Posts Tagged politica

Păstrează-ți principiile, chiar dacă este să pierzi mandatul !

Într-o atmosferă de political correctness, în care conformismul bântuie nestingherit printre lideri politici și intelectuali, reflecțiile lui Helmut Schmidt erau la polul opus. De aceea, pe piața cărților s-au înmulțit nu numai evocările biografice ce i se consacră, ci și interviurile cu fostul cancelar federal. Dintre acestea din urmă se detașează cel realizat de redactorul șef al săptămânalului Die Zeit, Giovanni di Lorenzo, sub titlul Auf eine Zigarette mit Helmut Schmidt (Kiepenheuer & Witsch, Köln, 2016). Formula aleasă, câte un interviu la o proverbială țigară, vreme de săptămâni, a dus la etalarea unor vederi deloc convenționale într-o carte fermecătoare, ce ia distanță de degradarea actuală a politicii. Poate că nu întâmplător, volumul debutează cu relatarea celei care a gestionat miile de pagini ale cărților lui Helmut Schmidt. Secretara pune în lumină delicatețea autorului. Atunci când întreba la telefon “ați primit manuscrisul?” trebuia înțeles de fapt “cât de avansată este dactilografierea?”, când întrebarea era “manuscrisul este lizibil?”, trebuia tradus: “aș vrea să primesc textul dactilografiat”. Vis-a-vis de pălăvrăgeala care a umplut interacțiunile oamenilor, la Helmut Schmidt “laudă era atunci când nu spunea nimic (Lob war wenn er gar nichts sagt)” (p.15). La el cuvintele și tăcerile aveau întotdeauna greutate. Pentru a-și […]

Citește mai mult

Proteste și urmări

Mișcările de protest din Capitală și din alte orașe, Timișoara, Sibiu, Constanța, Cluj-Napoca, nu ar trebui să surprindă. Desigur că tragicul deznodământ al concertului de la clubul „Colectiv” le-a declanșat, dar se înșală cine le-ar reduce la acesta. Nemulțumirea în țară este vastă și nu de câteva zile. Rațiunile sunt numeroase. Oriunde mergi – la oraș și la sat, în instituții și firme, în nord și sud, est și vest – întrebările sunt aceleași: De ce se strică orice? De ce nu se rezolvă nimic? Nimeni nu vede abuzurile? Chiar nimeni nu răspunde? Au fost alegeri prezidențiale care au înlocuit vârful unui regim detestat, dar nu au adus încă schimbarea așteptată. Mișcările de protest au pus în lumină – fie și în lozinci uneori naive – o seamă de fapte. Privatizarea industriei s-a făcut – spre deosebire de reușita altor țări – cu două efecte nefaste: dezindustrializarea și îmbogățirea frauduloasă a unora. Aruncarea în șomaj a sute de mii de oameni și  lipsa de orizont au urmat. Democrația – în alte țări veritabil motor al schimbărilor benefice – s-a oprit la tehnici de manipulare, încât planează îndoiala asupra legitimității aleșilor. Decidenții par să nu cunoască faptul că în democrație nu-și […]

Citește mai mult

Precizare pentru Băsescu

Îmi repugnă referința la persoane, iar atacul la persoană nu îl practic. Îmi repugnă cu atât mai mult referința la Traian Băsescu, din motive cunoscute. Dacă cineva are paciența să citească arhivele (declarații ale miniștrilor, intervenții publice etc.), va observa că am fost între primii, dintre miniștrii în funcțiune, care, în timp, au atras atenția asupra faptului că Traian Băsescu minte. Dacă cineva are și mai multă paciență să citească analize, va sesiza că am atras atenția între cei dintâi asupra patologiilor regimului său și am făcut analogia cu măsurile unor figuri de tristă amintire. Nu mă aștept ca Traian Băsescu să aibă o atitudine corectă, fie ea și în reacție. Nu mă așteptam, însă, nici ca fostul președinte să se agațe de construcții propagandistice ieftine ale acoperiților săi. Iată însă că s-a agățat (cum aflu despre postarea sa Facebook, prin televiziune) și aduce în discuție fabricația privind „caloriferul”. Ca fapt istoric, la o masă rotundă la „Realitatea”, în 2012, am adus în discuție creații recunoscute universal (cu probe indubitabile luate din menționări străine!) datorate unora dintre cei care au trăit pe aceste meleaguri: crearea primei reviste de literatură comparată de către Hugo Melzl și Samuel Brassai, inițierea logicii interogațiilor […]

Citește mai mult

Restanțe ale Europei

Chiar unii dintre cei care au contribuit substanțial la construcția Uniunii Europene sunt nemulțumiți observând că ponderea Europei în lume a scăzut în ultimul deceniu. Nu altcineva decât Helmut Schmidt arăta (deja în Die Mächte der Zukunft…, 2006) că, neavând politică externă elaborată, Europa nu are cum să acționeze profilat și nu poate, de pildă, să lege Rusia de propria evoluție. Un consilier de stat francez semnala că pericolul în Europa nu îl constituie atât recesiunea, cât “recesiunea fără sfârșit”(originată în îndatorare publică, a cărei abordare se ocolește încă) și inerție. Zilele trecute, fostul cancelar al Germaniei federale afirma că perspectivele Europei nu sunt deloc generoase. Nu insist asupra imaginii în afară. În optici americane, în Europa renasc demoni ai trecutului. În optici chineze, există țări europene, precum Germania, Franța, Anglia, dar mai mult nominal Europa unită. În optici israeliene, Europa nu și-a lămurit până la capăt istoria. În optici islamice, Europa revine în poziția de margine a unei lumi ce are centrul între Rabat și Djakarta. Într-o optică răspîndită, europenii trec anevoie dincolo de retorica valorilor istorice. Nu se poate pune orice pe umerii noii distribuții geopolitice, rezultată din consolidarea supraputerii hegemonice a SUA și ascensiunea Chinei la rangul […]

Citește mai mult

Puterea și folosirea ei

Puterea trece din din nou ca argument în viața internă și în spațiul internațional. Altădată ea era asumată tacit în dezbateri, dar, pe față, se apela la acțiuni în comun – în vremuri mai recente, la „democrație” și „dezbatere”, respectiv la „destindere” și „cooperare”. Acum puterea este invocată deschis și se consideră că nu ar fi realist să fie ignorată în abordarea situațiilor. Să observăm de această dată cum stau lucrurile în viața internațională, mai ales. Momentul de cotitură, în istoria recentă, a fost reacția legitimă a Statelor Unite ale Americii la atacarea New York-ului și Washington-ului de către teroriști islamici, în 11 septembrie 2001. O țară atacată are dreptul să reacționeze cu întreaga ei putere. Pe de altă parte, terorismul însuși atestă că, între timp, în lume s-a constituit o putere de un fel nou. Ea nu mai este concentrată în unități militare și în mâinile unor decidenți localizabili, ci în rețele difuze, organizate militar, bancar și politic. Contra acestora nu se poate lupta în câmp precis, cu tancuri și avioane. În orice caz, lumea s-a schimbat după 2001. Acum ne aflăm într-o fază a istoriei în care puterea este socotită resursă principală. Se consideră că, până să se […]

Citește mai mult

Repere franceze

Cu ani în urmă, reactionam la nesăbuita depreciere a Franței din percepția unor oficiali de la București. Reproșul pretinsei “luări a tainului” de către un demnitar francez  devenise oarecum paradigmă. Am amintit atunci (vezi Andrei Marga, Criza și după criză. Schimbarea lumii, Eikon, Cluj-Napoca, 2012) că Franța a fost avocatul României la intrarea în NATO și UE și rămâne putere influentă în lumea de astăzi (prima destinație turistică a lumii, al treilea loc, după SUA și China, în ordinea atragerii investițiilor externe, țara cu sprijin ridicat pentru educația preuniversitară, loc clasic al efervescenței intelectuale etc.), a cărei susținere este importantă. Observam, pe de altă parte, că Franța nu este promovată suficient. Ca rector, de exemplu, a trebuit să-i conving pe beneficiarii sprijinului venit din partea acestei țări să constituie o organizație alumni, care să-și răspândească experiența franceză. Putem discuta ierarhii ale epocii și recunoaște, de pildă, SUA ca putere hegemonică, China ca a doua supraputere economică, Germania ca putere în revenire, Rusia ca putere în reconstrucție, Anglia ca putere continuă, Turcia și Polonia ca puteri emergente. În mod sigur, însă, Franța este unul dintre actorii economici, politici și militari de prim plan ai lumii. Revenit în urmă cu o lună […]

Citește mai mult

China și diplomația armoniei

Societățile de astăzi se dovedesc dependente mai mult ca oricând de ceea ce se numește, de la Niklas Luhmann încoace, „societatea mondială”. Nu orice   se poate pune în seama dependenței (de pildă, lipsa de proiecte proprii, selecția greșită a personalului, sărăcia de idei, deformarea democrației etc.), dar cine vrea dezvoltare și modernizare, întâlnește forțele societății în format mare. Pe acest fundal, geopolitica nu numai că a fost reabilitată, dar tinde să integreze cunoașterea lumii actuale. În cadrul ei, observarea politicii externe a Chinei, unul dintre actorii principali ai „societății mondiale” actuale, nu mai este un gest exotic, ci are importanță practică pentru oricine. Ascensiunea globală a Chinei, începută  cu vizita președintelui american la Beijing, în 1972, și cu reorientarea, în 1978, a politicii chineze, sub Deng Xiaoping, este socotită, pe drept, cel mai important eveniment politic al erei globalizării. Este, în fapt, și ceea ce a schimbat cel mai mult situația din lume. Desigur că și politica celei mai populate țări a trebuit să facă adaptarea la noua poziție, ca a doua supraputere economică a lumii. Pe de o parte, China trebuia să prevină răspândirea impresiei că pe scenă apare o forță ce amenință ordinea, pe de altă parte, chiar […]

Citește mai mult

Cum evaluăm opiniile altora?

În jurul nostru, unele persoane se reped să evalueze opiniile altora și dau sentințe. Departe de mine gândul de a contesta dreptul cuiva de a evalua. Ceea ce mă determină să intervin este constatarea că cei care se reped comit erori ce vin tot dintr-o ideologie: cea a accesului privilegiat la adevăr și dreptate. Și observația că, în loc să se combată idei, se atacă persoane. Știm prea bine că în orice situație istorică se ridică personalități care se implică în dezbaterea publică și-și iau pe umeri răspunderi. Așa se petrec lucrurile oricând. În ultimul secol „cazuri” precum Heidegger, John Dewey, Karl Barth, Ernst Jünger, Carl Schmitt, Georg Lukacs, Ernst Bloch, Jean Paul Sartre, Norberto Bobbio, Hans Georg Gadamer, Herbert von Karajan sunt cunoscute. La noi, recent, un mare actor a fost blamat pentru că a avut o opțiune politică, alta decât a celui care evaluează. Sau, mai nou, s-a pretins că cineva nu poate fi consilier la Cotroceni după peregrinări în diferite partide, înainte de a-l consilia cu succes pe câștigătorul alegerilor prezindențiale. Sînt multe alte exemple. Altădată, Lucian Blaga a pătimit pentru că a fost ambasadorul unui regim. Pe Liviu Rebreanu îl aștepta o soartă analogă. Alții au […]

Citește mai mult

Politică și onestitate

Politică și onestitate   de Andrei Marga Democrația bine înțeleasă nu se închide în agitația cu care politica este confundată, ci pleacă de la ceea ce trebuie să fie politica spre a evalua ceea ce se petrece. Nu este vorba aici de a aplica politicii vreo moralizare, ci de a începe cu ceea ce fac în politică oamenii atunci când sunt responsabili. Chiar și în  exersata democrație americană s-a resimțit nevoia unei alte conceperi a politicii decât epuizanta luptă pentru putere. O asemenea luptă oferă spectacol, dar nu rezolvă problemele cetățenilor. 1. O cotitură în politică Cel care este considerat, cu destule motive, cel mai mare gânditor politic al secolului al XX-lea, John Rawls, și-a asumat să lege din nou politica de dreptate (justice) și, mai departe, de onestitate (fairness). El a oferit o formulare a politicii în care Constituția are o importanță hotărâtoare, iar convingerile cetățenilor sunt valori conducătoare. Patru dintre ideile sale ne interesează aici. Politica se face cu gândul nu numai la interese, ci și la principii. „Dreptatea ca onestitate (justice as fairness) începe cu ideea că, acolo unde sunt necesare principii comune și în avantajul fiecăruia, acestea trebuie elaborate din punctul de vedere al unei situații […]

Citește mai mult

Nesfârșita tranziție

de Andrei Marga După 1989, România a căutat să ducă reformele până la capăt și să intre, asigurând bunăstare și democrație cetățenilor ei, între țările lumii civilizate. Această căutare este încă departe de rezultatele dorite. Care sunt cauzele? Întrebarea se repune odată cu prăbușirea celei mai recente forganizări în care s-a făcut încercarea – Uniunea Social Liberală. O societate poate fi examinată sub aspectul economiei, al administrației, al politicii și al culturii ei. Nu se poate ocoli nici în cazul României observația că politica este sistemul ce conduce evoluția. M-am referit în alt loc (vezi, de pildă, Andrei Marga, România actuală.Diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011) la starea societății românești. Aici mă opresc doar asupra întrebării: de ce nu reușește în România încercarea recentă de a încheia capitolul tranziției (sau al postcomunismului)? Știm prea bine că tranziția presupune reforme care sunt mai mult decât îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, cum se crede. În plus, s-a putut observa că unele reforme au fost deteriorate după negocierile de aderare (vezi, de pildă, crearea pieței de capital, educația etc.). Negocierile pe unele capitole (precum agricultura, resursele naturale etc.) au fost diletante și au nevoie de corectură. Reformele anilor nouăzeci trebuie completate și, peste […]

Citește mai mult