Editura Academiei Române a tipărit în aceste zile noua carte a profesorului Andrei Marga, întitulată Cunoaștere și reflexivitate (EAR, București, 2020, 246 p.). Carte de construcție, ea duce mai departe sistematizarea urmărită de profesorul clujean, după ce în ultimii ani în această sistematizare au fost publicate capitole de filosofia cunoașterii, filosofia dreptului, filosofia artei, filosofia educației și studii strategice. Redăm în cele ce urmează prefața autorului (Reporter).
“Filosofia nu se reduce la istoria filosofiei, ci constă mai curând din filosofare. Au fost filosofi creativi care au cunoscut bine istoria filosofiei – precum Hegel sau Heidegger sau Habermas, care au lăsat opere monumentale de reconstituire și interpretare a istoriei filosofiei. Dar au fost și filosofi creativi – de pildă,Husserl, Wittgenstein, Albert Camus, care nu s-au ocupat de istoria filosofiei, ci aproape numai de propria filosofare.
Nu există o rețetă recomandabilă a ponderii celor două, istoria filosofiei și filosofarea, în formația și reflecția unui filosof, căci sunt în joc multe dependențe. Dar se poate spune cu certitudine că numai acolo unde este filosofare este filosofie.
Dintr-un punct de vedere, se filosofează abundent în lume. Numai că sub filosofie prea mulți înțeleg simpla exaltare a unei subiectivități care se crede singură pe lume – ceea ce nu mai ține de multă vreme de filosofie. Nu este filosofie acolo unde nu se răspunde la interogațiile profunde ale vieții umane, dar răspunsul este fragil dacă nu iau în seamă datele reproducerii culturale și umane a vieții.
Este mereu tentant să te refugiezi în trecutul filosofiei și să privești viața oamenilor de azi cu ochelarii gânditorilor din vechime. Desigur, decât să cedezi unor improvizații facile, este mai precaut că stai în apropierea marilor gânditori. Numai că viața efectivă te smulge din inerțiile trecutului și-ți cere răspunsuri actualizate. De aceea, filosofia nu este veritabilă dacă se întoarce mereu cu fața spre trecut. Ea este vie numai în calitate de “gând al timpului ei” – ca filosofie sincronă.
Sunt astăzi mai multe facultăți de filosofie decât oricând, mai mulți absolvenți, mai multe publicații și congrese. Pe fondul diversificării inevitabile a profesiei, mulți înțeleg exercițiul filosofiei ca serviciu – serviciu în slujba unor politici, instituții, grupuri, persoane. Numai că filosofia este mereu “gândire mai departe” – ea nu încape, dacă este veritabilă, în nici un serviciu, nici chiar în serviciul propriei persoane. Heidegger avea dreptate să ceară din partea filosofilor nu adaptări comode, ci “gândire” ce-și asumă lumea, cu datele, oportunitățile și dificultățile ei, și condiția ființării în această lume.
Iar această “gândire” nu este dusă până la capăt dacă se oprește la felii ale realității. Obiceiul “specializării” în filosofie – unii în filosofia științelor, alții în filosofia istoriei, alții în epistemologie sau etică – este de înțeles ca un fel de grijă de a cunoaște și discuta ceva precis, dar nu este ultimul cuvânt. Specializarea, înțelească ca îngustare a orizontului de punere în chestiune, este și o formă de demisie a filosofului de la sarcinile disciplinei.
Nimeni nu spune că nu este important să cunoști cu precizie ceea ce pretinzi că stăpânești, dar filosofia rămâne filosofie abordând “întregul” experienței lumii. Aici Hegel este cel care are dreptate. Este nevoie astăzi de filosofii cuprinzătoare, capabile să dea răspunsuri într-o optică organizată, întrebărilor din diverse domenii, din motivul simplu că din nou se evidențiază legătura domeniilor.
Unii vor să dezlege întrebări trăite de oamenii de altădată, mai ales întrebări ale istoriei. Este, firește, plin de învățăminte să ne aplecăm asupra acelor întrebări. Numai că datoria filosofării este înainte de orice să dea răspuns la întrebările trăite de oameni astăzi. În definitiv, nimeni nu poate fi smuls din timpul și locul său, iar filosofarea nu poate face abstracție de situarea inevitabilă a vieții.
Mai sunt și dintre aceia care au impresia că sunt mandatați de undeva să emită susțineri, fie și fără analize și probe. Dacă citești scrierile lui Popper despre Hegel îți dai seama repede că nici nu a contat ce a scris sau a spus Hegel. Nu este nici măcar o analiză. Decum observarea argumentelor acestuia! Or, filosofia nu a înaintat nicidecum fără controverse și mai ales fără argumente. Habermas are dreptate să pună problema trecerii de la „certitudini nemijlocite”, pe care le au și unii care nu filosofează, la argumentarea în forma discursului, și, cu aceasta, la descrieri, ipoteze explicative, teorii și interpretări pe care le pot împărtăși cei mai mulți – în principiu orice ființă rațională.
Acestea sunt, pe scurt, motivele care m-au făcut să mă concentrez – după ce am predat lungă vreme istoria filosofiei contemporane – asupra elaborării propriei filosofii. Am plonjat ani la rând în concepțiile filosofilor și teologilor și mi-a făcut plăcere enormă să public exegeze ale filosofiilor și teologiilor contemporane. Dar de la un timp am resimțit ca datorie să-mi sistematizez opiniile filosofice.
După volume tentative – Raționalitate, comunicare, argumentare (1992), Întoarcerea la sens. Filosofia pragmatismului reflexiv (2015) – am căutat să conturez sistematizarea propriu-zisă. Cu volumele Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică(2016), Rațiune și voință de rațiune (2017) și The Sense of our History (2019) am înaintat pe această direcție.
În volumul de față duc mai departe sistematizarea filosofică pe care am angajat-o printr-un efort de prindere în termeni cât mai precisă a reflexivității. El cuprinde dezvoltări ale pragmatismului reflexiv, precum și aplicări noi.
Hegel este invocat aici într-un studiu distinct nu numai pentru că se împlinesc două secole de la punerea în circulație a celebrei sale filosofii a dreptului, dar aceasta a modificat ca puține alte opere ale reflecției istoria ulterioară a lumii. Pragmatismul reflexiv, pe care caut să îl reprezint, își trage resurse importante din această carte de cotitură.
Filosofia istoriei, dreptul, educația, arta, teodiceea sunt aici domenii de aplicare ale filosofării mele. Deschid, într-un fel, dezbaterea filosofică asupra implicațiilor pandemiei Covid 19, care blochează atât de dramatic societăți actuale.
Studiile ce compun volumul de față au fost elaborate în forma unor conferințe susținute în țară și în afara țării. Forma lor este îndatorată oralității, pe care am lăsat-o neschimbată, fiindcă facilitează înțelegerea. Am căutat să păstrez, însă, neatinsă, rigoarea expunerii și forța și claritatea argumentării.(Prefață la volumul Andrei Marga, Cunoaștere și reflexivitate, Editura Academiei Române, București, 2020)