Posts Tagged istorie

Ieșirea din indiferență

Indiferența înseamnă a privi chestiuni grave, ce ating soarta altora, ca oarecari și a trece pe lângă ele. Bunăoară, indiferență înseamnă a nu vedea sărăcia și lipsurile ce lovesc în jur, a nu observa că viața multor oameni se reduce la suferințe, că se comit hoții și nedreptăți, că impostura a luat sub control instituții, că ameliorările sunt rare, că efortul onest nu are trecere, că destui decidenți sunt nepregătiți. Nu este ceva nou în toate acestea. Ne amintim aproape spontan tulburătoarea nuvelă Proștii, a lui Liviu Rebreanu. Oameni umili își pregătesc cu mult timp înainte o călătorie cu trenul spre a-și rezolva treburi de viață, așteaptă apoi un tren care circulă rar, pe peronul improvizat. Trenul vine, ei nu apucă să urce și rămân să-și consume singuri necazul. Sau mărturisirea plină de sugestii a pastorului Niemöller. Spre a-i aresta, “naziștii au venit mai întâi pentru comuniști, iar eu nu am ridicat glasul deoarece nu eram comunist. Apoi au venit pentru evrei, iar eu nu am ridicat glasul căci nu eram evreu. Apoi au venit pentru sindicaliști, iar eu nu am ridicat glasul deoarece nu eram sindicalist. Apoi au venit pentru catolici, iar eu nu am ridicat glasul căci eram […]

Citește mai mult

Europa actuală și războiul mondial

O nouă ideologie, ai cărei promotori sunt dominați de trecut până la a nu mai gândi ce se petrece astăzi, s-a instalat tacit. Se argumentează reflex, mai curând în clișee, adesea în pofida stărilor de lucruri. Trecutul se instrumentează pentru a abate atenția de la problemele zilei. Ca exemplu, teoria „războiului civil european” a devenit nucleul unei viziuni improvizate, luată însă ca orientare. Se consideră că războiul din 1917-1945 ar explica ceea ce s-a petrecut în Europa Centrală și Răsăriteană până în zilele noastre. Ne-am mișca, cum s-a spus, înăuntrul unui „trecut care nu vrea să treacă”. În fapt, trăim noi realități, iar după 2010, suntem într-o lume în schimbare, inclusiv în raport cu cea la care s-a ajuns, în mod salutar, în 1989, chiar dacă interpretările sunt inerte. După 1989, cel puțin, am intrat într-o lume ce pretinde noi delimitări. Aceasta deoarece problemele vieții de astăzi – oricât caută și la noi autori travestiți în istorici de ocazie să impună –  nu mai sunt cele de cu multe decenii în urmă, actorii situațiilor sunt diferiți, pericolele sunt noi, iar soluțiile nu pot fi construite cu analize întoarse cu fața spre trecut. Din aceste motive, și din multe altele, extrapolarea […]

Citește mai mult

Isus istoric. Unde s-a ajuns?

Una dintre marile înnoiri ale culturii moderne provine din expansiunea cercetării istorice a căii pe care Isus din Nazaret a devenit Isus Hristos. De personalitatea lui Isus este legată, cum se știe, inițierea unei dizidențe în sânul iudaismului, care a dus, istoricește, la apariția celei mai influente religii – creștinismul. De departe cea mai cunoscută personalitate a antichității, Isus a inspirat deja de aproape două milenii omenirea. În raport cu învățătura și viața sa au luat ființă curente de gândire care au hotărît cursul istoriei. Cercetarea istorică a lui Isus are astfel importanță mai  mult  decât  istorică:  ea  marchează înțelegerea  de  sine  a umanității.  Dincoace de împrejurarea că iudeii și creștinii privesc diferit unele dintre aspectele istoriei și de faptul că sunt sensibile diferențe între protestanți, catolici și ortodocși, se poate spune că cercetarea lui Isus sub aspect istoric este un bun comun al bisericilor și al iudaismului și creștinismului. Ea confirmă, la rândul ei, optica – reprezentată de la apostolul Pavel la Rosenzweig și, apoi, la Ratzinger – potrivit căreia nu avem de a face în relația iudaism-creștinism cu religii diferite, ci cu o singură religie, ce se ramifică în funcție de două căi ale mântuirii (redempțiunii). Nu se […]

Citește mai mult

Shlomo Leibovici – Laiș în fața istoriei

Mulți oameni sunt pricepuți în sfera lor de preocupări, dar puțini se angajează cu toată ființa  pentru convingerile pe care le mărturisesc, lăsând astfel în seama altora să și facă ceea ce trebuie. Shlomo Leibovici-Laiș a fost o personalitate care nu trecea indiferentă printre ceilalți. El a întruchipat acel profil uman integrativ care reunește sensibilitatea față de viața celor din jur, înțelegerea cauzelor neajunsurilor, înțelepciunea deciziei, curajul opiniei proprii și acțiunea în consecință, pe care istoria evreiască a oferit-o de multe ori lumii. De aceea, din prima clipă, l-am prețuit și l-am admirat, iar sfaturile sale le-am căutat.  L-am cunoscut după ce am primit, în 2001, scrisoarea prin care mă anunța că mi s-au acordat premiul ACMEOR și Medalia Jerusalimului. Mi-am prezentat cu nedisimulată emoție discursul la Primăria din Tel Aviv – o exegeză succintă a operei lui Franz Rosenzweig și a cotiturii pe care acesta a produs-o în filosofia lumii. Shlomo Leibovici-Laiș a apreciat din prima clipă analiza, relatîndu-mi multe detalii despre celebrul gânditor din Frankfurt am Main. Apoi, am avut întâlniri și discuții, de a lungul anilor și înăuntrul unei prietenii pe care am socotit-o dintre cele mai veritabile de care am avut parte. M-a impresionat, pot spune, […]

Citește mai mult

Arheologie biblică

de  Andrei Marga Este fascinant să observi ce se petrece în câmpul tot mai important al religiei, atât cu privire la scripturi și istoria lor, cât și în ceea ce privește conceptualizările teologice și eclesiale. Două prejudecăți se cer însă mereu depășite. Prima este opinia că nu ar fi nimic nou sub soare în religii, încât ne-am putea rezema pe ceea ce știm deja. A doua prejudecată este că doar credința trăită în intimitate contează, restul, acțiunile personale și alte manifestări exterioare, fiind nesemnificativ. Ambele prejudecăți întâmpină astăzi contraargumente hotărâtoare (pe unele le-am desfășurat în volumele Religia în era globalizării, 2005, și Teologia șiphilosophia hodje, 2008). Aceste contraargumente sunt parte a culturii de astăzi, încât cel care este în mod serios religios și responsabil le ia în seamă. După cum ar trebui să le ia în seamă și cei care se pronunță asupra religiei. Pentru cine împărtășește tradiția iudeo-creștină (folosesc acest termen consacrat de Jean Danielou) rămâne crucială relația dintre „Iisus escatologic” și „Iisus istoric”, adică dintre Iisus redat de Noul Testament ca mesia și Iisus prezentat de cercetările istorice din ultimii două sute cincizeci de ani, în fapt de la Reimarus încoace. Suntem după schimbări majore, iar generațiile care […]

Citește mai mult