Posts Tagged democratie

Risc, nesiguranță, pericol

Mulți oamenii din zilele noastre sunt încurajați de acumulările pozitive din lume. Unii dintre ei, cu gândul la sporirea vertiginoasă a cunoștințelor, spun încrezători că am intrat în „societatea cunoașterii“ și putem fi optimiști, căci vor fi soluții la probleme. Destul de repede, ei au trebuit să admită că este nevoie nu doar de cunoaștere, ci și de înțelepciune pentru a trăi convenabil și, deci, de complementul „societății înțelepciunii“. Alții, observând creșterea posibilităților de comunicație, cred, plini de speranțe, că am fi în „societatea comunicațiilor“, în care nimeni nu e singur. La fel de repede, aceștia au trebuit să accepte că unde este comunicație nu este neapărat și comunicare și că avem nevoie de încă un complement – cel al „societății comunicării“. Destul de mulți salută emergența „societății postseculare“, dar își dau seama curând că, dacă religia nu este înțeleasă la propriu și nu există o convergență a religiilor, schimbarea nu aduce de la sine pacificare și mai multă disponibilitate de a-l ajuta pe cel în necaz, ci mai degrabă conflicte. Acumulările din jur pot fi însă straturi sub care se ascund realități deloc liniștitoare. De aceea, spirite mai perspicace au căutat să capteze mai conceptualizat – deci cu mai […]

Citește mai mult

Ieșirea din indiferență

Indiferența înseamnă a privi chestiuni grave, ce ating soarta altora, ca oarecari și a trece pe lângă ele. Bunăoară, indiferență înseamnă a nu vedea sărăcia și lipsurile ce lovesc în jur, a nu observa că viața multor oameni se reduce la suferințe, că se comit hoții și nedreptăți, că impostura a luat sub control instituții, că ameliorările sunt rare, că efortul onest nu are trecere, că destui decidenți sunt nepregătiți. Nu este ceva nou în toate acestea. Ne amintim aproape spontan tulburătoarea nuvelă Proștii, a lui Liviu Rebreanu. Oameni umili își pregătesc cu mult timp înainte o călătorie cu trenul spre a-și rezolva treburi de viață, așteaptă apoi un tren care circulă rar, pe peronul improvizat. Trenul vine, ei nu apucă să urce și rămân să-și consume singuri necazul. Sau mărturisirea plină de sugestii a pastorului Niemöller. Spre a-i aresta, “naziștii au venit mai întâi pentru comuniști, iar eu nu am ridicat glasul deoarece nu eram comunist. Apoi au venit pentru evrei, iar eu nu am ridicat glasul căci nu eram evreu. Apoi au venit pentru sindicaliști, iar eu nu am ridicat glasul deoarece nu eram sindicalist. Apoi au venit pentru catolici, iar eu nu am ridicat glasul căci eram […]

Citește mai mult

Sofisme ce țin în loc

Democrația este legată de circumscrierea „sferei publice” ca spațiu în care persoane mature schimbă argumente pe chestiuni de interes general. „Eu pot să mă înșel, tu poți să ai dreptate, dar noi împreună avem de găsit soluția” este deviza. Nu este democrație unde nu se dă curs soluțiilor mai bune. Argumentarea sănătoasă este parte a acesteia. Ce ar fi să observăm, însă, felul în care se argumentează?  Să intervenim în dezbateri, dar și să privim felul în care se discută? Dacă privim starea argumentării în viața publică din România actuală,  atunci trebuie să spunem că, dincolo de prestații insulare, se trăiește o costisitoare sărăcie. Argumentarea este puțină, cea sănătoasă este rară, iar dezbaterea publică este ocolită. Cu optzeci de ani în urmă, Mihail Sebastian vorbea de „cultura de brutalități și tranzacții”, cu „idei nervoase și exclusive”,  ce „nu rabdă trecerea de pe un plan pe celălalt”, în care interlocutorii obosesc în fața preciziei și rigorii. Cât de departe suntem? Presa scrisă și vocile publice s-au redus. Aceasta nu doar datorită expansiunii internetului, ci și ca urmare a declinului încrederii în analize. Jurnalistul, de pildă, și-a pierdut autonomia în urma schimbării bazei economice – care este controlată vizibil de autorități și […]

Citește mai mult

Lacune ale dezbaterii publice

Dintre guvernări, cum nota deja Winston Churchill,  democrația prezintă cele mai puține neajunsuri. Ea nu este însă imună la pervertire. Populismul, urcarea la decizie a diletanților, condiționarea votului, manipularea cetățenilor, anihilarea dezbaterii publice țin de patologia ei. O reflecție asupra acesteia este mereu utilă, căci multe derapaje din societate s-ar preveni dacă asemenea maladii nu ar exista. Experiențele democrației sunt felurite. S-au încercat formule multiple – „democrație moderată”, „democrație radicală”, „democrație federalistă”, „democrație reprezentativă”, „democrație plebiscitară”, „democrație marketizată”, „democrație pluralistă”, „democrație socială”, „democrație directă”, „democrație participativă”. Dincoace de succese și eșecuri, putem spune însă că nucleul democrației rămâne alegerea  liberă de către cetățeni a reprezentanților. Ne aflăm în prezent după noi „valuri ale democratizării” postbelice. Democrația s-a extins, cum se știe, la Germania și Italia, la Peninsula Iberică și Grecia, apoi la Europa Centrală și Răsăriteană și înaintează spre Răsărit. Putem trage astfel concluzii mai ferme cu privire la ceea ce a rezultat. Din alegeri libere ies, cum se poate ușor sesiza pe harta Europei de azi, lucruri diferite, în funcție de cultura civică a comunităților. În unele țări a ieșit un „pluralism confuz (feckless pluralism)” ce nu duce nicăieri: se proclamă libertăți politice, alegeri libere, din care rezultă doar […]

Citește mai mult

Criza partidelor

Apatia politică este, în România,  prea extinsă  pentru o democrație tânără. La orice sondare a opiniilor, partidele înregistrează încredere redusă. Mass media suspectează membrul de partid că nu a reușit în altceva (profesie, afaceri etc). Parlamentarii și demnitarii au proastă reputație.  Dincoace de aceste evaluări, ce pot fi discutate, realitățile sunt cele care ar trebui să alarmeze. România este în criză – poate cea mai cuprinzătoare criză din epoca modernă a istoriei ei – iar criza de azi ia forme izbitoare: industrie restrânsă, mari suprafețe agricole nelucrate, infrastructură învechită, salarii și pensii plătite din împrumuturi, educație în declin, emigrație crescândă, motivație firavă. Criza este gravă căci reunește toți acești indicatori. Statistica nu poate farda, oricum ar fi sucită, efectivul scăzut de lucrători, reducerea investițiilor, sărăcia tenace. De ce stau lucrurile astfel, iar corectarea situației întîrzie? Este la îndemână să se acuze conjurații, tradiții neprielnice, lipsa de educație, religia răspândită. Subiectul istoriei nu este însă anonim, căci totdeauna cineva a luat deciziile care au creat situația de criză. În plus, România s-a bucurat după 1989 de cea mai largă independență de decizie în ceea ce o privește. Adam Smith spunea că este destul ca națiunile să fie libere ca să-și ia […]

Citește mai mult

Politică și onestitate

Politică și onestitate   de Andrei Marga Democrația bine înțeleasă nu se închide în agitația cu care politica este confundată, ci pleacă de la ceea ce trebuie să fie politica spre a evalua ceea ce se petrece. Nu este vorba aici de a aplica politicii vreo moralizare, ci de a începe cu ceea ce fac în politică oamenii atunci când sunt responsabili. Chiar și în  exersata democrație americană s-a resimțit nevoia unei alte conceperi a politicii decât epuizanta luptă pentru putere. O asemenea luptă oferă spectacol, dar nu rezolvă problemele cetățenilor. 1. O cotitură în politică Cel care este considerat, cu destule motive, cel mai mare gânditor politic al secolului al XX-lea, John Rawls, și-a asumat să lege din nou politica de dreptate (justice) și, mai departe, de onestitate (fairness). El a oferit o formulare a politicii în care Constituția are o importanță hotărâtoare, iar convingerile cetățenilor sunt valori conducătoare. Patru dintre ideile sale ne interesează aici. Politica se face cu gândul nu numai la interese, ci și la principii. „Dreptatea ca onestitate (justice as fairness) începe cu ideea că, acolo unde sunt necesare principii comune și în avantajul fiecăruia, acestea trebuie elaborate din punctul de vedere al unei situații […]

Citește mai mult