Posts Tagged religie

Religia chineză?

Pentru europeni, religia este un complex de idei, trăiri, acțiuni și instituții. Ea înseamnă cinci componente reunite: a) „revelație” din partea lui Dumnezeu, care se îngrijește ca ființele create după chipul și asemănarea sa să cunoască ceea ce au de făcut pentru a  se împărtăși din fericirea existenței în care au fost plasate; b) „mântuire (redempțiune)” pentru cei merituoși, pe căi pe care cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamul – le-au diversificat; c) „liturghie” – ceremonial de chemare a voinței divine să intervină în viața oamenilor spre a o favoriza; d) „organizare în societate” – sinagoga, biserica, moscheea – cu ierarhii specifice; e) „credință” – adică nu doar asumarea existenței lui Dumnezeu, ci și punerea soartei celui care crede în mâinile Sale. Această concepere a religiei ce include, așadar, revelația, mântuirea, liturghia, instituția, credința este cea care a modelat, de multe secole, însăși noțiunea de religie. Iudeo-creștinismul a devenit prototipul înțelegerii religiei, Jerusalimul fiind originea acesteia. Tocmai din perspectiva acestei conceperi, religia a și fost înțeleasă multă vreme. În fapt până la expansiunea studiilor de antropologie culturală din epoca colonială a Europei, care a adus în discuție diversitatea credințelor și a lărgit oarecum conceptul. Este evident că, […]

Citește mai mult

Isus istoric. Unde s-a ajuns?

Una dintre marile înnoiri ale culturii moderne provine din expansiunea cercetării istorice a căii pe care Isus din Nazaret a devenit Isus Hristos. De personalitatea lui Isus este legată, cum se știe, inițierea unei dizidențe în sânul iudaismului, care a dus, istoricește, la apariția celei mai influente religii – creștinismul. De departe cea mai cunoscută personalitate a antichității, Isus a inspirat deja de aproape două milenii omenirea. În raport cu învățătura și viața sa au luat ființă curente de gândire care au hotărît cursul istoriei. Cercetarea istorică a lui Isus are astfel importanță mai  mult  decât  istorică:  ea  marchează înțelegerea  de  sine  a umanității.  Dincoace de împrejurarea că iudeii și creștinii privesc diferit unele dintre aspectele istoriei și de faptul că sunt sensibile diferențe între protestanți, catolici și ortodocși, se poate spune că cercetarea lui Isus sub aspect istoric este un bun comun al bisericilor și al iudaismului și creștinismului. Ea confirmă, la rândul ei, optica – reprezentată de la apostolul Pavel la Rosenzweig și, apoi, la Ratzinger – potrivit căreia nu avem de a face în relația iudaism-creștinism cu religii diferite, ci cu o singură religie, ce se ramifică în funcție de două căi ale mântuirii (redempțiunii). Nu se […]

Citește mai mult

Pontificatul lui Francisc

de Andrei Marga La sfârșitul săptămânii trecute, publicații precum „The Telegraph” sau „La civilta cattolica” anunțau interviul cu Papa Francisc și rezumau ceea ce considerau a fi nou. Este limpede că după șase luni de pontificat încep să ia formă explicită schimbările ce intervin în abordarea Bisericii, societății și lumii odată cu noul pontif. Fiind vorba de o instituție cu pondere majoră în viața umanității, interesul pentru pontificat rămâne, firește, mare, chiar și în această epocă de secularizare a conștiințelor și de expansiune a unei religiozități după ureche și frecvent improvizată. În plus, noul papă vine, în premieră, din cultura extraordinar de fecundă în urmări a iezuiților (Karl Rahner fiind reperul său dintre teologii secolului trecut), cu experiența pastorală din America Latină și cu o formație teologică desăvârșită la Frankfurt am Main, sub influența lui Romano Guardini. Peste toate, stăruie întrebarea: care va fi direcția de acțiune caracteristică a Papei Francisc? Se știe prea bine că papii aleși în perioada postbelică au marcat, fiecare, istoria. Bunăoară, Ioan al XXIII-lea și-a asumat  acel aggiornamento teologic și eclesial ce a schimbat profund cursul lumii, Paul al VI-lea a condus grupul de teologi de rară calificare (de Lubac, Congar, Ratzinger, Kung și alții) […]

Citește mai mult

Despre credință

de Andrei Marga Chestionarele aplicate în Europa în ultimele decenii (vezi concludenta analiză din Hermann Denz, Hrsg., Die europäische Seele. Leben und Glauben in Europa, Czernin, Wien, 2002) dau ca rezultat ușoara, dar continua creștere a ponderii credincioșilor. Unii sociologi ne previn că aceasta nu înseamnă creșterea religiozității. Dar religia înseamnă credință, încât se pune întrebarea „ce înțelegem prin credință?”. Și atunci când vedem mulțimi îmbulzindu-se la moaște nu putem să nu ne întrebăm despre ce fel de credință este vorba. Nu ne putem reprima întrebarea când întâlnim preoți avari, care fac orice compromis să adune averi pământești, în pofida a ceea ce predică. Sau păstori preocupați mai curând de aranjamente cu autoritățile decât de samavolniciile din jur. Nu o putem face nici când televiziunile se umplu, la Crăciun și Paște, de discuții de prost gust despre tăiatul porcilor și sacrificarea mieilor și despre „bucate”, evident fără vreo legătură cu ceea ce s-a petrecut odinioară în jurul Jerusalimului. Întrebarea revine când vedem teologi care au o informație lacunară chiar despre Iisus și apostoli. În sfârșit, întrebarea „ce este credința?” nu poate fi ocolită nici atunci când unii dintre cei care spun că fac cercetare științifică perorează neinformați asupra relațiilor cu […]

Citește mai mult