Sensul genuin al justiției

În filosofia contemporană continuă seria restabilirii conceptelor proprii modernității. John Dewey a recuperat sensul democrației arătând cât de importantă este trecerea de la democrație ca simplă tehnică de alegere periodică a reprezentanților, la democrație ca „formă de viață” [Ethik of Democracy (Etica democrației),1898], John Rawls a readus în actualitate înțelegerea nefragmentată a politicii arătând cum  se ajunge la o „societate bine-ordonată” [A Theory of Justice (O teorie a justiției), 1971], William Galston a reafirmat legătura liberalismului cu valorile [Liberal Purposes (Finalități liberale), 1991], Jürgen Habermas a restabilit caracterul discursiv al dreptului [Faktizität und Geltung (Facticitate și validitate),1993]. Fiecare dintre demersuri oferă instrumente pentru a analiza domenii marcate de rătăcirea în formalism. Astăzi, Michel J. Sandel le adaugă o filosofare și ea de nivel înalt.

Înainte de orice, Michael J. Sandel  a arătat că din conceptul kantian al persoanei rezultă un „liberalism deontologic” care intră în coliziune cu afilierile constitutive (constitutive attachements) ale vieții oamenilor, încât trebuie gândit un „liberalism comunitarian”, în care oamenii discută fără îngrădiri organizările vieții lor [Liberalism and the Limits of Justice (Liberalismul și limitele justiției), Cambridge University Press, 1982]. Apoi, mai recent,  Michael J. Sandel a arătat cum se constituie dreptul în cursul dezbaterii civice curente pe chestiuni concrete ale vieții [Justice. What’s the Right Thing to Do? (Justiție. Ce este just să faci?), Penguin, London, New York, 2009]. El a luat un exemplu la îndemână. După un uragan devastator, într-un oraș afectat, prețul benzinei la pompe a urcat enorm. Este just? Sunt trei alternative de răspuns. Adepții pieței libere spun că nu există preț just/injust, căci piața fixează prețurile.  Adepții libertății spun că fiecare este liber, dar autoritățile ar trebui să intervină pentru a împiedica excesele. Adepții virtuții spun că vânzătorii și cumpărătorii ar trebui să înțeleagă situația și să fie dispuși, fiecare, la sacrificii. Prosperitatea (welfare), libertatea (freedom) și virtutea (virtue) sunt astfel pivoții  în jurul cărora se construiește justiția.

Michael J.Sandel alege a treia soluție: “societatea justă” presupune virtutea cetățenilor, iar justiția împarte dreptatea sprijinindu-se pe această virtute. Soluția își asumă că “a gândi justiția pare să ne angajeze fără scăpare în a gândi cel mai bun drum în viață” (p.10). Justiția are un sens care nu poate fi neutral în raport cu scopul vieții. Aristotel este astfel de preferat lui Kant și Rawls care axează justiția pe respectul libertății fiecăruia, dar nu o mai explorează mai departe.

În democrații, orice soluție este controversată, iar discuția urcă la filosofie. Michael J. Sandel socotește că, pe de o parte, filosofia trebuie să se confrunte cu argumentele care se desfășoară într-o dezbatere democratică, dar nu în maniera livrescă, ci în maniera confruntării argumentelor pe terenul dezbaterii. Pe de altă parte, el dă o reconstrucție dialogală a dezbaterii istorice pentru a putea formula o vedere proprie.

Utilitarismului, care, cu Bentham, construiește sensul justiției în jurul “prosperității (welfare)” personale, Michael J. Sandel îi opune două obiecții: utilitarismul “eșuează în a respecta drepturile individuale” (p.37); el crede că poate capta toate valorile cu o monedă unică (p.41), ceea ce nu este posibil. Libertarianismului, care, cu Hayek și Nozsik, plasează sensul justiției în apărarea  libertății umane, Michael J. Sandel îi opune argumente precum impozitarea  nu este la fel de rea ca munca forțată (p.66), săracul are nevoie mai mare de bani (p.67), nimeni nu joacă singur în societate (p.68), și orice cetățean se dedică unor cauze publice prin consimțământ (p.69). Libertarianismului, care, cum se știe, exaltă meritele pieței, i se pun două întrebări: cât de libere sunt alegerile de pe piața liberă? Nu cumva există virtuți și bunuri superioare ce nu se onorează de piață, iar cu bani nu se pot cumpăra? Kant a observat că utilitarismul, operând cu regula “maximizării fericirii (the maximizing of happiness)”, nu poate întemeia morala și justiția (p.106) și a orientat căutarea sensului justiției pe altă direcție. El a operat cu asumpția unei societăți rezultate dintr-un contract, dar acesta a rămas  imaginar. Rawls a repetat procedura.

Michael J. Sandel este de părere că specificarea unor drepturi — așa-numita „discriminare pozitivă” — ține de sensul justiției, dacă nu afectează generalitatea drepturilor și a libertăților și sub două condiții: examinarea concretă a „bunurilor distincte care se promovează” (p.179) și evaluarea în funcție de servirea „scopului general (common good)”.  Cu acestea nu se cade în formula statului neutral și a justiției reduse la formalisme motivate tehnic. Justiția are tehnicități, care trebuie respectate, dar nu operează într-un „deșert moral”. Sub acest aspect, Aristotel avea dreptate când căuta să capteze sensul justiției în două teze: a) „justiția este teleologică”, adică, deja în „definirea drepturilor pretinde reprezentarea telos-ului (scopului, finalității sau naturii esențiale) practicii sociale puse în discuție”; b) justiția este „honorifică”, adică, asumarea telosul-ului implică, „măcar în parte, raționarea sau argumentarea asupra virtuților care ar trebui onorate și răsplătite” (p.186). Justiția leagă drepturile și onestitatea (fairness) cu virtuțile (p.188) și este concretă – adică în funcție de bunul ce se distribuie (p.188). „Justiția este inevitabil judecare (judgemental)” (p.260). Ea se interesează nu numai de „distribuirea” drepturilor și libertăților în societate, ci și de calea pe care se decide aceasta.

Michael J.Sandel a pledat pentru  recondiționarea politicii prin refacerea legăturilor cu morala. „Politica noastră, scrie el, este supraâncălzită deoarece este în cea mai mare parte lipsită, goală de conținut moral și spiritual. Ea eșuează să se angajeze în raport cu marile întrebări care preocupă oamenii” [Michael J. Sandel, What Money Can’t Buy. The Moral Limits of Markets (Ceea ce banii nu pot cumpăra. Limitele morale ale pieței), Penguin, London, New York, 2012, p.13]. S-a ajuns astfel la o sferă publică care i-a pierdut pe drum pe cetățeni și la cetățeni care nu își mai regăsesc nevoile lor de viață în instituțiile vieții publice.