensibil la eleganța arterelor și buna absorbție a liniilor arhitecturale moderne și a celor chineze tradiționale, la autostrăzile plasate pe suporturi plantate în mare (China fiind astăzi locul multor asemenea autostrăzi),  la insulele încântătoare și pietrele ce […]

Citește mai mult

Cunoaștere versus clișee. Kissinger despre China

Henry Kissinger ar putea pretinde că are o perspectivă privilegiată asupra Chinei. În definitiv, fostul secretar al Departamentului de Stat a fost trimis de președintele Nixon să facă legătura cu Mao Zedong și Zhou Enlai și să repună SUA și China în relații de cooperare. El a făcut, după propria mărturisire, mai mult de cincizeci de călătorii în marea țară de la Răsărit, încât a acumulat informații mai ample și mai puțin comune ca oricine. Citind însă cartea sa, On China (Penguin, New York, 2012, 604 p.), îți dai repede seama că renumitul profesor american nu a mizat doar pe experiența sa extraordinară. El a întreprins un studiu aprofundat al Chinei, cu lecturi suficiente, atât înainte de exercițiul diplomatic și în timpul acestuia, cât și după ce a rămas doar consultant al politicii internaționale. În orice caz, cartea sa atestă preocuparea de a fundamenta relațiile Americii cu China pe o cunoaștere ferită de clișee a acestei țări și pe concluziile demersului propriu de a cunoaște și înțelege. Nevoia cunoașterii efective, spre a nu se ceda clișeelor și ca antidot la acestea, a rămas și astăzi, când China continuă ascensiunea în primul plan al vieții contemporane, iar multe întrebări sunt dezlegate […]

Citește mai mult

După globalizare?

Se discută intens ordinea mondială a anilor ce vin, căci ceea ce s-a petrecut nu este neglijabil. Africa de Nord, cel puțin Tunisia, Libia, Egipt, au explodat cînd nimeni nu se aștepta. Siria, la fel. Mai nou Ucraina nu-și găsește locul. În lumea islamică apele nu se liniștesc. Iranul pretinde un alt rol. Nemulțumirile Rusiei și ale Chinei nu pot fi ignorate. Abordarea germană a relațiilor internaționale se particularizează. Franța se hotărăște să acționeze, iar Turcia și Brazilia se activează. Acestea sînt numai cîteva indicii că realitatea politică a lumii s-a schimbat și cere noi soluții de securitate. În perioada postbelică s-a trăit, o vreme, în Europa, mai ales după acordurile de la Helsinki (1975), în optica unei lumii a națiunilor ce interacționează fiecare în respectul celorlalte. Progresele globalizării au schimbat însă această lume, iar Statele Unite, rămase, după 1989, singure în poziția de supraputere hegemonică, au gestionat o lume ce promitea să răspîndească valoarea libertății personale și a competiției libere pe o piață lărgită continuu. Această lume pare acum pusă la încercare. Teza mea este că asistăm la schimbarea lumii din ultimele decenii (vezi Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Editura Academiei Române, București, 2012) și intrăm într-o […]

Citește mai mult

China în cultura lumii actuale

După 1978, China s-a dezvoltat în lărgime și intensitate într-o asemenea măsură, încât a urcat pe primele locuri ale scenei mondiale. Nu întâmplător, după preluarea mandatului la Departamentul de Stat, Hilary Clinton a făcut prima vizită în China și a exprimat evaluarea de cotitură: „împreună, SUA și China pot soluționa criza din lume”. Iar președintele de atunci al Chinei, Hu Jintao, a putut spune la Casa Albă că țara sa nu este loc al crizei și nu a produs-o, dar își asumă să coopereze la soluții. Astăzi, după mulți indicatori, situația  evoluează mai departe în direcția sporirii ponderii mondiale a Chinei. Oricât de reținuți sunt chinezii în autoevaluări, oricare ar fi dificultățile depășirii disparităților de dezvoltare moștenite, oricât de tenace sunt clișeele de interpretare pe care le întâmpină, rolul internațional al Chinei devine evident și se înșeală cei ce-l minimalizează. Dovezi directe sunt înfăptuirile chinezilor din trei decenii și jumătate și, mai ales, felul în care gândesc, proiectează viitorul și procedează. Vreau să pun în relief evoluția actuală a Chinei pe baza observațiilor dintr-o nouă călătorie în marea țară de la Răsărit, ocazionată de fundația Hanban și de renumita Universitate Jilin din capitala proviciei Manciuria. Observațiile mele privesc aici această […]

Citește mai mult

Lumea văzută din China

de Andrei Marga Suntem obișnuiți să vedem lumea prin “ochelarii” creați de opțiunile și valorile culturii europene (occidentală, după ce a mai fost considerată greacă, romană, iudeo-creștină, caracterizări ce au rămas insuficient precizate). Socotim tacit, ca un fel de reflex, că lumea în care trăim gravitează în jurul nostru, în comunitățile noastre avându-și centrul, cel puțin ca un mănunchi de criterii de  evaluare a ceea ce se petrece. Chiar dacă revoluția copernicană a avut loc de mult, tendința multor oameni este de a gîndi ptolemaic, doar că în coordonate împinse incomparabil mai departe. Puține au fost provocările istoriei la a gândi altfel, încât tendința s-a stabilizat și pare indiscutabilă. Cîteva cercetări majore recente ne atrag însă atenția că se află deja în ascensiune alternativa – o lume care este văzută altfel, iar imaginea este relevantă și are consecințe practice. Gilles Chance evoca (în volumul China and the Credit Crisis. The Emergence of a New Worldorder, John Willey & Sons, Singapore, 2010) rapiditatea reacției chinezilor la dificultăți, importanța pieței interne fără egal a țării devenite al doilea producător al lumii și trăgea concluzia că nu mai dă rezultate neîndoielnice privirea sistemului chinez cu optici europene (p.202). O tradiție de interpretare dominantă […]

Citește mai mult