Posts Tagged filosofie

De la animal la om

Reflecţia organizată asupra vieţii oamenilor a debutat după război cu cartea Dialektik der Aufklärung (Amsterdam, 1947). Oarecum de aşteptat, aceasta a pus în discuţie adevărurile tradiţiei. Prin sintagme şocante – “umanitatea a intrat de fapt într-o nouă barbarie” şi, odată ce se „confundă inteligenţa cu adversitatea faţă de spirit”, se desfăşoară „neobosita autodistrugere a iluminismului” –, Horkheimer şi Adorno chemau oamenii la autoexaminare. Teza centrală a cărţii – după care „supunerea a tot ceea ce este natural de către subiectul stăpân pe sine culminează, în cele din urmă, tocmai cu dominaţia a ceea ce este luat orbeşte ca obiectiv, a naturalului nud (blind Objektiven, Natürlichen)” – părea multora ermetică. Nu părea, însă, ermetic şi Kafka, până s-a perceput adâncimea interogării condiţiei individului într-o lume ce sporeşte alienările? Nu rămâne încifrat adesea Thomas Mann, cu viziunea transformării inteligenţei în sursă a acţiunilor diabolice? Ne aflăm, de fapt, în aceste opere, în faţa acelei formule a artei şi a filosofiei ce prinde ceea ce s-a petrecut în modernitatea târzie – o distorsionare a înseşi inteligenţei, raţiunii şi iluminării – şi anticipează riscurile. Îngrijoraţi de distorsiunile lumii civilizate, cei doi autori interogau felul în care oamenii se raportează la natură. Observaţia lor era […]

Citește mai mult

Răul ca problemă

Ne întlnim cu răul în multiple ipostaze. Bunăoară, săptămâna în curs a fost a decidenților ultimei decade, care au traficat funcții publice, în vreme ce tăiau anapoda din veniturile angajaților. Se văd acum bine roadele confuzionării sistematice a valorilor și ale ascensiunii diletanților, într-o societate ce luptă cu sărăcia. Se mai vede cum unii îi împiedică pe alții să-și valorifice pregătirea, discreditându-i în toate felurile, într-o țară ce are nevoie de inovație ca de oxigen. Nu de mult, un aviator a fost ars de viu, iar un ziarist a fost decapitat. Recent, s-au comemorat atrocitățile de la Auschwitz. Răul este prea răspândit ca să mai fie nevoie de multe exemple. Dar nu cumva, tocmai de aceea, îl nesocotim și ne preocupă prea puțin? Poate că ar trebui întoarsă foaia și văzută nu numai fața acceptabilă a realității, ci și cea în care răul își face de cap. O autoare sensibilă la suferință (vezi Susan Neiman, Evil în Modern Thought. An Alternative History of Philosophy, Princeton University Press, 2002) a și propus, de pildă, rescrierea istoriei filosofiei din punctul de vedere al abordării răului. Numai așa, filosofia devenită canonică ar mai putea fi pusă în legătură cu istoria trăită. În orice […]

Citește mai mult

Pragmatismul reflexiv

Atunci cînd am lansat a treia ediție a volumului Introducere în filosofia contemporană (Editura Compania, București, 2014, 656 p.) un ziarist prestigios m-a întrebat unde mă inserez filosofic printre filosofiile evocate. În definitiv, nu poți scrie nici istoria filosofiei fără a angaja o filosofie. Nu poți, în general, ajunge la exprimări fără o filosofie, fie ea și subiacentă.  Am avut atunci la dispoziție timp doar pentru a schița răspunsul meu: filosofarea mea poate fi numită, în taxonomiile existente, pragmatism reflexiv.  Acum răspund ceva mai detaliat, în două articole legate– primul, întitulat Pragmatismul reflexiv, al doilea, sub titlul Revenirea la sens. Aduc aici în formă mai eliberată de context și mai orientată spre concepte autoprezentarea pe care am făcut-o în conferința Die Funktion der kritischen Theorie im Transformationsprozess Osteuropas pe care am susținut-o la Universitatea din Erlangen (tipărită în Cristian Alvarado, Philipp Echinger, Hrsg., Identität und Unterschied. Zur Theorie von Kultur, Differenz und Transdifferenz, Transcript Verlag, Bielefeld, 2010, pp.263-275, în românește în Andrei Marga, Diagnoze. Articole și eseuri, Eikon, Cluj-Napoca, 2008, pp.431-458), ce lămurește ascendența mea în tradiția „teoriei critice” și profilarea în cadrul ei.   Pragmatismul reflexiv   Charles S.Peirce a pus în mișcare pragmatismul ca filosofie cu celebra „maximă […]

Citește mai mult

O scriere filosofică de cotitură

După ce ani la rînd a adus obiecții la filosofia „școlii de la Frankfurt” , la începutul anilor nouăzeci  Joseph Cardinal Ratzinger și-a schimbat evaluarea. Ocazia a fost tocmai relectura celebrei cărți a lui Adorno și Horkheimer, Dialektik der Aufklärung (tipărită, după cîțiva ani de la redactare, mai întîi la editura Querido, Amsterdam, 1947) și, înainte de toate, evenimentele petrecute între timp în societățile modernității tîrzii. Această scriere a captat – precum, în cursul unui mai bine de un secol, scrierile care au suscitat dezbaterile: Fenomenologia spiritului a lui Hegel sau Critica economiei politice a lui Marx sau Despre geneologia moralei a lui Nietzsche sau Economie și societate a lui Max Weber sau Parlamentarismul astăzi a lui Carl Schmitt sau Ființă și timp a lui Heidegger sau Krisis a lui Husserl sau Sistemul societăților moderne a lui Parsons  sau Societatea societății a lui Luhmann sau Teoria acțiunii comunicative a lui Habermas –  probleme de importanță crucială trăite în societățile moderne și originate în fundamentele lor. Poate mai mult decît unele dintre scrierile amintite, care au jalonat discursul crizei modernității, Dialektik der Aufklärung a anticipat ceea ce se petrece astăzi în societățile modernității tîrzii. Să luăm act de noua evaluare a […]

Citește mai mult