de Andrei Marga
În interviul acordat în 2 septembrie 2013 pentru Adevărul Live, domnul Băsescu reia meditațiile sale imprecise și grotești despre învățământ, susținând, de data aceasta, că „domnul Marga a motivat atunci (în 1998) spunând că nu au ce preda inginerii”, încât a propus desființarea unor școli profesionale.
Menționez că, în guvernele în care am fost miniștri, am avut discuții cu dânsul, el pretinzând, între altele, un învățământ cu mai multe taxe, eu criticând starea trenurilor din acea vreme și absența autostrăzilor. Discuțiile au fost mai acute după ce, grație reformei făcute în anii anteriori „Educația și Formarea Profesională” au fost, deja în mai 2000, primul capitol al aderării la Uniunea Europeană închis cu succes de România, în timp ce „Transporturile” au fost trimise să facă reforme serioase. La vremea aceea, nu persoana mea îl interesa pe domnul Băsescu, cât creștin-democrații, pe care-i ataca din toate direcțiile. Am răspuns cu date precise (ultima oară în volumul meu România actuală. Diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp.182-184) la melodia „desființării școlilor profesionale”, pe care domnul Băsescu o cântă a treia oară, falsificînd, cum îi este obiceiul, datele și atacând aiurea.
Nu repet argumente aduse atunci, valabile și acum. Adaug doar că, în mandatul meu de ministru al educației naționale, școlile profesionale nu au fost desființate. Dimpotrivă. „Desființarea” nu era în nici un caz parte a reformei, iar aceste școli erau, înainte de orice, dependente de starea industriei. Întreprinderile hotărau, de fapt, viitorul școlilor profesionale, ținând seama de condițiile privatizărilor și restructurărilor cuprinzătoare. În plus, în mandatul amintit s-a extins rețeaua școlilor și liceelor vocaționale. Atunci s-a pus în aplicare un program special de dezvoltare a școlilor și liceelor vocaționale, din fonduri europene, accesate de Ministerul Educației Naționale. Acest program a fost dat ca exemplu la nivel european (am numit ca directoare generală a sectorului profesional din minister, o ingineră capabilă, de altfel din același partid cu domnul Băsescu, care l-a părăsit, însă, după răsturnarea lui Petre Roman). În acest program s-a ajustat curriculumul, s-au dotat ateliere, s-au format profesori de școli profesionale, etc. M-a preocupat, într-adevăr, soarta miilor de ingineri intrați în învățământ pe fondul crizei industriei autohtone, dar această soartă, logic, nu presupunea desființarea școlilor profesionale, ci, dimpotrivă, extinderea lor, ceea ce am și dispus ca ministru. S-a chiar organizat Centrul Național pentru Dezvoltarea Invățămîntului Profesional și Tehnic (1999), care avea analize proprii și propunea soluții în materie.
Pot să aduc și alte argumente factuale. Pe domnul Băsescu l-a lăsat memoria și mă confundă din nou. Dacă ar citi măcar deciziile administrative, ar putea observa că școlile profesionale au fost transformate, în anul şcolar 2003-2004, în „școli de arte și meserii”, iar în 2009-2010, guvernul Boc le-a desființat. Evident, nu mai eram eu ministru. Sunt nevoit să-i amintesc, din nou, că problema lui, ca ministru al Transporturilor, ar fi trebuit să fie aceea de a asigura, la rândul său, dezvoltarea industriilor și modernizarea drumurilor și căilor de transport, încât absolvenții școlilor profesionale să poată găsi locuri de muncă în țară. Cum dânsul a tratat mereu fără simț de răspundere această problemă, suntem, ca societate, unde suntem, în mijlocul unei crize extinse, cu o conducere debusolată, care s-a ocupat atât de diletant de educație, încât a distrus-o (distrugînd şi reformele reale incepute în anii 90), iar acum caută țapi ispășitori în trecut.