Posts Tagged Romania

Urmări ale Brexitului

Discuția privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europaenă amestecă date ale situației cu reacții de toate proveniențele, încât adevărul rămâne departe. Fiind vorba de o țară de pondere majoră și de un gest care pune sub semnul întrebării cursul Europei de după 1993, lucrurile trebuie lămurite. Se cuvin făcute mereu distincții. Bunăoară, între Europa și ideea europeană sau interpretarea de sine a culturii europene, apoi, între ideea europeană și asumarea ei politică, cum este astăzi Uniunea Europeană, și, în sfârșit, între proiectul Uniunii Europene și realități. Cine critică realitățile din Europa nu este neapărat ostil Uniunii Europene, căci poate să o facă și în numele proiectului. Nu se poate spune că cel care părăsește Uniunea Europeană respinge ideea europeană, căci poate fi în dezacord doar cu deciziile uniunii. Cine vede altfel ideea europeană nu este antieuropean. Deja acum câțiva ani, fostul președinte al Germaniei, Roman Herzog, titra neașteptat o intervenție – „Uniunea Europeană dăunează ideii europene” (Die EU schadet der Europa-Idee, în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, 15 Ianuarie 2010), dar nimeni din jur nu s-a gândit să-l eticheteze drept „antieuropean”! Venind însă pe terenul faptelor recente, trebuie spus că Brexitul nu este prima părăsire a Uniunii Europene. El vine după exitul […]

Citește mai mult

Lacunele politicii externe

Lacunele politicii externe se văd de ani buni, cu ochiul liber. Într-o audiere la comisiile Parlamentului, din 7 mai 2012, am menționat “insuficienta fructificare a cadrului de cooperare stabilit cu SUA și țările din Uniunea Europeană”, “relativa stagnare a relațiilor cu China, Rusia, Turcia și alte țări”, “efectele economice prea mici ale acțiunii externe”, “absența oricărei viziuni”, “prestigiu diminuat în ultimii ani”, “personal prea redus și ocuparea posturilor aproape exclusiv prin numire, chiar și a acelora în care alte țări practică concursul” (Romeo Couți, România într-o lume în schimbare. Interviuri cu Andrei Marga, Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013, p.11). Aceste lacune nu numai că nu au fost depășite, dar cu timpul, într-o atmosferă de suficiență, trec ca ceva normal. S-a ajuns astfel ca politica externă să fie redusă la formalisme protocolare. Contactele oficiale au consecințe minuscule. Prea rar sociologii sau istoricii se apropie de politica externă (ca altădată, de pildă, Virgil Bărbat sau Gheorghe Brătianu), iar cei care o pun în aplicare sunt  mimetici. Nu prea lasă să se vadă că au ceva de spus, în afară de clișee uzuale. S-a putut constata aceasta, din nou, în ultimul an, în criza Ucrainei. Într-o chestiune în care România putea juca un rol […]

Citește mai mult

Justiția în impas

Discuția despre justiție, la noi, bate pasul pe loc din cauza problemelor rău puse. Bunăoară, unii proclamă suficiența de sine a sistemului judiciar și confundă la grămadă soluțiile acestuia cu dreptul, ba chiar cu justiția. Aceștia le pretind tuturor –  cu totul anacronic în epoca comunicării – tăcerea asupra procedurilor și deciziilor ce afectează, fie și potențial, orice cetățean. În orice discuție asupra justiției este de asumat că dreptatea (justice, Gerechtigkeit) este valoare fondatoare a societății, că ea se promovează prin legi, că legea se aplică prin sentințe date în instanțe de cei îndrituiți. Mai este de asumat că imparțialitatea judecării spețelor și independența actului judiciar sunt valori ce  fac o societate  astfel încât să merite să se trăiască în ea. Din toate acestea nu rezultă, însă, nicidecum, că o instanță nu poate fi concurată, că sentințele aplică automat legea, că legea și sistemul judiciar realizează din capul locului justiția, că, într-un cuvânt, acțiunea judiciară este imună la erori. Valoarea justiție este sfântă, dar nu rezultă de nicăieri că dreptul și aplicarea regulilor de drept sunt indiscutabile. Nu rezultă deloc nici că imparțialitatea judecării și independența justiției ar fi ceva de seră, încât exclud, la rândul lor, orice discuție. Din […]

Citește mai mult

Punct și de la capăt

Cine ia decizii în România actuală se află în fața alternativei: să continue abordarea din ultima decadă sau să  procedeze la reconstrucție? Ambele variante au avocați. În condiții normale, însă, ceva se continuă atunci când a adus ceva pozitiv. Din nefericire, cei zece ani trecuți nu pot fi citați sub acest aspect. Se invocă intrarea în UE și NATO, dar, la drept vorbind, aceasta s-a pregătit în regimurile anterioare. Acțiunile anticorupție s-au soldat deocamdată cu sporirea corupției. Iar dacă se pretind „reforme”, atunci avem de a face doar cu o confuzie de termeni. Nici în educație, sănătate sau în alte sectoare nu a fost vorba decât de încropeli, iar măsurile au mărit de fapt dezorientarea. Peste toate, au fost ani irosiți în pălăvrăgeli și lupte oarbe, din care nu a rămas nici măcar un proiect, în vreme ce alte țări au înaintat, chiar și în criza din 2008-2014 sau în mediul noii sciziuni internaționale. Nu mai vorbim de vasta învrăjbire ce a rezultat în societate din  confuzia valorilor. Dincolo de flatări de ocazie, situația este dificilă, încât reconstrucția nu are alternativă mai bună. „Punct și de la capăt”, cum s-a spus, este formula potrivită. Am argumentat cu ani în urmă […]

Citește mai mult

Împotmolirea reformelor

În 1996, candidații la alegeri erau evaluați după capacitatea de a face reformă, iar în urmă cu zece ani, reforma mai era pe agenda guvernului.Tranziția de la socialismul oriental la societatea deschisă a inclus de la început reforme pentru intrarea în Uniunea Europeană și în NATO, încît deviza era la ordinea zilei. Educația și formarea profesională au fost, grație reformării, în 2000, primul capitol închis în negocierile de la Bruxelles, iar guvernele Isărescu și Năstase au izbutit, succesiv, negocierea celorlalte capitole, până în 2004. Între timp, reformele din țara noastră s-au împotmolit. Referința la ele este acum doar nominală. Explicația opririi reformelor în România ultimei decade rezidă în cel puțin patru cauze. Prima este lipsa competenței în a concepe reforme. După 2004, s-a reluat obiceiul lui Ceaușescu de a numi nepricepuți în posturi de decizie, de această dată sub pretextul „sângelui proaspăt”, cum s-a spus cu emfază. Astăzi, în fața crizei grave în care a fost adusă țara, se poate spune că „întinerirea” forțată (căci cei ulterior născuți vin oricum pe scenă!) nu a dat rezultate, ea nefiind – cum mulți și-au dat seama de la început – decât o ideologie a înlăturării rivalilor. Câtă vreme noii decidenți  sunt recrutați […]

Citește mai mult

China în cultura lumii actuale

După 1978, China s-a dezvoltat în lărgime și intensitate într-o asemenea măsură, încât a urcat pe primele locuri ale scenei mondiale. Nu întâmplător, după preluarea mandatului la Departamentul de Stat, Hilary Clinton a făcut prima vizită în China și a exprimat evaluarea de cotitură: „împreună, SUA și China pot soluționa criza din lume”. Iar președintele de atunci al Chinei, Hu Jintao, a putut spune la Casa Albă că țara sa nu este loc al crizei și nu a produs-o, dar își asumă să coopereze la soluții. Astăzi, după mulți indicatori, situația  evoluează mai departe în direcția sporirii ponderii mondiale a Chinei. Oricât de reținuți sunt chinezii în autoevaluări, oricare ar fi dificultățile depășirii disparităților de dezvoltare moștenite, oricât de tenace sunt clișeele de interpretare pe care le întâmpină, rolul internațional al Chinei devine evident și se înșeală cei ce-l minimalizează. Dovezi directe sunt înfăptuirile chinezilor din trei decenii și jumătate și, mai ales, felul în care gândesc, proiectează viitorul și procedează. Vreau să pun în relief evoluția actuală a Chinei pe baza observațiilor dintr-o nouă călătorie în marea țară de la Răsărit, ocazionată de fundația Hanban și de renumita Universitate Jilin din capitala proviciei Manciuria. Observațiile mele privesc aici această […]

Citește mai mult

Criza partidelor

Apatia politică este, în România,  prea extinsă  pentru o democrație tânără. La orice sondare a opiniilor, partidele înregistrează încredere redusă. Mass media suspectează membrul de partid că nu a reușit în altceva (profesie, afaceri etc). Parlamentarii și demnitarii au proastă reputație.  Dincoace de aceste evaluări, ce pot fi discutate, realitățile sunt cele care ar trebui să alarmeze. România este în criză – poate cea mai cuprinzătoare criză din epoca modernă a istoriei ei – iar criza de azi ia forme izbitoare: industrie restrânsă, mari suprafețe agricole nelucrate, infrastructură învechită, salarii și pensii plătite din împrumuturi, educație în declin, emigrație crescândă, motivație firavă. Criza este gravă căci reunește toți acești indicatori. Statistica nu poate farda, oricum ar fi sucită, efectivul scăzut de lucrători, reducerea investițiilor, sărăcia tenace. De ce stau lucrurile astfel, iar corectarea situației întîrzie? Este la îndemână să se acuze conjurații, tradiții neprielnice, lipsa de educație, religia răspândită. Subiectul istoriei nu este însă anonim, căci totdeauna cineva a luat deciziile care au creat situația de criză. În plus, România s-a bucurat după 1989 de cea mai largă independență de decizie în ceea ce o privește. Adam Smith spunea că este destul ca națiunile să fie libere ca să-și ia […]

Citește mai mult

Politică și onestitate

Politică și onestitate   de Andrei Marga Democrația bine înțeleasă nu se închide în agitația cu care politica este confundată, ci pleacă de la ceea ce trebuie să fie politica spre a evalua ceea ce se petrece. Nu este vorba aici de a aplica politicii vreo moralizare, ci de a începe cu ceea ce fac în politică oamenii atunci când sunt responsabili. Chiar și în  exersata democrație americană s-a resimțit nevoia unei alte conceperi a politicii decât epuizanta luptă pentru putere. O asemenea luptă oferă spectacol, dar nu rezolvă problemele cetățenilor. 1. O cotitură în politică Cel care este considerat, cu destule motive, cel mai mare gânditor politic al secolului al XX-lea, John Rawls, și-a asumat să lege din nou politica de dreptate (justice) și, mai departe, de onestitate (fairness). El a oferit o formulare a politicii în care Constituția are o importanță hotărâtoare, iar convingerile cetățenilor sunt valori conducătoare. Patru dintre ideile sale ne interesează aici. Politica se face cu gândul nu numai la interese, ci și la principii. „Dreptatea ca onestitate (justice as fairness) începe cu ideea că, acolo unde sunt necesare principii comune și în avantajul fiecăruia, acestea trebuie elaborate din punctul de vedere al unei situații […]

Citește mai mult

Nesfârșita tranziție

de Andrei Marga După 1989, România a căutat să ducă reformele până la capăt și să intre, asigurând bunăstare și democrație cetățenilor ei, între țările lumii civilizate. Această căutare este încă departe de rezultatele dorite. Care sunt cauzele? Întrebarea se repune odată cu prăbușirea celei mai recente forganizări în care s-a făcut încercarea – Uniunea Social Liberală. O societate poate fi examinată sub aspectul economiei, al administrației, al politicii și al culturii ei. Nu se poate ocoli nici în cazul României observația că politica este sistemul ce conduce evoluția. M-am referit în alt loc (vezi, de pildă, Andrei Marga, România actuală.Diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011) la starea societății românești. Aici mă opresc doar asupra întrebării: de ce nu reușește în România încercarea recentă de a încheia capitolul tranziției (sau al postcomunismului)? Știm prea bine că tranziția presupune reforme care sunt mai mult decât îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, cum se crede. În plus, s-a putut observa că unele reforme au fost deteriorate după negocierile de aderare (vezi, de pildă, crearea pieței de capital, educația etc.). Negocierile pe unele capitole (precum agricultura, resursele naturale etc.) au fost diletante și au nevoie de corectură. Reformele anilor nouăzeci trebuie completate și, peste […]

Citește mai mult

Alternativa reconstrucției

de Andrei Marga Cu toate că dezbaterea asupra situației din România este firavă, se pot sesiza câteva puncte de vedere distincte în acest moment. Ele merită a fi circumscrise pentru a putea profila așteptata viziune asupra a ceea ce este de făcut.  Unii consideră că, în 2009-2012, țara noastră ar fi intrat în reforme, precum reforma sănătății, a educației, a salariilor, a pensiilor, a administrației, care ar fi chiar reforma statului și ar fi  de dus la capăt. Acest punct de vedere nu distinge între schimbări și reforme. Adepții săi ignoră vizibil ceea ce înseamnă reforma și trec sub tăcere împrejurarea că niciuna dintre schimbările întreprinse  nu a dat rezultate. „Austeritatea” carpatică nu s-a aplicat în nicio altă țară și seamănă mai curând cu deciziile  Italiei anilor douăzeci. Ea nu s-a dovedit a fi nicidecum politica  dezvoltării, de care țara noastră are nevoie. Alții acuză alunecarea României în statutul unei colonii, ca urmare a dezindustrializării, preluării marilor sectoare (bănci, energie, etc.) de către companiile străine (care transferă profitul , fără a mai face investiții la noi) și convertirii populației în simplu consumator. În țara noastră, scoaterea statului din poziția de actor economic ar fi fost dusă mai departe decât în […]

Citește mai mult