Posts Tagged Europa

Dacă Uniunea Europeană eșuează

Politica unificării europene a fost lansată de grupuri ale rezistenței din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Gata să depășească vederi partizane – liberalism clasic, socialism, creștin-democrație – acestea au acționat pentru reorganizarea durabilă a Europei. Jean Monnet considera că numai prin unificare conflictualul continent mai poate fi salvat, Willy Brandt  și Bruno Kreisky că prin unificare Germania nu va mai derapa, Altiero Spinelli că unificarea este ultima șansă pentru Europa. Robert Schumann, De Gaulle, Adenauer și succesorii lor au luat deciziile. Prin Tratatul de la Roma (1957) s-a pus baza unei unificări economice ca pregătire a uneia politice. Prin Tratatul de la Maastricht (1993), unificarea monetară a fost privită ca pas spre cea politică. Extinderile spre vest, spre sud, spre nord, spre est au creat impresia că proiectul este în natura lucrurilor. Reușitele pe care le-a generat sunt de necontestat. După război, Europa a trăit cea mai lungă perioadă de pace din istoria ei. O perioadă marcată, desigur, de Ungaria din 1956, de Cehoslovacia din 1968, de Polonia din 1980, care au semnalat că Europa nu se oprește la Zidul Berlinului, după ce, în 1953, germanii au amintit că diviziunile de la sfârșitul războiului nu pot rămâne. S-a realizat, în orice caz, aspirația […]

Citește mai mult

Cotitura Turciei?

De ani buni, Turcia a reținut atenția lumii sub cel puțin două aspecte majore. Pe de o parte, enorma dezvoltare economică, tehnico-științifică și explozia demografică, care au făcut din această țară, în ultima decadă, o putere regională. Pe de altă parte, emergența politicii islamiste în țara care intrase cu aproape un secol în urmă pe calea secularizării statului, inițiată de Kemal Atatürk. Fiind vorba de una dintre țările puternice și de o democrație pluralistă într-o țară islamică, interesul pentru schimbările din Turcia a fost mereu ridicat. Iar ceea ce se petrece astăzi – penalizarea dură și epurarea masivă de personal din armată, justiție, educație și presă – nu numai că mărește interesul, dar face inevitabilă întrebarea: se află Turcia în fața unei cotituri istorice? Schimbă această țară, care se revendică din democrație, cursul modernizator pe care a fost plasată de fondator și pe care a evoluat cu succes? Chiar dacă evenimentele rămân încă în desfășurare și nu permit pentru moment concluzii ultime, sunt necesare măcar ipoteze. Rațiunile pentru a pune întrebările de mai sus nu sunt noi. În definitiv, Erbakan (1996) a reluat Islamul politic, ca reacție la occidentalizarea din Turcia, încât a fost nevoie de intervenția armatei, garant al […]

Citește mai mult

Urmări ale Brexitului

Discuția privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europaenă amestecă date ale situației cu reacții de toate proveniențele, încât adevărul rămâne departe. Fiind vorba de o țară de pondere majoră și de un gest care pune sub semnul întrebării cursul Europei de după 1993, lucrurile trebuie lămurite. Se cuvin făcute mereu distincții. Bunăoară, între Europa și ideea europeană sau interpretarea de sine a culturii europene, apoi, între ideea europeană și asumarea ei politică, cum este astăzi Uniunea Europeană, și, în sfârșit, între proiectul Uniunii Europene și realități. Cine critică realitățile din Europa nu este neapărat ostil Uniunii Europene, căci poate să o facă și în numele proiectului. Nu se poate spune că cel care părăsește Uniunea Europeană respinge ideea europeană, căci poate fi în dezacord doar cu deciziile uniunii. Cine vede altfel ideea europeană nu este antieuropean. Deja acum câțiva ani, fostul președinte al Germaniei, Roman Herzog, titra neașteptat o intervenție – „Uniunea Europeană dăunează ideii europene” (Die EU schadet der Europa-Idee, în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, 15 Ianuarie 2010), dar nimeni din jur nu s-a gândit să-l eticheteze drept „antieuropean”! Venind însă pe terenul faptelor recente, trebuie spus că Brexitul nu este prima părăsire a Uniunii Europene. El vine după exitul […]

Citește mai mult

Oprirea terorismului

După Charlie Hebdo s-a crezut că așa ceva nu se va repeta. În urma tragediei de la Paris, din noiembrie 2015, s-a crezut la fel. După atacurile de la Bruxelles înclinația va fi aceeași. Au fost numeroase atacuri teroriste și după aproape fiecare a prevalat impresia terminării șirului. Orice așteptare a fost însă infirmată. Se poate trage concluzia că, în condițiile date, terorismul va mai lovi în Europa. Prea puține date în jur indică altceva. Amenințarea planează, dar cu terorismul  democrația nu are cum să coabiteze. Democrația nu poate nici să renunțe la valorile ei sau să le relativizeze, cum cere o dreaptă iluzionară. Dacă ar limita libertățile și drepturile existente, societățile democratice nu ar face decât jocul celor care instrumentează terorismul. Mai nou, însă, terorismul amenință să ajungă la arme nucleare, ceea ce mărește infinit pericolele deja existente. Ce este de făcut pentru a-l opri? Nu ne putem substitui serviciilor secrete, care au în răspundere urmărirea fenomenului și destrămarea din fașă a atacurilor. Foarte probabil că se lucrează cu forțe considerabile și cu rezultate în această direcție. Este însă cât se poate de evident că acțiunile secrete vizând demantelarea organizării terorismului – inclusiv a circuitelor bancare, a rețelelor informatice […]

Citește mai mult

Grecia și restanțele Europei

Jürgen Habermas critică sever acordul formal la care s-a ajuns în cazul crizei financiare și economice din Grecia. Argumentele sale, expuse într-un articol recent și într-un interviu memorabil din The Guardian (16 iulie 2015), citat acum pe mapamond, și sunt dintre cele mai grave puse în discuție. Reacția celui mai profilat gânditor de astăzi vizează procedura adoptării acordului dintre reprezentanții Uniunii Europene și cei ai guvernului elen. Aceasta ar fi redus Grecia la statutul unui „protectorat” și atestă „falimentul (bancrupcy)” Consiliului European, care nu a promovat „principiile democratice ale Uniunii Europene”. Nefiind altceva decât o „mixtură toxică de reforme structurale necesare ale statului și economiei și de impuneri (impositions) neoliberale”, acordul nu are cum să dea rezultate. Nici măcar ceea ce un bancher precum Mario Draghi a ajuns să ceară (vezi Suddeutsche Zeitung, 17 martie 2015), anume, mai multă „responsabilitate democratică (more democratic accountability)” în chestiunile financiare, nu a mai contat. Pe deasupra, nu se poate aplica un acord când un semnatar îl consideră din capul locului inacceptabil. Fără „restructurarea datoriilor”, grecii nu vor putea niciodată să achite datoria uriașă ce li se pune pe umeri, fie și lăsând la o parte faptul că nu este lămurit unde s-au dus […]

Citește mai mult

Europa actuală și războiul mondial

O nouă ideologie, ai cărei promotori sunt dominați de trecut până la a nu mai gândi ce se petrece astăzi, s-a instalat tacit. Se argumentează reflex, mai curând în clișee, adesea în pofida stărilor de lucruri. Trecutul se instrumentează pentru a abate atenția de la problemele zilei. Ca exemplu, teoria „războiului civil european” a devenit nucleul unei viziuni improvizate, luată însă ca orientare. Se consideră că războiul din 1917-1945 ar explica ceea ce s-a petrecut în Europa Centrală și Răsăriteană până în zilele noastre. Ne-am mișca, cum s-a spus, înăuntrul unui „trecut care nu vrea să treacă”. În fapt, trăim noi realități, iar după 2010, suntem într-o lume în schimbare, inclusiv în raport cu cea la care s-a ajuns, în mod salutar, în 1989, chiar dacă interpretările sunt inerte. După 1989, cel puțin, am intrat într-o lume ce pretinde noi delimitări. Aceasta deoarece problemele vieții de astăzi – oricât caută și la noi autori travestiți în istorici de ocazie să impună –  nu mai sunt cele de cu multe decenii în urmă, actorii situațiilor sunt diferiți, pericolele sunt noi, iar soluțiile nu pot fi construite cu analize întoarse cu fața spre trecut. Din aceste motive, și din multe altele, extrapolarea […]

Citește mai mult

Restanțe ale Europei

Chiar unii dintre cei care au contribuit substanțial la construcția Uniunii Europene sunt nemulțumiți observând că ponderea Europei în lume a scăzut în ultimul deceniu. Nu altcineva decât Helmut Schmidt arăta (deja în Die Mächte der Zukunft…, 2006) că, neavând politică externă elaborată, Europa nu are cum să acționeze profilat și nu poate, de pildă, să lege Rusia de propria evoluție. Un consilier de stat francez semnala că pericolul în Europa nu îl constituie atât recesiunea, cât “recesiunea fără sfârșit”(originată în îndatorare publică, a cărei abordare se ocolește încă) și inerție. Zilele trecute, fostul cancelar al Germaniei federale afirma că perspectivele Europei nu sunt deloc generoase. Nu insist asupra imaginii în afară. În optici americane, în Europa renasc demoni ai trecutului. În optici chineze, există țări europene, precum Germania, Franța, Anglia, dar mai mult nominal Europa unită. În optici israeliene, Europa nu și-a lămurit până la capăt istoria. În optici islamice, Europa revine în poziția de margine a unei lumi ce are centrul între Rabat și Djakarta. Într-o optică răspîndită, europenii trec anevoie dincolo de retorica valorilor istorice. Nu se poate pune orice pe umerii noii distribuții geopolitice, rezultată din consolidarea supraputerii hegemonice a SUA și ascensiunea Chinei la rangul […]

Citește mai mult

Lumea văzută din China

de Andrei Marga Suntem obișnuiți să vedem lumea prin “ochelarii” creați de opțiunile și valorile culturii europene (occidentală, după ce a mai fost considerată greacă, romană, iudeo-creștină, caracterizări ce au rămas insuficient precizate). Socotim tacit, ca un fel de reflex, că lumea în care trăim gravitează în jurul nostru, în comunitățile noastre avându-și centrul, cel puțin ca un mănunchi de criterii de  evaluare a ceea ce se petrece. Chiar dacă revoluția copernicană a avut loc de mult, tendința multor oameni este de a gîndi ptolemaic, doar că în coordonate împinse incomparabil mai departe. Puține au fost provocările istoriei la a gândi altfel, încât tendința s-a stabilizat și pare indiscutabilă. Cîteva cercetări majore recente ne atrag însă atenția că se află deja în ascensiune alternativa – o lume care este văzută altfel, iar imaginea este relevantă și are consecințe practice. Gilles Chance evoca (în volumul China and the Credit Crisis. The Emergence of a New Worldorder, John Willey & Sons, Singapore, 2010) rapiditatea reacției chinezilor la dificultăți, importanța pieței interne fără egal a țării devenite al doilea producător al lumii și trăgea concluzia că nu mai dă rezultate neîndoielnice privirea sistemului chinez cu optici europene (p.202). O tradiție de interpretare dominantă […]

Citește mai mult