Relația cu Statele Unite ale Americii este relația cu uniunea care a schimbat cel mai mult istoria universală în ultimele mai bine de două secole, iar astăzi este supraputerea hegemonică a lumii, de care depind decisive cam toate. Economia, politica, raporturile militare, cultura, în orice caz! Ea trezește fiecăruia amintiri și-i suscită reflecții.
Îmi amintesc, de pildă, că, studenți fiind, Nicolae Mărgineanu, primul bursier român Rockefeller, ne spunea că generația sa a trebuit să învețe că America are multe obligații față de diferitele țări din Europa Răsăriteană, încât faptul trebuie luat în calcul. Un președinte al SUA a declarat cu ani în urmă, de pe o tribună din București, că, în calitate de aliat, România ar putea juca cu profit rolul unei punți. Îmi vine în minte aportul lui Eugeniu Sperantia, într-un curent central-european, care îl avea în frunte pe Thomas Masaryk, la semnalarea valorii pragmatismului american, când acesta era încă puțin recunoscut în Europa. Retrăiesc însuflețirea cu care am revenit din prima călătorie în SUA și încântarea declanșată de o primire în Biroul Oval și apoi de multe altele, pe care le-am evocat recent în Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice (Ed. Academiei Române, 2016). Desigur, nu sunt primul care spun că pentru țări și persoane este indispensabilă și fructuoasă cooperarea cu americanii și orice contact cu America este mai mult decât important.
La nivelul anilor șaptezeci, s-a produs, cum se știe, relansarea relațiilor României cu SUA, ceea ce, oricum s-ar privi lucrurile, a avut consecințe durabile. Pe măsură ce istoricii vor fructifica arhivele și vor scrie mult așteptata istorie contemporană a țării, acest fapt va deveni tot mai limpede. În mandatul lui Emil Constantinescu s-a semnat partneriatului strategic între România și SUA, după o vizită aureolată de onorurile simbolice și bogată în abordări economice, politice și de altă natură. Acest parteneriat strategic – cu componente economice, militare, civice, culturale – a devenit opțiunea fundamentală a României.
În relația celor două țări intervin, desigur, mai mult decât ne așteptăm, încercări de capitalizare a relației de către persoane. Un candidat la președinția României a căutat să-și lanseze campania chiar din Biroul Oval. Unii președinți merg la discuții cu autoritățile americane fără a fi rezolvat problemele ce cad în obligația lor, în țară, sau privindu-le în pofida învățăturilor Americii. În fapt, nici o putere din lume nu poate rezolva ceea ce tu însuți nu îți rezolvi acasă. Insigna pe care o dă relația pozitivă cu America este importantă, desigur, dar această relație nu substituie în nici un fel datoria dezvoltării proprii, iar prezența la Casa Albă nu modifică orice.
În fapt, la cel puțin două sau trei vizite la Casa Albă, depinde cum le numărăm, au fost cuvinte mari, dar realitățile vieții nu s-au modificat substantial. Unii dintre cei care s-au bătut cu pumnul în piept cu ceea ce au smuls gazdelor sunt pomeniți cu neplăcere de către cetățenii României, căci au învățat prea puțin din experiența Americii. În definitiv, nu cumva alunecarea în “statul mafiot” și atracția mai nouă a “statului disciplinar” sunt la opusul democrației pe care America o reprezintă, în continuare, cel mai bine? Exaltarea propagandistică doar, fără urmări benefice în viața cetățenilor, nu face, de altfel, decât să pregătească decepții.
Mulți se întreabă asupra celui mai nou contact al României, prin președintele său, cu capitala americană. Cu siguranță, este un contact important și util pentru țara noastră, chiar dacă, la București, ca fapt public, președinția și susținătorii ei nu s-au exprimat vreodată în favoarea alegerii lui Donald Trump. Noul președinte american a știut însă să transforme primirea de la Casa Albă într-un mesaj către poporul român. Acestuia i-a recunoscut valori – precum iubirea libertății, mândria culturii, tradițiile bogate, i-a remarcat contribuția la apărarea comună și străduința de a scutura instituțiile de corupție și de a întruchipa statul de drept.
Contactul din capitala americană are, evident, semnificație politico-militară, fiind caracterizat de protagoniști drept consolidare a partneriatului strategic semnat în urmă cu două decenii. Deviza consolidării nu este, poate, mult, dar este de tratat cu răspundere. Consolidarea nu se reduce nicidecum la dimensiunea strategico-politico-militară, cu care unii o confundă astăzi, inspirați acum de oprirea vizitei președintelui român la instituțiile de forță (servicii secrete și armată), cu cheltuielile aferente. Pe de altă parte, consolidarea are câteva urgențe.
Pentru România, nu este nimic mai urgent și mai hotărâtor pentru prosperitatea populației decât investițiile masive, iar America este, evident, unul dintre cei mai potenți investitori. Pe de o parte, investițiile americane în economia României sunt proportional mici, pe de altă parte, va rămâne să observăm cum administrația Donald Trump, care s-a angajat să încurajeze revenirea acasă a capitalurilor scurse în afară și a joburilor, va mări investițiile în economia unei țări partener-strategic.
Apoi, pentru România este importantă asigurarea americană a unei cooperări și asistențe în materie internațională, chiar dacă interpretarea situației actuale din Europa de Răsărit ca una iminent explozivă este discutabilă. O astfel de interpretare, asupra căreia insistă, din considerente de luptă politică internă, o parte a spectrului politic, din România actuală și din alte câteva țări, are deja efecte de frână în modernizarea instituțională și dezvoltarea țării. Asigurarea americană este, însă, esențială pentru a sprijini aspirația tradițională a alăturării României la Occident și a încuraja occidentalizarea instituțiilor și a condițiilor de viață de pe aceste meleaguri.
Mai departe, statul de drept este o achiziție istorică esențială, care nu se descoperă nicidecum astăzi, iar descoperirea nu este nici opera și nici proprietatea cuiva. Cine ține la America nu poate să nu țină la statul de drept, dar ar fi logic să țină și la felul american de a împărți puterea și de a face justiție. Bunăoară, președinția Americii este foarte puternică, dar ea nu are de-a face cu “republicile monarhice” care înfloresc acum în unele țări europene și le îndreaptă, pfrin blocarea democratizării, spre un nou impas. Din această diferență ar trebui trase învățăminte. Sau, în America, nu altcineva decât Donald Trump a cerut răspicat ca legile să fie lăsate spre elaborare legiuitorului. Nici procurorii, nici judecătorii, nu au a face legi. Sau, serviciile secrete rămân sub control parlamentar, în loc să colonizeze cu personal fiecare ramură a puterii – legislativul, executivul și judiciarul. Iar exemplele pot fi nenumărate.
În continuare, liberalizarea regimului vizelor cu SUA este un deziderat legitim al cetățenilor României. Unde este parteneriat strategic, este cvasinormal să fie libertate de vize. Desigur, va trebui găsită soluția încât liberalizarea să nu ducă la o altă mare emigrație a românilor, cum liberalizarea europeană a dus la cea mai mare emigrație din istoria țării de până acum. Tehnic, este limpede că, în actuala legislație americană a liberalizării – așa cum s-a putut vedea în chiar discordanțele dintre declarațiile celor doi președinți și reacția câtorva congresmeni – vizele vor rămâne deocamdată. Soluția ar fi abordarea României, ca și a altor țări, drept partener strategic, nu numai ca stat pe lista uzuală a liberalizărilor.
Iată doar câteva urgențe care, odată rezolvate, ar face din parteneriatul strategic un bun accesibil cetățeanului simplu care este fiecare. Nu mai insist asupra unei discordanțe. Cine se proclamă fruntaș al proamericanismului nu ar trebui să stea pasiv în vreme ce tocmai în acești ani “studiile americane” – pe care le cunosc bine, căci am lucrat la instalarea lor după 1997 – s-au desființat în universitățile principale sau redus la comentarii superficiale asupra literaturii și politicii. Spus simplu, Statele Unite ale Americii sunt o civilizație și o cultură pe care le înțeleg doar aceia care sunt gata să le examineze și să învețe din ele.